Duminică 22 aprilie voi fi la un seminar fain despre comunităţi urbane în tranziţie, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi relaţiilor interumane în Oradea. Cetate, Sala Roşie, 10-16. La final vom savura mâncărurile aduse de participanţi şi vom şi cânta puţin.
Unul din exerciţiile mele preferate în autobuz sau când aştept la vreun rând e să-mi imaginez cum arătau oamenii din jurul meu atunci când erau copii. Îmi imaginez feţele lor la 9-10 ani cu pistrui şi codiţe şi dintr-odată reuşesc să văd lumea prin ochii lor de atunci. Cu problemele şi bucuriile aferente, cu candoarea şi inocenţa anilor. Imaginea asta funcţionează mai ales dacă atmosfera la coadă la poştă e puţin tensionată, sau am avut o zi stresantă. Zâmbesc instantaneu şi mă relaxez. E o altă lume.
Probabil că băieţelul din mine se conectează la băieţeii şi fetiţele din jur şi întrând în mintea-de-joacă nu mai poate lua conflictele în serios. Îmi caut tovarăşi de joacă. Cred că jocul face parte din esenţa fiinţelor noastre şi alegem să venim în vieţile astea tocmai pentru a ne putea juca. Uităm mai târziu lucrul ăsta – prea uşor – şi luăm viaţa prea în serios. “Eşti băiat mare deja, nu mai poţi face asta!”, “Fii cuminte, nu vezi că toată lumea e serioasă?”, “Nu fii caraghios!”
Jocul de dragul jocului e o componentă necesară a maturităţii sufleteşti şi fizice. Mulţi adulţi pe care-i cunosc îmbătrânesc fără să se maturizeze şi pentru că le lipseşte jucăuşenia din viaţă. Societăţile în care trăim sunt la fel. Jocul e controlat, organizat, competitiv până la absurd şi practicat de eliite de jucători, te naşti să devii campion. Ceilalţi suntem privitori, adulatori, plătitori, şi jucăm prin reprezentanţi. Rolul nostru în societate e să fim serioşi şi reponsabili, nu să ne ţinem de prostii. Devenim colectori de depresii şi feţe triste, înghiţim cu aceeaşi graţie hapuri de medicamente şi regimuri politice acre.
Propun cursuri de râs în şcoli şi facultăţi. Academii de jocuri şi ghiduşii, instituţii de descreţit frunţile. Aş trimite delegaţii în Bhutan să studieze calitatea fericirii. Aş da poporului trei ore de televizor in fiecare seară numai cu seriale de terapie prin râs. În plus aş alege funcţionari publici şi politicieni în funcţie de capacitatea lor de a se juca şi a râde. Spaţii publice de jocuri pentru copii şi adulţi, ateliere de muzică, teatru, dans şi desen în parcuri. Votaţi Partidul Ludic al Veseliei Contagioase!
“Şi? E cuminte?”, mă întreabă vecina. E a suta oară când aud întrebarea, indiferent că persoana care-i dă drumul mă cunoaşte sau nu. Cu toţii se referă la fetiţa mea de şase luni, de unde realizezez că aşteptarea generală e că micuţii sunt nişte diavoli malefici care-ţi storc nervii până la ultima picătură. Mici răutăţi cu chip de înger, care îţi zâmbesc duios şi când ai lăsat garda jos aruncă un ţipăt care-ţi pătrunde până-n cel mai ascuns cotlon al creierului tău sensibil la decibeli de bebeluş. Asta e norma.
Copiii cuminţi… ei bine, ei sunt o raritate. Prin urmare fiecare întreabă-n stânga şi-n dreapta, da’ dacă găsesc oaia cu lâna de aur – pruncul care e cuminte! Adică nu plânge chiar dacă ar avea un motiv (scutec, foame, dureri, somn), nu se zbate, stă acolo unde-l pui. În plus copilul cuminte nu urlă neîntrebat, nu trage lucruri de pe mese şi dulapuri, nu bagă nimic în gură de pe jos, nu se bagă în bălţi şi nu-şi murdăreşte nici în ruptul capului hăinuţele. Trebuie să recunoaşteţi că mai rar aşa un pitic; legenda spune că a trăit unu’ acu mulţi ani, da’ a crescut mare între timp.
