Prima sarcina si prima nastere acasa au fost doua procese si experiente superbe, in familie.
Dupa ce am lucrat cu fricile personale si colective in prima sarcina vizavi de nastere acasa,cea de -a doua sarcina a fost mult mai linistita din punctul de vedere al intrebarilor, nelamuririlor, temerilor. Aveam incredere in corpul meu, ca stie ce face, si in bebe care, la fel, vine cu un plan. Apoi mai este universul si multe alte variabile pe care nu le controlam deloc. De fapt, intreg procesul a fost unul de abandon progresiv, de centrare in linistea inimii, de ascultare a semnalelor fiintei ce ni se alatura, de non-gandire si planificare, pur si simplu de traire a sarcinii si vietii de fiecare zi.
Am folosit ca pretext faptul ca am petrecut cea mai mare parte a verii la munte, la cort, cu 2 vizite in oras in 5 luni, pentru a nu ma apropia de nici un doctor. Ma simteam bine, faceam miscare, aveam un precedent de sarcina sanatoasa, nu aveam nevoie de confirmari in legatura cu sexul copilului (de ce sa stricam surpriza?), prin urmare nu mi lipsea nimic din ce un doctor putea sa imi dea.
Nu imi propusesem sa nu merg deloc la control, si poate pentru unii este o inconstienta sa nu te vada nici un doctor. Dar pur si simplu nu venea natural. Ma simteam bine in pozitia de expert al propriului meu corp, in loc sa merg la analize seci  si aparate reci care sa imi dea incredintari expeditive ca „totul e bine”. In luna a 8 am facut totusi o analiza de sange care nu mi-a confirmat decat ce intuiam, o usoara lipsa de calciu. In rest, liniste si pace, cu bebele care crestea pe zi ce trece.
Cu aceasi doula la la prima nastere pregatita sa ne asiste, pe care n-as fi dat-o pe 10 doctori, am hotarat ca nu e necesar sa avem si o moasa pregatita. Mama, tata, bebele si doula – simteam ca e suficient. Bebele va avea o alta parere, insa:o)
Abia dupa nastere, mi-am dat seama ca aceasta liniste in care am stat si linistea cu care am nascut doar cu tati erau de fapt dorinta si ghidajul bebelui care se pare ca stia ce vrea.
La inceputul lunii a noua, cand mai numaram minim 3 saptamani pe calendar pana la saptamana 40, au inceput intr-o seara pe la ora 8 mici intepaturi despre care nu imi venea sa cred ca sunt inceputul contractiilor.
Sabin era pe drum spre casa de La Gugu, ultima vizita pe teren. Nu as fi avut nici o sansa sa il contactez daca ar mai fi ramas o noapte pentru ca acolo suntem incantati sa nu avem semnal telefonic decat in anumite locatii pe teren.
Amanasem complet ecograful de control pentru ultima luna, nu aveam nici cea mai mica idee cat de pregatit e bebele pentru nastere. La recomandarea doulei, am mers la un control de urgenta la maternitate pentru a vedea daca bebele e pregatit pentru o nastere acasa, dat fiind ca venea atat de repede dupa calculele noastre.
Controlul scurt (singurul ecograf la care am expus copilul) a confirmat ca bebele arata gata de nastere, cu aspectul si greutatea unui bebe la termen, iar contractiile usoare care continuau semnalau clar inceputul travaliul. Am refuzat internarea si din fericire nu a trebuit sa argumentez prea multe la sectia de urgenta, cu toate ca mersesem pregatita sa mi apar pentru dreptul de a decide ce e mai bine pentru mine si copil. Mersesem pregatita cu o prietena destoinica sa ma rapeasca inapoi acasa.
