Prima sarcina si prima nastere acasa au fost doua procese si experiente superbe, in familie.
Dupa ce am lucrat cu fricile personale si colective in prima sarcina vizavi de nastere acasa,cea de -a doua sarcina a fost mult mai linistita din punctul de vedere al intrebarilor, nelamuririlor, temerilor. Aveam incredere in corpul meu, ca stie ce face, si in bebe care, la fel, vine cu un plan. Apoi mai este universul si multe alte variabile pe care nu le controlam deloc. De fapt, intreg procesul a fost unul de abandon progresiv, de centrare in linistea inimii, de ascultare a semnalelor fiintei ce ni se alatura, de non-gandire si planificare, pur si simplu de traire a sarcinii si vietii de fiecare zi.
Am folosit ca pretext faptul ca am petrecut cea mai mare parte a verii la munte, la cort, cu 2 vizite in oras in 5 luni, pentru a nu ma apropia de nici un doctor. Ma simteam bine, faceam miscare, aveam un precedent de sarcina sanatoasa, nu aveam nevoie de confirmari in legatura cu sexul copilului (de ce sa stricam surpriza?), prin urmare nu mi lipsea nimic din ce un doctor putea sa imi dea.
Nu imi propusesem sa nu merg deloc la control, si poate pentru unii este o inconstienta sa nu te vada nici un doctor. Dar pur si simplu nu venea natural. Ma simteam bine in pozitia de expert al propriului meu corp, in loc sa merg la analize seci  si aparate reci care sa imi dea incredintari expeditive ca „totul e bine”. In luna a 8 am facut totusi o analiza de sange care nu mi-a confirmat decat ce intuiam, o usoara lipsa de calciu. In rest, liniste si pace, cu bebele care crestea pe zi ce trece.
Cu aceasi doula la la prima nastere pregatita sa ne asiste, pe care n-as fi dat-o pe 10 doctori, am hotarat ca nu e necesar sa avem si o moasa pregatita. Mama, tata, bebele si doula – simteam ca e suficient. Bebele va avea o alta parere, insa:o)
Abia dupa nastere, mi-am dat seama ca aceasta liniste in care am stat si linistea cu care am nascut doar cu tati erau de fapt dorinta si ghidajul bebelui care se pare ca stia ce vrea.
La inceputul lunii a noua, cand mai numaram minim 3 saptamani pe calendar pana la saptamana 40, au inceput intr-o seara pe la ora 8 mici intepaturi despre care nu imi venea sa cred ca sunt inceputul contractiilor.
Sabin era pe drum spre casa de La Gugu, ultima vizita pe teren. Nu as fi avut nici o sansa sa il contactez daca ar mai fi ramas o noapte pentru ca acolo suntem incantati sa nu avem semnal telefonic decat in anumite locatii pe teren.
Amanasem complet ecograful de control pentru ultima luna, nu aveam nici cea mai mica idee cat de pregatit e bebele pentru nastere. La recomandarea doulei, am mers la un control de urgenta la maternitate pentru a vedea daca bebele e pregatit pentru o nastere acasa, dat fiind ca venea atat de repede dupa calculele noastre.
Controlul scurt (singurul ecograf la care am expus copilul) a confirmat ca bebele arata gata de nastere, cu aspectul si greutatea unui bebe la termen, iar contractiile usoare care continuau semnalau clar inceputul travaliul. Am refuzat internarea si din fericire nu a trebuit sa argumentez prea multe la sectia de urgenta, cu toate ca mersesem pregatita sa mi apar pentru dreptul de a decide ce e mai bine pentru mine si copil. Mersesem pregatita cu o prietena destoinica sa ma rapeasca inapoi acasa.