Părinţii (care potrivit prezumţiei de nevinovăţie sunt desigur) cuminţi îi împart deci din start pe copii în răi şi cuminţi (tabere opuse care vor face mai târziu munca psihiatrilor şi psihologilor mai uşoară “A fost un copil aşa de rău când era mic!”). Da’ pe ei cine îi desparte în categorii? A auzit cineva dialoguri între bebeluşi de genul:
“- Ai tăi cum sunt?
- Răi tare! Mă pun să dorm în altă cameră, nu mă iau în braţe dacă plâng, îmi dau doar lapte praf şi mă îmbracă numai în roz!”
Astfel de dialoguri nu există pentru că pruncii noştri cred pentru mulţi ani că părinţii lor sunt perfecţi şi cele mai bune modele de urmat. Cine de la cine are de învăţat?
PUG şi PUZ au fost anulate definitiv şi irevocabil de instanţele româneşti. Adică marele proiect RMGC nu mai are bază, nici măcar pe hârtie. Guvernul poate să răsufle uşurat, nu mai trebuie să mimeze că analizează proiectul pentru a-i da avizul de mediu. Deocamdată.
Una din instituţiile statului a decis că PUG şi PUZ sunt ilegale. Pe bună dreptate. Acelaşi stat e şi partener – acţionar în afacerea RMGC şi interesat ca proiectul să înceapă. Tot el e arbitru pentru mediu, patrimoniu şi cultură, economie şi dezvoltare în zona Roşiei Montane, dezinteresat de data asta. Onor statul e şi (ne)reprezentant al cetăţenilor roşieni. O entitate cu personalităţi multiple şi tulburări de comportament oscilant, bună de trimis pe canapeaua psihologului, statul ăsta. Nu-i de mirare că e niţel confuz, anemic, ameţit, în toată povestea cu Roşia Montană.
Statul român e încă doar un proiect. Fantoma lui prezentă e o înşiruire de instituţii ciobite, înşirate cu fundu-n sus ca oalele pe gard: nici frumoase, nici utile. Oamenii sunt cei care ţin munţii la un loc la Roşia Montană.
Mama: “Comportă-te civilizat! Dacă nu te comporţi, nu te mai iau cu mine să mă faci de ruşine!”
Copilul de patru ani, urcat cu cizmele pe băncuţa din holul clinicii: “…”. Fără replică, a continuat să-şi bălăngăne picioarele, aşa cum îi stă bine în pielea lui de copil de patru ani…
Mi se pare numai mie sau la părinţii se activează exagerat gena “civilizaţiei”, “comportamentului adecvat” atunci când ies în public cu pruncii lor? Cum fac copiii ceva “scandalos” (se dau pe bara de la casa unui hypermarket, merg şi iau din mâncarea altui copil etc.), cum e activată lesa invizibilă, tonul vocii se-năspreşte, buzele şi sprâncenele se ascut, umerii părinţilor se strâng în poziţie de atac corecţional. Să nu cumva să-i facă de ruşine. Părinţii dulci, soarele copiilor mici când sunt acasă, se transformă în zmei justiţiari, adevăraţi gardieni ai moralei publice în ce priveşte ce ar trebui şi n-ar trebui să facă pruncii. Ferească Sfântu’ să le ieşi din vorbă că apar smuciturile, îmbrâncelile, urechelile, palmele peste cap, gură şi faţă în cele mai dure cazuri. Sau credeţi că astea au dispărut?