Noaptea abia incepea, la 22.45 m-am intors de la urgenta, era clar ca aveam dilatatie si procesul incepuse.  Doula urma sa ia trenul la miezul noptii spre noi si sa ajunga in jur de 2 dimineata. Mira dormea.
Am avut tentative de chemat cate o prietena, doua, trei, pe rand, sa fie prezente in caz de urgenta, in caz ca se trezea Mira. Nu s-a materializat nimic.Sabin insista sa chemam pe cineva, eu simteam ca ce trebuie sa fie va fi si eram foarte linistita.
Dupa miezul noptii a devenit clar ca asta avea sa fie formula de nastere. Doula noastra, foarte conectata la ea si la  fiinta care avea sa vina la noi ca multi alti bebelusi inainte, nu se putuse urca in tren. Un rau fizic coplesitor care nu s-a incheiat decat cand a returnat biletul de tren. Destul de evident semnul si claritatea ca suntem in formula completa.
Spre deosebire de primul travaliu intens, extatic si dureros, acum semnele erau aceleasi dar mult mai putina intensitate. Am pregatit baia, renuntand la piscina de nascut din motive practice, alegand cada mult mai usor de umplut.
Am avut timp de pus muzica, aprins lumanari, facut fotografii pe mingea de nascut, relaxat, glumit, si mai ales  ras. Unul de celalalt. Cum totul e ok, suntem singuri pentru ca asa trebuie sa fie.
Orele au trecut foarte repede fara sa simt intensitate crescanda in contractii, la momentul potrivit – dupa semne- am intrat in apa din baie si orele au continuat sa treaca, eu fiind dincolo de timp.
Pe la ora 4, Sabin reflecta ingrijorat ca e tarziu, inca nu am nascut. Venea dimineata, urma sa se trezeasca Mira. Asta chiar nu era ceva in legatura cu care puteam face ceva, usor amuzata fiind.
Intre 4 si 5 contractiile au devenit mai intense, stiam la ce sa ma astept, era clar ca se angajase pe canalul nasterii. Ora a fost de gratie absoluta. Ma tineam puternic de gatul lui Sabin sa imi pot pastra partea de jos relaxata in ciuda intensitatii, si absolut toate cuvintele devenisera de prisos.
Vorbareata din mine nu mai voia sa auda nici un cuvant. Chiar si incurajarile lui „esti grozava”, „te iubesc”, erau usor stridente pentru linistea din care se intampla nasterea. Chiar l-am rugat sa taca si doar sa fie acolo. Mama, tata si bebe devenisera una cu intreg Universul, respiram si simteam cu totii ca o singura fiinta (ce eram).
Cand bebele era pe canal, ii simteam pielea capului si mai era nevoie de o contractie, doua sa vina afara, mi-am dat seama brusc ca nici macar nu sunt eu cea care naste.  Cuvintele care au iesit au fost „il scoate mama afara” si mama era mama tuturor mamelor.
Cand a iesit minunea mica si am pus-o pe piept,  invelita rapid, ne-am reamintit ce superba e gratia de dupa nastere, cand bebele e bine, la piept, cautandu-si locul preferat. Dupa vreo 15 minute am indraznit sa o intoarcem, sa vedem ca e  fetita si sa iesim afara din apa.  Plansul ei a fost desteptatorul pentru Mira care ni s-a alaturat  in patul mare, unde dormim in continuare toti 4.
Daria si-a ales numele, pe care – desi destul de intalnit – noi nu il auzisem inainte de ea.
In mod clar si-a ales contextul nasterii care sa ne ajute pe noi sa ne abandonam inca un strat din credinta ca noi alegem si controlam asemenea procese de viata subtile.
O experienta superba si sacra, cum am trait si cu Mira, de care ne-am bucurat in totalitate acasa, in liniste si dragoste.
Bun venit, minune mica!