Noaptea abia incepea, la 22.45 m-am intors de la urgenta, era clar ca aveam dilatatie si procesul incepuse.  Doula urma sa ia trenul la miezul noptii spre noi si sa ajunga in jur de 2 dimineata. Mira dormea.
Am avut tentative de chemat cate o prietena, doua, trei, pe rand, sa fie prezente in caz de urgenta, in caz ca se trezea Mira. Nu s-a materializat nimic.Sabin insista sa chemam pe cineva, eu simteam ca ce trebuie sa fie va fi si eram foarte linistita.
Dupa miezul noptii a devenit clar ca asta avea sa fie formula de nastere. Doula noastra, foarte conectata la ea si la  fiinta care avea sa vina la noi ca multi alti bebelusi inainte, nu se putuse urca in tren. Un rau fizic coplesitor care nu s-a incheiat decat cand a returnat biletul de tren. Destul de evident semnul si claritatea ca suntem in formula completa.
Spre deosebire de primul travaliu intens, extatic si dureros, acum semnele erau aceleasi dar mult mai putina intensitate. Am pregatit baia, renuntand la piscina de nascut din motive practice, alegand cada mult mai usor de umplut.
Am avut timp de pus muzica, aprins lumanari, facut fotografii pe mingea de nascut, relaxat, glumit, si mai ales  ras. Unul de celalalt. Cum totul e ok, suntem singuri pentru ca asa trebuie sa fie.
Orele au trecut foarte repede fara sa simt intensitate crescanda in contractii, la momentul potrivit – dupa semne- am intrat in apa din baie si orele au continuat sa treaca, eu fiind dincolo de timp.
Pe la ora 4, Sabin reflecta ingrijorat ca e tarziu, inca nu am nascut. Venea dimineata, urma sa se trezeasca Mira. Asta chiar nu era ceva in legatura cu care puteam face ceva, usor amuzata fiind.
Intre 4 si 5 contractiile au devenit mai intense, stiam la ce sa ma astept, era clar ca se angajase pe canalul nasterii. Ora a fost de gratie absoluta. Ma tineam puternic de gatul lui Sabin sa imi pot pastra partea de jos relaxata in ciuda intensitatii, si absolut toate cuvintele devenisera de prisos.
Vorbareata din mine nu mai voia sa auda nici un cuvant. Chiar si incurajarile lui „esti grozava”, „te iubesc”, erau usor stridente pentru linistea din care se intampla nasterea. Chiar l-am rugat sa taca si doar sa fie acolo. Mama, tata si bebe devenisera una cu intreg Universul, respiram si simteam cu totii ca o singura fiinta (ce eram).
Cand bebele era pe canal, ii simteam pielea capului si mai era nevoie de o contractie, doua sa vina afara, mi-am dat seama brusc ca nici macar nu sunt eu cea care naste.  Cuvintele care au iesit au fost „il scoate mama afara” si mama era mama tuturor mamelor.
Cand a iesit minunea mica si am pus-o pe piept,  invelita rapid, ne-am reamintit ce superba e gratia de dupa nastere, cand bebele e bine, la piept, cautandu-si locul preferat. Dupa vreo 15 minute am indraznit sa o intoarcem, sa vedem ca e  fetita si sa iesim afara din apa.  Plansul ei a fost desteptatorul pentru Mira care ni s-a alaturat  in patul mare, unde dormim in continuare toti 4.
Daria si-a ales numele, pe care – desi destul de intalnit – noi nu il auzisem inainte de ea.
In mod clar si-a ales contextul nasterii care sa ne ajute pe noi sa ne abandonam inca un strat din credinta ca noi alegem si controlam asemenea procese de viata subtile.
O experienta superba si sacra, cum am trait si cu Mira, de care ne-am bucurat in totalitate acasa, in liniste si dragoste.
Bun venit, minune mica!