Cum se face că spaţiile publice sunt atât de neprietenoase şi neatractive pentru copiii mici? Că sunt foarte puţine locuri unde părinţii cu copiii mici pot socializa fără zgomot, fum şi alte agresiuni? Că în locuri unde aşteaptă mulţi copii şi părinţi (spitale, clinici) pereţii sunt albi, culoarele sunt întunecoase, personalul e acru, nu există jucării? Să fie asta o “răsplată” pentru toţi mucoşii aştia de doi şi trei ani care sunt nişte mici profitori şi manipulatori, ne învârt pe degete cum vor ei, maleficii?
Şi cum se face că le cerem copiilor să se poarte ca oamenii maturi, echilibraţi, înţelepţi, în timp ce oamenii adulţi se poartă ca nişte copii frustraţi? Ce ţară mai e şi asta? Or fi plecat milioane de români la muncă în alte ţări, da’ să te ţii când milioane de bebeluşi, sugari şi prunci îşi vor lua scutecele şi-şi vor căuta o ţară şi nişte părinţi mai prietenoşi!
(Observ că toate traumele din copilărie, felul în care am fost crescuţi, modelele disfuncţionale pe care le-am copiat şi absenţa riturilor sănătoase de trecere între vârste sunt cauzele principale ale personalităţii dizarmonioase a multor adulţi. În plus stau la baza conflictelor pe care le declanşează sau în care sunt implicaţi).
Grupul de iniţiativă „Zâmbet” şi Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii (PATRIR) te invită să descoperim împreună
„Vindecarea conflictelor din relaţia copil – părinte”
atelier introductiv
Ai avut vreodată momente în care te-ai simţit blocat/ă într-un conflict în familia ta, în care ai simţit că explodezi, nu eşti înţeles şi nici nu mai înţelegi cu adevărat ce se întâmplă? Reacţionezi agresiv şi impulsiv faţă de părinţii sau copiii tăi sau din contră preferi să te retragi dacă eşti atras într-un conflict? Crezi că un conflict implică neaparat violenţă şi agresiune? Există în viaţa ta tipare de comportament pe care le-ai preluat de la părinţi şi pe care ai dori să nu le transmiţi mai departe copiilor tăi?
Îţi propunem să descoperim împreună frumuseţea şi potenţialul din spatele unui astfel de conflict. Să vedem cum putem vindeca şi găsi soluţii pentru conflicte vechi cu părinţii noştri şi pentru neînţelegerile zilnice cu copiii; cum putem avea relaţii armonioase cu cei dragi. Să începem să înţelegem de unde se nasc conflictele şi ce ne spun ele despre noi înşine şi despre ceilalţi. Să creăm un grup de practică în care să ne sprijinim reciproc în a aplica metode nonviolente, creative şi empatice în viaţa de zi cu zi.
Vom discuta despre: cauzele şi elementele conflictelor etape, dinamici şi tiparele unui conflict tipuri de soluţii, metoda TRANSCEND şi alte metode practice comunicare empatică şi relaţii armonioase cum ne creştem copiii şi părinţii
Atelierul de lucru va îmbina părţile teoretice cu sesiuni interactive bazate pe exemple reale din viaţa participanţilor. Vor fi explicate noţiuni şi instrumente de lucru ce vor fi ulterior practicate de grup. Programul se va derula în Oradea sâmbătă 24 martie de la ora 10 la 18 (cu pauza de prânz inclusă) şi duminică 25 martie între orele 10 şi 14. Prezenţa participanţilor e de dorit să fie integrală. Taxa de participare (pentru acoperirea costurilor administrative şi de facilitare) va consta în donaţii voluntare la discreţia fiecărei persoane.
Facilitatorii atelierului sunt Ina Curic şi Sabin Mureşan. Ei lucrează în domeniul păcii şi conflictelor din 2001 ca formatori şi manageri de programe. Specializare Inei este abordarea relaţiilor de gen din societate din perspectiva conflictelor, lucrând în Europa, Africa şi America Centrală. Sabin a lucrat în special în proiecte care au promovat noviolenţa activă, prevenirea violenţei şi construirea de structuri care promovează pacea în comunităţi aflate în conflict în Europa, Africa şi Asia de Sud-Est. Dacă eşti interesat/ă te rugăm să trimiţi un mesaj la sabin.muresan at gmail.com. Participarea e posibilă în limita locurilor disponibile.
