monstrul cu un singur ochi

Îl găsim în cele mai multe case moderne ca o dovadă a civilizaţiei, a evoluţiei. Ba chiar în fiecare cameră, bucătărie şi uneori şi în baie. În maşini şi avioane. Ochiul lui e variabil mai mic, mai mare, mai lucios sau mat, dar invariabil deschis, revărsându-şi conţinutul înşelător în spaţiul tău intim. Pozează în monstruleţ inofensiv, pasiv, se presupune că tu îl controlezi din priviri. De cum îi prinzi privirea însă, ochiul lui, singurul, cu o putere studiată, te fixează într-o capcană invizibilă. Înainte să-ţi dai seama, eşti pierdută între ocheadele colorate ale monstrului, ca la prima cină intimă cu viitorul tău soţ. Te-ai înmuiat.

Îţi spui că îl vei putea controla cu puţin exerciţiu – asta dacă îţi dai seama că eşti iremediabil pierdută. Că puterea voinţei tale nu are cum să dea greş. Poate ai dreptate. Pentru a înţelege însă crimele în masă produse cu sânge rece de armatele de monştri cu un singur ochi, trebuie doar să vezi de sus o ţară de telespectatori împietrită faţă în faţă cu dihania la ora fixă de difuzare a ultimei telenovele. Sau o lume întreagă îngheţată din mers în faţa tele-jurnalelor de ştiri din prime-time. Lupta e aprigă şi armele tale sunt tocite de marketing şi publicitate.

Cum altfel ai accepta să cauţi din ce în ce mai des un monstru propriu, nou nouţ, în faţa căruia să zaci cât mai comfortabil şi abandonându-ţi ultimele resurse de raţiune, să-ţi expui sufletul vibraţiilor extrem de joase cu care ciudăţenia te bombardează? Draga mea, instinctele tale sunt bonte, judecata pierdută în ceaţa deasă şi urât mirositoare degajată de furnalele Ştirilor de la ora 5. Oră la care hoarde de monştri îşi unesc ochii într-un carnagiu al omuleţilor privitori, un ospăţ vampiresc în care energia noastră vitală, timpul, viaţa şi sufletul sunt răpite către destinaţii obscure.

Mişcarea de rezistenţă e deci imperios necesară. Primul pas: aruncarea monstrului la groapa de reciclat (a istoriei). Al doilea: declară-ţi casa zonă liberă de astfel de dihănii. Trei: vezi să nu-ţi transferi dependenţa mintală de un obiect – proces către Internet şi calculator :-) Patru: crează-ţi tipare benefice care să umple timpul pe care ţi-l fura televizorul (citeşte, fă sport, meditează, fă dragoste, practică-ţi hobby-urile). Eu asta fac în ultimii zece ani – la punctul trei mai am puţin de lucru :-) – şi ştiu că nu sunt singurul.

Provocare:

Problema practică pe care o am acum e că negociez cu RDS să mi instaleze Internet FĂRĂ TV, FĂRĂ telefon, ceea ce tehnic e foarte dificil. Cel puţin asta spun ei.Idei?


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.