Laboratorul de Pace

te invită să descoperim împreună

“Transformarea conflictelor cu sine şi cu cei din jur”

atelier introductiv, Tg-Mureș, 2-3 martie 2013

Ai avut vreodată momente în care te-ai simţit blocat/ă într-un conflict în familia ta, cu prietenii sau la locul de munca, ai simţit că explodezi, nu eşti înţeles şi nici nu mai înţelegi cu adevărat ce se întâmplă? Reacţionezi agresiv şi impulsiv faţă de cei cu care ai o neintelegere sau din contră preferi să te retragi și să cedezi dacă eşti atras într-un conflict? Crezi că un conflict implică neaparat violenţă şi agresiune? Există în viaţa ta tipare de comportament pe care le-ai preluat de la părinţi sau colegi şi pe care ai dori să le transformi şi să nu le transmiţi mai departe?

Îţi propunem să descoperim împreună frumuseţea şi potenţialul din spatele conflictelor intra- si inter- personale. Să vedem cum putem vindeca şi găsi soluţii pentru conflicte vechi cu noi insine, cu părinţii noştri şi pentru neînţelegerile zilnice cu copiii sau cu colegii; cum putem avea relaţii armonioase cu cei dragi şi cu cei cu care interacţionăm zilnic. Să începem să înţelegem de unde se nasc conflictele şi ce ne spun ele despre noi înşine şi despre ceilalţi. Să creăm un grup de practică în care să ne sprijinim reciproc în a aplica metode nonviolente, creative şi empatice în viaţa de zi cu zi.

Vom discuta despre: conflictul ca pericol ŞI oportunitate, cauzele şi elementele conflictelor, etape, dinamici şi tiparele unui conflict, tipuri de soluţii, metoda TRANSCEND, metode practice de comunicare empatică şi relaţii armonioase, echilibrul dintre planurile fizic, emotional, intelectual si spiritual. Atelierul de lucru va îmbina părţile teoretice cu sesiuni interactive bazate pe exemple reale din viaţa participanţilor. Vor fi explicate noţiuni şi instrumente de lucru ce vor fi ulterior practicate de grup. Accentul va fi pus pe dobândirea de noi tipare comportamentale şi pe instrumente care să poată fi aplicate ulterior în viaţa de zi cu zi.

Programul se va derula în Târgu – Mureș sâmbătă 2 martie de la ora 10 la 18 (cu pauza de prânz inclusă) şi duminică 3 martie între orele 10 şi 14. Prezenţa participanţilor e de dorit să fie integrală. Taxa de participare (pentru acoperirea costurilor administrative şi de facilitare) va consta în donaţii/contributii voluntare la discreţia fiecărei persoane. Sugerăm suma de 100 de RON ca etalon pentru contribuții.

Dacă eşti interesat/ă te rugăm să trimiţi un mesaj la anajurj at gmail.com până pe 25 februarie, menţionând într-un paragraf motivul pentru care doreşti să participi. Participarea e posibilă în limita locurilor disponibile. Au întâietate persoanele care doresc să aplice noile cunoştinte şi instrumente în viaţa zilnică şi pot să îşi asume un rol de multiplicator în societate.

Facilitatorul atelierului, Sabin Mureşan, lucrează în domeniul păcii şi conflictelor din 2001. El a lucrat în special în proiecte care au promovat nonviolenţa activă, prevenirea violenţei şi construirea de structuri care promovează pacea în comunităţi aflate în conflict în Europa, Africa şi Asia de Sud-Est. Mai multe informatii despre Sabin pot fi gasite la www.conflicte.wordpress.com. În atelier Sabin va lucra alături de echipa Laboratorului de Pace.

Laboratorul de Pace e un program al Institutului Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păci – PATRIR – (www.patrir.ro) inceput in 2012. Acesta îşi propune să ofere inspiraţie participanţilor pentru a-şi înlocui tiparele comportamentale şi atitudinile negative de răspuns la conflicte cu practici care aduc o transformare creativă, empatică şi nonviolentă a conflictelor în care sunt implicaţi. Atelierele de lucru şi seminariile abordează conflictele pe mai multe niveluri sociale şi îşi propun să catalizeze armonia fizică, intelectuală, emoţională şi spirituală a participanţilor.