De curând am facilitat un atelier (o zi jumate) de introducere în conflicte în Oradea. Un grup fain de participanţi, o locaţie super (casa unuia dintre ei), atmosferă numai bună de a vorbi despre:
- conflictele care ne compun şi ne descompun; elemente, tipuri, tipare, dinamici, conflict vs. violenta, metoda TRANSCEND, vârste ale conflictelor; soluţii şi abordări, metode şi instrumente practice.
Am lucrat o jumătate de zi pe “disecarea” şi încercarea de transformare paşnică a două conflicte alese din viaţa reală a participanţilor. Am cântat şi desenat, ne-am jucat – ca metode de lucru. Am schimbat “reţete de succes” pentru o viaţă cu cât mai puţină agresivitate şi violenţă – şi am rămas cu multe întrebări deschise la final.
A fost un experiment reuşit atât ca structură şi conţinut, cât şi ca parte adminstrativă. Fructele, ceaiul şi cafeaua au fost asigurate de o parte din grup; fiecare a donat la final suma pe care a considerat-o relevantă şi posibilă pentru eforturile de facilitare şi costurile administrative. A fost o alternativă la taxa clasică de participare.
Atelierul e urmat de un grup de practică ce se întâlneşte o dată la două săptămâni pentru exerciţii cu diferite instrumente de abordare conflictelor (comunicare, relaţii personale şi sociale, nonviolenţă, creativitate şi empatie, terapie etc.).
Organizăm programe similare la cerere şi în alte oraşe.
P.S. am lansat de curând un blog pentru proiectul meu muzical, care are si pagina pe Facebook. Concertele continuă în Oradea şi alte oraşe.
Citesc tot felul de analize despre cine şi de ce iese în stradă şi desigur că am şi eu varianta mea. În primul rând nu mă miră explozia de prezenţe autentice în spaţiul public. Cei care urmăresc ce se întâmplă în lume lunile astea au aşteptat-o nerăbdători. Cred că oamenii s-au săturat doar de revoluţiile de bucătărie şi de alea la o berică şi sunt pregătiţi să se expună – asta după ce i-au lăsat pe toţi falşiiliderivedetestarurimodelecreatorideopinieanaliştivipuri să se joace mulţi ani de-a importanţa buricului pământului. Expunerea publică e cheia pentru că ea înseamnă manifestarea conştiinţei. Să ieşi în stradă înseamnă să-ţi abandonezi frica de a fi vulnerabil, de a nu-ţi pierde colţul tău călduţ în care nu te vede nimeni şi de unde poţi înjura sistemul (şi pe ăla solar dacă trebuie).
Cu toate scandările pentru debarcarea politicienilor, Revoluţia 2012 nu mai e (doar) una împotriva cuiva (om, structură, sistem); e mai ales o revoluţie interioară, un act de trezire/găsire a conştiinţei de sine înalte. Confuzia celor care populează Casa Poporului e egalată de curajul şi claritatea celor mulţi, care tocmai refuză să tot piardă la “Nu te supăra frate”, deşi dau cu zarul o dată la fiecare patru ani. Dragi “aleşi”, nu vă temeţi, nu vă va tăvăli nimeni prin fulgi şi catran, însă aveţi două variante: ori simţiţi în stomac că vreţi să faceţi parte din ce se întâmplă şi vă alăturaţi, ori vă daţi la o parte.
Prezenţa în stradă = oamenii nu mai acceptă să fie păcăliţi, minţiţi, înrobiţi – de ei înşişi, căci nu există îalt asupritor mai eficient. Conştiinţa noastră, mai exact, nu mai acceptă toate astea. Eu îl văd ca pe un semn al evoluţiei noastre. Sigur, unii (mulţi) mai sunt încă la nivel de “hoţii şi vardiştii” şi-şi cară bastoane şi cărămizi în cap. Însă demnitatea majorităţii, hotărârea apăsată, creativitatea şi jucăuşenia scandărilor şi sloganelor celor care ies in fiecare seară în stradă încep să semene cu însuşirile unor oameni Liberi.