Laboratorul de Pace

te invită să descoperim împreună

“Transformarea conflictelor cu sine şi cu cei din jur”

atelier introductiv, Tg-Mureș, 2-3 martie 2013

Ai avut vreodată momente în care te-ai simţit blocat/ă într-un conflict în familia ta, cu prietenii sau la locul de munca, ai simţit că explodezi, nu eşti înţeles şi nici nu mai înţelegi cu adevărat ce se întâmplă? Reacţionezi agresiv şi impulsiv faţă de cei cu care ai o neintelegere sau din contră preferi să te retragi și să cedezi dacă eşti atras într-un conflict? Crezi că un conflict implică neaparat violenţă şi agresiune? Există în viaţa ta tipare de comportament pe care le-ai preluat de la părinţi sau colegi şi pe care ai dori să le transformi şi să nu le transmiţi mai departe?

Îţi propunem să descoperim împreună frumuseţea şi potenţialul din spatele conflictelor intra- si inter- personale. Să vedem cum putem vindeca şi găsi soluţii pentru conflicte vechi cu noi insine, cu părinţii noştri şi pentru neînţelegerile zilnice cu copiii sau cu colegii; cum putem avea relaţii armonioase cu cei dragi şi cu cei cu care interacţionăm zilnic. Să începem să înţelegem de unde se nasc conflictele şi ce ne spun ele despre noi înşine şi despre ceilalţi. Să creăm un grup de practică în care să ne sprijinim reciproc în a aplica metode nonviolente, creative şi empatice în viaţa de zi cu zi.

Vom discuta despre: conflictul ca pericol ŞI oportunitate, cauzele şi elementele conflictelor, etape, dinamici şi tiparele unui conflict, tipuri de soluţii, metoda TRANSCEND, metode practice de comunicare empatică şi relaţii armonioase, echilibrul dintre planurile fizic, emotional, intelectual si spiritual. Atelierul de lucru va îmbina părţile teoretice cu sesiuni interactive bazate pe exemple reale din viaţa participanţilor. Vor fi explicate noţiuni şi instrumente de lucru ce vor fi ulterior practicate de grup. Accentul va fi pus pe dobândirea de noi tipare comportamentale şi pe instrumente care să poată fi aplicate ulterior în viaţa de zi cu zi.

Programul se va derula în Târgu – Mureș sâmbătă 2 martie de la ora 10 la 18 (cu pauza de prânz inclusă) şi duminică 3 martie între orele 10 şi 14. Prezenţa participanţilor e de dorit să fie integrală. Taxa de participare (pentru acoperirea costurilor administrative şi de facilitare) va consta în donaţii/contributii voluntare la discreţia fiecărei persoane. Sugerăm suma de 100 de RON ca etalon pentru contribuții.

Dacă eşti interesat/ă te rugăm să trimiţi un mesaj la anajurj at gmail.com până pe 25 februarie, menţionând într-un paragraf motivul pentru care doreşti să participi. Participarea e posibilă în limita locurilor disponibile. Au întâietate persoanele care doresc să aplice noile cunoştinte şi instrumente în viaţa zilnică şi pot să îşi asume un rol de multiplicator în societate.

Facilitatorul atelierului, Sabin Mureşan, lucrează în domeniul păcii şi conflictelor din 2001. El a lucrat în special în proiecte care au promovat nonviolenţa activă, prevenirea violenţei şi construirea de structuri care promovează pacea în comunităţi aflate în conflict în Europa, Africa şi Asia de Sud-Est. Mai multe informatii despre Sabin pot fi gasite la www.conflicte.wordpress.com. În atelier Sabin va lucra alături de echipa Laboratorului de Pace.

Laboratorul de Pace e un program al Institutului Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păci – PATRIR – (www.patrir.ro) inceput in 2012. Acesta îşi propune să ofere inspiraţie participanţilor pentru a-şi înlocui tiparele comportamentale şi atitudinile negative de răspuns la conflicte cu practici care aduc o transformare creativă, empatică şi nonviolentă a conflictelor în care sunt implicaţi. Atelierele de lucru şi seminariile abordează conflictele pe mai multe niveluri sociale şi îşi propun să catalizeze armonia fizică, intelectuală, emoţională şi spirituală a participanţilor.

Fiecare dintre noi se naste daruit. Unii au harul cantecului, altii pe cel al vorbei dulci; altii isi arata iubirea tuturor sau sunt dibaci la mestesugit si inventat. Altora le vine usor sa aiba grija de copii, sa exploreze, sa picteze, sa scrie despre magia lumii. Mai sunt apoi si cei carora le plac cifrele, misterele pesterilor sau ale oceanelor, arta origami, impletitul panusilor si al firelor de in. Langa ei se aseaza cei care isi vindeca semenii, cei care iubesc si cultiva plantele, inginerii si cei care ii slujesc pe toti facand curat dupa toata lumea si spaland vasele.