Fiecare dintre noi se naste daruit. Unii au harul cantecului, altii pe cel al vorbei dulci; altii isi arata iubirea tuturor sau sunt dibaci la mestesugit si inventat. Altora le vine usor sa aiba grija de copii, sa exploreze, sa picteze, sa scrie despre magia lumii. Mai sunt apoi si cei carora le plac cifrele, misterele pesterilor sau ale oceanelor, arta origami, impletitul panusilor si al firelor de in. Langa ei se aseaza cei care isi vindeca semenii, cei care iubesc si cultiva plantele, inginerii si cei care ii slujesc pe toti facand curat dupa toata lumea si spaland vasele.

Ne nastem fiecare intr-un loc in care ceilalti au nevoie de darul/darurile noastre. Mereu e cineva a carui viata ar fi mai frumoasa daca ne intalneste pentru o clipa. Ii facem pe ceilalti sa zambeasca si sa sporeasca atunci cand ne traim darul. La fel, crestem si ne vindecam pe noi insine, intr-o relatie minunata de interdependenta, atunci cand oferim celorlalti neconditionat ce avem mai bun.

Nu toata lumea stie care ii e darul. Nu toti il traiesc in fiecare zi, iar asta ii face nefericiti. Un serviciu pe care il faci altuia pentru bani, pentru o ‘cariera’, pentru orgoliu – si care are putin in comun cu harul tau – ii va face pe toti nefericiti. ‘Munca’, ‘scarbiciul’, orice faci impotriva darului tau, te seaca de energie. Iti ucide frumusetea, iti stranguleaza sufletul. Vei incerca mereu sa scapi, sa amani, sa eviti, sa bati pasul pe loc, sa ramai intr-un loc confortabil. Te vei simti sleit de puteri chiar si dupa 2-3 spatamani de concediu, pentru ca 11 luni pe an trebuie sa-ti ignori, suprimi si chiar sa-ti uiti darul. Nu e de mirare ca esti atat de obosit. Traim intr-o societate chinuita pentru ca oamenii nu isi pot potrivi darurile in sabloanele conformismului.

Munca devine joaca atunci cand iti urmezi harul. Tot ce faci si ce spui devine arta pentru ca de fapt creezi o capodopera. Lasi Universul sa-si exprime frumusetea prin tine, nefacand nimic deosebit decat…ceea ce-ti place. Ceea ce te deosebeste de ceilalti. Calitatea sau calitatile pentru care te apreciaza cei din jur cu adevarat. O faci fara efort (cu toate ca lucrezi uneori din greu), cu placere, in joaca, cu forta, cu pasiune.

Imi reinoiesc azi promisiunea de a-mi trai darul in fiecare zi. O parte din el este sa-i ajut pe ceilalti sa si-l traiasca pe al lor.

„N-am cu cine vota”; e plin Internetul de propozitia asta. Si nici n-o sa ai. In cel mai bun caz o sa votezi impotriva cuiva. Pierdere de timp: mersul la vot daca nu ai incredere in persoana pe care o sa pui stampila. Pentru ca gestul asta simplu ii da putere unui concetatean de-ai tai (x cinci sute si ceva) sa decida lucruri majore pentru viata ta in urmatorii patru ani. E o miza prea importanta pentru a continua sa ne lamentam.

Doua posibile solutii (care deschid drumul altor zeci):

1. Nu mergi la vot. De ce ai merge sa sustii un sistem politic care si-a atins limita de functionalitate si care, combinat cu cultura profunda a locului unde traim, da rateuri? De ce sa incerci sa resuscitezi gura la gura un sistem care nu mai poate crea nimic nou, care nu tine pasul cu transformarile rapide? De ce sa votezi aceleasi triburi si clanuri care aduleaza puterea si banii si care se joaca de-a stapanii tarii? Sa sustii un sistem pe care vrem sa-l importam prea tarziu din Vest, acolo unde incepe sa colapseze din ce in ce mai evident (financiar, social, economic)?