Eliberaţi (sau aflaţi în proces) în primuli rând de propriile bariere, angoase, frici, condiţionări. Cred că asta e posibil doar pentru cine trage cu ochiul la un nivel superior de conştiinţă, unul inundat de intuiţie şi iubire. Intuiţia de a ieşi în stradă împotriva raţiunii de a tăcea; dragostea de libertate şi de semeni care ştie, simte că noi-toţi-suntem-unul. Pariez deci – dacă tot suntem în 2012 (cine n-are mayaşi să-şi cumpere 
– că revoluţia asta e una a conştiinţei, iar miza ei nu e (doar) schimbarea politică, reforma sănătăţii, o viaţă mai bună etc. Potul cel mare pare să fie chiar exprimarea fără echivoc şi în totalitate a fiinţei umane. Mizez pe vremuri care ne vor aduce din ce în ce mai mulţi oameni care îşi vor descoperi sinele înalt şi dintr-un loc atât de frumos vor creiona o altă societate.
Cum va arăta ea? Nimeni nu ştie şi asta cu exactitate ne deschide oportunitatea de a pune întrebări pentru a o co-crea:
- Cum să creăm cât mai multe spaţii în societate în care să discutăm ce se întâmplă, ce dorim, ce simţim acum? Cum să-i încurajăm pe toţi cei care doresc să participe?
- Cum să fim cât mai creativi în discuţii şi să nu încercăm doar să reparăm sistemul politico-social actual (ca un popor de mecanici de Dacii ce am fost) ci să construim altul/altele dacă e nevoie?
- Cum să observăm de unde vine energia din noi care ne împinge de la spate către toate astea? Cum arată ea în esenţă? Cum se manifestă? Ce o blochează şi ce îi netezeşte drumul? Cum să facem să o sporim? – discutat asta în dialog interior şi în spaţiile publice
Ne băgăm???
p.s. postul meu cu “198 metode nonviolente” a avut peste 250 de accesări în 48 de ore şi o grămadă de share pe Facebook. inutil să spun că revoluţia asta va fi una (aproape în totalitate) nonviolentă.
Lumea iese în stradă şi la noi. Foarte bine. Cred că rezonăm firesc cu celelalte energii de schimbare din lume în momentul ăsta şi că e doar o problemă de timp până când sistemul politic şi social actual va fi schimbat radical. Nu ştiu încă în ce anume, nu ştiu dacă ştie cineva. Şi nu cred că asta contează. E importat să ne ascultăm intuiţia.
Intuiţia şi experienţa mea îmi spun că violenţa e ineficientă şi blochează energiile creative. Am regăsit deci pe net o listă tradusă de mult împreună cu colegii de la PATRIR (Institutul Român pentru Pace). Poate e timpul să o folosim. Curaj!
De multe ori, oamenii ce lupta pentru drepturi democratice si dreptate nu sunt constienti de gama completa de metode de actiune non-violenta. Strategii inteligente, acordarea de atentie dinamicilor luptei non-violente si selectia metodelor pot creste sansele de succes ale unui grup.
Gene Sharp a cercetat si catalogat aceste 198 de metode si a furnizat o bogata selectie de exemple istorice in lucrarea sa The Politics of Nonviolent Action (3 vol.), Boston: Porter Sargent, 1973.