Ne nastem fiecare intr-un loc in care ceilalti au nevoie de darul/darurile noastre. Mereu e cineva a carui viata ar fi mai frumoasa daca ne intalneste pentru o clipa. Ii facem pe ceilalti sa zambeasca si sa sporeasca atunci cand ne traim darul. La fel, crestem si ne vindecam pe noi insine, intr-o relatie minunata de interdependenta, atunci cand oferim celorlalti neconditionat ce avem mai bun.

Nu toata lumea stie care ii e darul. Nu toti il traiesc in fiecare zi, iar asta ii face nefericiti. Un serviciu pe care il faci altuia pentru bani, pentru o ‘cariera’, pentru orgoliu – si care are putin in comun cu harul tau – ii va face pe toti nefericiti. ‘Munca’, ‘scarbiciul’, orice faci impotriva darului tau, te seaca de energie. Iti ucide frumusetea, iti stranguleaza sufletul. Vei incerca mereu sa scapi, sa amani, sa eviti, sa bati pasul pe loc, sa ramai intr-un loc confortabil. Te vei simti sleit de puteri chiar si dupa 2-3 spatamani de concediu, pentru ca 11 luni pe an trebuie sa-ti ignori, suprimi si chiar sa-ti uiti darul. Nu e de mirare ca esti atat de obosit. Traim intr-o societate chinuita pentru ca oamenii nu isi pot potrivi darurile in sabloanele conformismului.

Munca devine joaca atunci cand iti urmezi harul. Tot ce faci si ce spui devine arta pentru ca de fapt creezi o capodopera. Lasi Universul sa-si exprime frumusetea prin tine, nefacand nimic deosebit decat…ceea ce-ti place. Ceea ce te deosebeste de ceilalti. Calitatea sau calitatile pentru care te apreciaza cei din jur cu adevarat. O faci fara efort (cu toate ca lucrezi uneori din greu), cu placere, in joaca, cu forta, cu pasiune.

Imi reinoiesc azi promisiunea de a-mi trai darul in fiecare zi. O parte din el este sa-i ajut pe ceilalti sa si-l traiasca pe al lor.

„N-am cu cine vota”; e plin Internetul de propozitia asta. Si nici n-o sa ai. In cel mai bun caz o sa votezi impotriva cuiva. Pierdere de timp: mersul la vot daca nu ai incredere in persoana pe care o sa pui stampila. Pentru ca gestul asta simplu ii da putere unui concetatean de-ai tai (x cinci sute si ceva) sa decida lucruri majore pentru viata ta in urmatorii patru ani. E o miza prea importanta pentru a continua sa ne lamentam.

Doua posibile solutii (care deschid drumul altor zeci):

1. Nu mergi la vot. De ce ai merge sa sustii un sistem politic care si-a atins limita de functionalitate si care, combinat cu cultura profunda a locului unde traim, da rateuri? De ce sa incerci sa resuscitezi gura la gura un sistem care nu mai poate crea nimic nou, care nu tine pasul cu transformarile rapide? De ce sa votezi aceleasi triburi si clanuri care aduleaza puterea si banii si care se joaca de-a stapanii tarii? Sa sustii un sistem pe care vrem sa-l importam prea tarziu din Vest, acolo unde incepe sa colapseze din ce in ce mai evident (financiar, social, economic)?

Nu cred ca se prabuseste pentru ca e un sistem rau. Cred ca pur si simplu s-a incheiat un alt ciclu istoric. Umanitatea a evoluat complex pana in momentul asta: au fost ani de glorie (discutabila) a democratiei capitaliste si, ca orice sistem isi creaza propriul echilibru, propriul raspuns. Raspuns care poate fi transformarea in altceva. Urmatorul nivel. Democratia 2.0, Unitatea Planetara. Nu stiu cum ii va spune, ne vom da seama pe parcurs. Va fi altceva, in orice caz. Mi-e clar ca problemele pe care le avem nu pot fi rezolvate de nici un partid, de nici un lider central, de nici un sistem piramidal bazat pe delegarea/acapararea puterii, pe competitie, pe minciuna, coruptie, spaga, pe confruntare. La nici un nivel: local, national, global. Asta pentru ca sistemul actual nu are capacitatea, limbajul, de a intelege cu adevarat, la nivel subtil, problemele pe care le-a cauzat. Si care nu pot fi nicidecum reparate cu aceleasi retete, aceleasi paradigme.