Nu cred ca se prabuseste pentru ca e un sistem rau. Cred ca pur si simplu s-a incheiat un alt ciclu istoric. Umanitatea a evoluat complex pana in momentul asta: au fost ani de glorie (discutabila) a democratiei capitaliste si, ca orice sistem isi creaza propriul echilibru, propriul raspuns. Raspuns care poate fi transformarea in altceva. Urmatorul nivel. Democratia 2.0, Unitatea Planetara. Nu stiu cum ii va spune, ne vom da seama pe parcurs. Va fi altceva, in orice caz. Mi-e clar ca problemele pe care le avem nu pot fi rezolvate de nici un partid, de nici un lider central, de nici un sistem piramidal bazat pe delegarea/acapararea puterii, pe competitie, pe minciuna, coruptie, spaga, pe confruntare. La nici un nivel: local, national, global. Asta pentru ca sistemul actual nu are capacitatea, limbajul, de a intelege cu adevarat, la nivel subtil, problemele pe care le-a cauzat. Si care nu pot fi nicidecum reparate cu aceleasi retete, aceleasi paradigme.

2. Prin urmare de ce ai merge la vot? Nu mai bine te gandesti ce altceva sa faci cu energia ta? Nu iti iei mai bine bunastarea si fericirea in primire si te ocupi de ele DIRECT? Fara sa imputernicesti pe nimeni altcineva pentru sensul vietii tale.

Ce-ai zice de o societate alcatuita din retele de comunitati autonome, bazate pe consens, colaborare, adevar si participarea tuturor la treburile importante? O societate in care fiecare este liderul propriei vieti si nu astepta ca altcineva sa faca ceva sau sa ofere in locul ei/lui?

De fapt –  in loc sa mergi la vot, ce-ar fi sa iei un creion si sa scrii/desenezi pe o foaie de hartie cum ar arata comunitatea / societatea in care ai vrea sa traiesti? Sa iei rand pe rand problemele grave pe care le avem si sa-ti imaginezi solutii pentru oricare dintre ele. Apoi sa alegi una, cea mai importanta si sa scrii ce vrei / poti tu sa faci pentru a schimba situatia; sa cauti pe altii in jurul tau care vor acelasi lucru; si sa treci la treaba. (Orice actiune pe care alegi sa o faci pentru visul tau va avea alt impact decat un vot negativ aplicat in scarba, sau un vot utopic crezand ca gestul tau poate schimba ceva cu adevarat in directia pe care o doresti.)

Suna utopic? Nu mai putin utopic probabil decat pareau ideile despre democratie atunci cand eram in comunism. Sau cele socialiste atunci cand eram in evul mediu. Fiecare etapa istorica are un ciclu, fiecare sfarsit de ciclu e inceputul altuia. Noi tocmai avem oportunitatea de a trai un astfel de moment de cumpana, manifestat pe foarte multe niveluri. Regimurile politice si sociale au evoluat pana acum de la totalitarism, despotism pana la democratie si inapoi. Avem marea sansa sa traim ASTAZI, cand putem inventa un nou mod de a ne organiza comunitatile. Dispunem de toate resursele si cunostintele necesare.

Ce vei alege sa faci?

Votul il dai o data la patru ani: alegerea de a trai viata pe care o visezi trebuie sa o faci zilnic.

…cand nu vom mai fi copii. Chiar asta cred ca se va intampla luna viitoare, sfarsit de minunat an 2012: vom primi un sut in fund face un pas saltat spre maturitate. Vom avansa la un alt nivel al constiintei, cel al unui sine superior. Nu toti, doar cei care vor sa faca asta. Ni se vor clarifica unitatea dintre materie si spirit, legatura dintre intentie si materializare. Ne vom vindeca de rani si vom rani mai putin. Ne vom aminti mai mult despre cine suntem si de ce am ales sa venim aici. Cred ca procesul a inceput deja, se va accelera din decembrie (asa cum au mai fost momente de accelerare anul trecut) si va continua cativa ani. Si de acolo, mai departe, pana….cine stie pana cand?!

Sigur ca ceea ce gandesc si cred despre „sfarsitul lumii” e influentat de ce am citit si auzit. Dar mai ales de ceea ce am trait in ultimii ani. Cine are alte experiente si teorii – e ok. Nu imi pierd timpul sa incerc sa conving pe nimeni, nu-mi pasa sa am dreptate. Stiu ca fiecare traieste experimentele pe care si le atrage in viata si ca fiecare dintre noi e in mod deosebit o fiinta speciala. Asa ca-mi folosesc timpul fiind fericit cu viata pe care o traiesc. Fiecare va trai momentele urmatoare dupa cum si le pregateste si le doreste.