1. Discursuri publice
2. Scrisori de rezistenta sau suport
3. Declaratii ale unor organizatii sau institutii
4. Declaratii publice semnate
5. Declaratii de inculpare si intentie
6. Petitii de grup sau in masa
7. Sloganuri, caricaturi si simboluri
8. Bannere, postere, afise
9. Brosuri, fluturasi si carti
10. Ziare si jurnale
11. inregistrari, radio si televiziune
12. inscrisuri pe cer si pe pamant
13. Delegari
14. Premii date in batjocura
15. Lobby de grup
16. Pichetari
17. Alegeri in batjocura
18. Afisarea de drapele si culori simbolice
19. Purtatul de simboluri
20. Rugaciune si adorare
21. Oferirea de simboluri publice
22. Dezbracatul in semn de protest
23. Distrugerea propriei proprietati
24. Lumini simbolice
25. Afisarea de portrete
26. Pictatul in semn de protest
27. Noi semne si nume
28. Sunete simbolice
29. Reclamatii simbolice
30. Gesturi obraznice
31. „Vanarea” oficialilor
32. Batjocorirea oficialilor
33. Fraternizare
34. Veghi
35. Schite si impodobiri umoristice
36. Spectacole de teatru si muzica
37. Cantari
38. Marsuri
39. Parade
40. Procesiuni religioase
41. Pelerinaje
42. Parade motorizate
43. Jelitul politic
44. inmormantari in batjocura
45. inmormantari demostrative
46. Omagii la locul de ingropaciune
47. Adunari de protest sau sprijin
48. Demonstratii de protest
49. Demostratii camuflate de protest
50. intalniri de constientizare
51. Retragere
52. Liniste
53. Renuntarea la onoruri
54. intorsul spatelui
METODE DE NON-COOPERARE SOCIALE
55. Boicotul social
56. Boicotul social selectiv
57. Non-actiune lisistratica
58. Excomunicare
59. Interzicere
60. Suspendarea unor activitati sociale si sportive
61. Boicotul unui chestiuni sociale
62. Greva studentilor
63. Nesupunerea civila
64. Retragerea din intitutii sociale
65. Ramasul acasa
66. Necooperare personala totala
67. Retragerea muncitorilor
68. Sanctuar
69. Disparitiile colective
70. Emigrarea de protest (hijarat)
METODE DE NON-COOPERARE ECONOMICa: BOICOTURLE ECONOMICE
71. Boicotul consumatorilor
72. Neconsumarea bunurilor boicotate
73. Politica de austeritate
74. Neplata chiriei
75. Refuzul de a inchirira
76. Boicotul consumatorilor la nivel national
77. Boicotul consumatorilor la nivel international
78. Boicot de catre muncitori
79. Boicot de catre producatori
80. Boicotul de catre furnizori si meseriasi
81. Boicotul de catre comercianti
82. Refuzul de a abandona sau vinde proprietatea
83. Blocare
84. Refuzul de a acorda asistenta industrializata
85. „Greva generala” a comerciantilor
86. Retragerea depozitelor bancare
87. Refuzul de a plati taxe, impozite
88. Refuzul de a plati datorii si interese
89. Taierea fondurilor si creditelor
90. Refuzul de a accepta venit
91. Refuzarea banilor trimisi de guvern
92. Embargoul domestic
93. Punerea comerciantilor pe o lista neagra
94. Embargoul vanzatorilor la nivel international
95. Embargoul cumparatorilor la nivel international
96. Embargoul comertului international
METODE DE NON-COOPERARE ECONOMICa: GREVA
97. Greva de protest
98. Greva fulger
99. Grevele agricultorilor
100. Grevele fermierilor
101. Refuzul
102. Greva prizonierilor
103. Greva meseriasilor
104. Greva profesionista
105. Greva administrativa
106. Greva industriala
107. Greva de solidaritate
108. Greva detaliata
109. Greva parasoc
110. Greva de incetinire
111. Greva in care se practica doar minimum de munca
112. imbolnaviri subite
113. Greva prin demisie
114. Greva limitata
115. Greva selectiva
116. Greva generalizata
117. Greva generala
118. Hartal
119. inchidere
METODE DE NON-COOPERARE POLITICa
120. Retinerea sau retragerea adeziunii
121. Refuzarea de a acorda sprijin public
122. Materiale si discursuri ce sustin rezistenta