2. Prin urmare de ce ai merge la vot? Nu mai bine te gandesti ce altceva sa faci cu energia ta? Nu iti iei mai bine bunastarea si fericirea in primire si te ocupi de ele DIRECT? Fara sa imputernicesti pe nimeni altcineva pentru sensul vietii tale.

Ce-ai zice de o societate alcatuita din retele de comunitati autonome, bazate pe consens, colaborare, adevar si participarea tuturor la treburile importante? O societate in care fiecare este liderul propriei vieti si nu astepta ca altcineva sa faca ceva sau sa ofere in locul ei/lui?

De fapt –  in loc sa mergi la vot, ce-ar fi sa iei un creion si sa scrii/desenezi pe o foaie de hartie cum ar arata comunitatea / societatea in care ai vrea sa traiesti? Sa iei rand pe rand problemele grave pe care le avem si sa-ti imaginezi solutii pentru oricare dintre ele. Apoi sa alegi una, cea mai importanta si sa scrii ce vrei / poti tu sa faci pentru a schimba situatia; sa cauti pe altii in jurul tau care vor acelasi lucru; si sa treci la treaba. (Orice actiune pe care alegi sa o faci pentru visul tau va avea alt impact decat un vot negativ aplicat in scarba, sau un vot utopic crezand ca gestul tau poate schimba ceva cu adevarat in directia pe care o doresti.)

Suna utopic? Nu mai putin utopic probabil decat pareau ideile despre democratie atunci cand eram in comunism. Sau cele socialiste atunci cand eram in evul mediu. Fiecare etapa istorica are un ciclu, fiecare sfarsit de ciclu e inceputul altuia. Noi tocmai avem oportunitatea de a trai un astfel de moment de cumpana, manifestat pe foarte multe niveluri. Regimurile politice si sociale au evoluat pana acum de la totalitarism, despotism pana la democratie si inapoi. Avem marea sansa sa traim ASTAZI, cand putem inventa un nou mod de a ne organiza comunitatile. Dispunem de toate resursele si cunostintele necesare.

Ce vei alege sa faci?

Votul il dai o data la patru ani: alegerea de a trai viata pe care o visezi trebuie sa o faci zilnic.

…cand nu vom mai fi copii. Chiar asta cred ca se va intampla luna viitoare, sfarsit de minunat an 2012: vom primi un sut in fund face un pas saltat spre maturitate. Vom avansa la un alt nivel al constiintei, cel al unui sine superior. Nu toti, doar cei care vor sa faca asta. Ni se vor clarifica unitatea dintre materie si spirit, legatura dintre intentie si materializare. Ne vom vindeca de rani si vom rani mai putin. Ne vom aminti mai mult despre cine suntem si de ce am ales sa venim aici. Cred ca procesul a inceput deja, se va accelera din decembrie (asa cum au mai fost momente de accelerare anul trecut) si va continua cativa ani. Si de acolo, mai departe, pana….cine stie pana cand?!

Sigur ca ceea ce gandesc si cred despre „sfarsitul lumii” e influentat de ce am citit si auzit. Dar mai ales de ceea ce am trait in ultimii ani. Cine are alte experiente si teorii – e ok. Nu imi pierd timpul sa incerc sa conving pe nimeni, nu-mi pasa sa am dreptate. Stiu ca fiecare traieste experimentele pe care si le atrage in viata si ca fiecare dintre noi e in mod deosebit o fiinta speciala. Asa ca-mi folosesc timpul fiind fericit cu viata pe care o traiesc. Fiecare va trai momentele urmatoare dupa cum si le pregateste si le doreste.

Deci: ce scriu aici e ceea ce proiectez in infinitatea de posiblitati: fiinte umane mature, echilibrate, care traiesc in armonie, bucurie si pace intre ele si cu toate celelalte fiinte co-existente. Daca asta inseamna sa asistam la ‘sfarsitul’ unei lumi, eu mi-am rezervat deja bilet. Pentru mine cealalta lume a ‘inceput’ deja, intr-un univers in care nu exista nici inceput, nici sfarsit.

Cat despre „sfarsitUL lumii”…n-avem noi norocul asta🙂

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 34 de alți urmăritori