Deci: ce scriu aici e ceea ce proiectez in infinitatea de posiblitati: fiinte umane mature, echilibrate, care traiesc in armonie, bucurie si pace intre ele si cu toate celelalte fiinte co-existente. Daca asta inseamna sa asistam la ‘sfarsitul’ unei lumi, eu mi-am rezervat deja bilet. Pentru mine cealalta lume a ‘inceput’ deja, intr-un univers in care nu exista nici inceput, nici sfarsit.

Cat despre „sfarsitUL lumii”…n-avem noi norocul asta 🙂

20-21 octombrie, Cluj Napoca.

Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii (PATRIR)
lansează “Laboratorul de Pace”
si te invită să descoperim împreună„Vindecarea şi transformarea conflictelor cu sine şi cu cei din jur”

atelier introductivAi avut vreodată momente în care te-ai simţit blocat/ă într-un conflict în familia ta, cu prietenii sau la locul de munca, ai simţit că explodezi, nu eşti înţeles şi nici nu mai înţelegi cu adevărat ce se întâmplă? Reacţionezi agresiv şi impulsiv faţă de cei cu care ai o neintelegere sau din contră preferi să te retragi si sa cedezi dacă eşti atras într-un conflict? Crezi că un conflict implică neaparat violenţă şi agresiune? Există în viaţa ta tipare de comportament pe care le-ai preluat de la părinţi sau colegi şi pe care ai dori să le transformi şi să nu le transmiţi mai departe?

Îţi propunem să descoperim împreună frumuseţea şi potenţialul din spatele conflictelor intra- si inter- personale. Să vedem cum putem vindeca şi găsi soluţii pentru conflicte vechi cu noi insine, cu părinţii noştri şi pentru neînţelegerile zilnice cu copiii sau cu colegii; cum putem avea relaţii armonioase cu cei dragi şi cu cei cu care interacţionăm zilnic. Să începem să înţelegem de unde se nasc conflictele şi ce ne spun ele despre noi înşine şi despre ceilalţi. Să creăm un grup de practică în care să ne sprijinim reciproc în a aplica metode nonviolente, creative şi empatice în viaţa de zi cu zi.

Vom discuta despre: conflictul ca pericol ŞI oportunitate, cauzele şi elementele conflictelor, etape, dinamici şi tiparele unui conflict, tipuri de soluţii, metoda TRANSCEND, metode practice de comunicare empatică şi relaţii armonioase, echilibrul dintre planurile fizic, emotional, intelectual si spiritual. Atelierul de lucru va îmbina părţile teoretice cu sesiuni interactive bazate pe exemple reale din viaţa participanţilor. Vor fi explicate noţiuni şi instrumente de lucru ce vor fi ulterior practicate de grup. Accentul va fi pus pe dobândirea de noi tipare comportamentale şi pe instrumente care să poată fi aplicate ulterior în viaţa de zi cu zi.

Programul se va derula în Cluj Napoca sâmbătă 20 octombrie de la ora 10 la 18 (cu pauza de prânz inclusă) şi duminică 21 octombrie între orele 10 şi 14. Prezenţa participanţilor e de dorit să fie integrală. Taxa de participare (pentru acoperirea costurilor administrative şi de facilitare) va consta în donaţii/contributii voluntare la discreţia fiecărei persoane.

Dacă eşti interesat/ă te rugăm să trimiţi un mesaj la anca.gligan@patrir.ro până pe 17 octombrie menţionând într-un paragraf motivul pentru care doreşti să participi. Participarea e posibilă în limita locurilor disponibile. Au întâietate persoanele care doresc să aplice noile cunoştinte şi instrumente în viaţa zilnică şi pot să îşi asume un rol de multiplicator în societate.