123. Boicotul corpurilor legislative
124. Boicotarea alegerilor
125. Boicotarea pozitiilor guvernamentale
126. Boicotarea departamentelor, agentiilor si altor organe guvernamentale
127. Retragerea din institutiile de educatie guvernamentale
128. Boicotarea organizatiilor sprijinite de guvern
129. Refuzul de a acorda asistenta agentilor de implementare a deciziilor guvernamentale
130. Retragerea propriilor insemne publice
131. Refuzul de a accepta oficialii desemnati
132. Refuzul de a dizolva institutiile existente
133. Neincredere si adeziune intarziata
134. Nesupunere in absenta supravegherii directe
135. Nesupunere populara
136. Nesupunere mascata
137. Refuzul de a sparge o demonstratie sau adunare
138. „De aici nu ma misc”
139. Non-cooperarea in situatia conscriptiei sau deportarii
140. Ascunsul, fuga, asumarea unei identitati false
141. Nsupunerea civila fata de legi „ilegitime”
142. Refuzul selectiv al ajutoarelor guvernamentale de a acorda asistenta
143. Bocarea liniilor de comanda si informatie
144. Standuri si obstructie
145. Non-cooperare administrativa generala
146. Non-cooperare judiciara
147. Ineficienta intentionata si
non-cooperare selectiva a agentilor de implementare
148. Razmerita
149. Evaziuni cvasi-legale si intarzieri
150. Non-cooperare din partea unitatilor ce tin de guvern
151. Schimbari in reprezentatiile diplomatice sau de alt gen
153. intarzierea sau anularea evenimentelor diplomatice
153. Retinerea recunoasterii diplomatice
154. intreruperea relatiilor diplomatice
155. Retragerea din organizatii internationale
156. Refuzul de a deveni membru in corpuri internationale
157. Expulzarea din organizatii internationale
METODE DE INTERVENtIE NON-VIOLENTa
158. Auto-expunere la pericol
159. Postul
a) postul pentru presiune morala
b) greva foamei
c) postul satyagrahic
160. Procese „intoarse”
161. Hartuire non-violenta
162. „De aici nu ma misc”
163. Substitutii
164. Ride-in
165. Wade-in
166. Mill-in
167. intalniri de rugaciune
168. Raiduri non-violente
169. Raiduri aeriene non-violente
170. Invazii non-violente
171. Interpuneri non-violente
172. Obstructionari non-violente
173. Ocupatii non-violente
174. Stabilirea unor noi modele sociale
175. Supraincarcarea facilitatilor
176. Stall-in
177. Interventii orale
178. Teatru de guerilla
179. Institutii sociale alternative
180. Sistem de comunicatii alternativ
181. Greva inversata
182. Greva de ocupatie
183. Confiscarea nonviolenta de terenuri
184. Sfidarea blocadelor
185. Falsuri motivate politic
186. Achizitii preclusive
187. Confiscarea de bunuri
188. Dumping
189. Patronaj selectiv
190. Piete alternative
191. Sisteme alternative de transport
192. Institutii economice alternative
193. Supraincarcarea sistemelor administrative
194. Dezvaluirea identitatii agentilor secreti
195. Urmarirea intrarii in inchisoare
196. Nesupunerea civila fata de legi „neutre”
197. A munci fara colaborare
198. Suveranitate duala si guvernamant paralele
Un an nou plin de pace, bucurie şi iubire tuturor!
Am văzut recent trei filme documentare pe care le recomand:
Unii îl văd ca o continuare la seria Zeitgeist. Cred că e un film util pentru a înţelege mai multe despre libertate şi liberul arbitru, curgerea energiei în Univers, sistemul financiar global şi cine împarte puterea politică şi economică pe glob. Sau măcar pentru a ne pune întrebări deschise.
Food Matters
O imagine sumbră a industriei farmaceutice – medicale şi o explicaţie a cât de importantă e o nutriţie sănătoasă pentru a preveni şi trata bolile.
Vaccine Nation
Îl recomand tuturor care se întreabă dacă să-şi vaccineze sau nu copiii sau pe ei înşişi. Cu referiri din nou la industria medicală.