Facilitatorii atelierului sunt Sabin Mureşan şi Andra Tanase. Sabin lucrează în domeniul păcii şi conflictelor din 2001 ca formator şi manager de programe. El a lucrat în special în proiecte care au promovat noviolenţa activă, prevenirea violenţei şi construirea de
structuri care promovează pacea în comunităţi aflate în conflict în Europa, Africa şi Asia de Sud-Est. Andra s-a implicat mai intai prin educatie si apoi prin cariera in domeniul conflictelor si al pacii incepand cu 1998. Domeniile ei de interes si experienta sunt axate
pe educatie si formare pentru pace, management de proiect, comunicare si dezvoltare internationala si experienta sa regionala vine in principal din noile state membre ale UE si America Centrala.

Laboratorul de Pace e un program al PATRIR (www.patrir.ro) inceput in 2012. Acesta îşi propune să ofere inspiraţie participanţilor pentru a-şi înlocui tiparele comportamentale şi atitudinile negative de răspuns la conflicte cu practici care aduc o transformare creativă, empatică şi nonviolentă a conflictelor în care sunt implicaţi. Atelierele de lucru şi seminariile abordează conflictele pe mai multe niveluri sociale şi îşi propun să catalizeze armonia fizică, intelectuală, emoţională şi spirituală a participanţilor. 

– Despre cum nu dau o doula pe 10 doctori-

Proaspat intorsi in tara dupa ce tocmai intalnisem un cuplu superb in Africa de Sud, care se pregatea pentru nastere acasa, ni s-a parut firesc si frumos sa incercam acelasi lucru si noi. Respingerea abordarii nasterii in spital a venit natural, ca alegere de viata congruenta cu felul in care traim. Decizia a fost inspirata si de tot mai multe povesti despre nasteri in final nefericite si traumatizante in spitale. 

Printre primele persoane noi pe care le-am in talnit la intoarcerea in tara a fost o doula, afland astfel si ca exista asemenea vocatii: „insotitoare spirituala in procesul nasterii“. Nu auzisem de asa ceva si nu aveam nici o idee despre ce face o doula cu adevarat dar am avut incredere ca – daca vrem nasterea ca proces si spiritual de crestere- este ceva care cu siguranta ne va prinde bine.

Pregatirea in sine a fost un proces superb de lucru cu fricile personale si colective vizavi de nastere.

La fiecare frica de-a mea despre proces, doula avea doar cuvinte de incurajare, spuse insa atat de natural, incat incet-incet au lucrat in interiorul meu: „ai incredere in corpul tau, stie ce face“, „asculta ce iti spune corpul“, „conecteaza-te la tine si la bebe“. La fiecare pas important din sarcina – nevoi alimentare si carente de minerale, ecografe, analize despre riscuri – doula imi recomanda solutii naturale bazate pe plante sau imi argumenta cu studii de specialitate daca testele standard sunt sau nu utile. De la ea am primit cartea „Sacred Birthing“, care ne-a inspirat decisiv si ne-a dat o ancora spirituala puternica.

Stiam ca nu vom gasi moase usor in Romania, in lipsa cadrului legal care sa le permita sa asiste nasteri acasa. In acel moment nici nu aveam o „acasa“. In orice caz, ideea se infiripase deja si am inceput sa ne pregatim cautand persoane resursa, carti, sprijin.

Am fost placut surprinsi sa descoperim asociatia Mame pentru Mame si povestea celor doua nasteri acasa ale Anei Maita; a urmat apoi povestea mediatizata a Dittei Depner asistata acasa de un medic obstetrician. Am aflat si de alte femei fara povesti mediatizate care erau la a treia, a patra nastere acasa, sau altele care erau hotarate sa incerce pentru prima oara. Evident un mic curent se consolida in Romania si ne simteam mai putin singuri, desi sprijin concret nu prea eram siguri ca putem avea.

Am fost de doua ori la inceputul sarcinii la control la o clinica privata; de ambele dati am avut senzatia ca e inutil sa astept la coada si am avut impulsul sa plec inainte de a intra in cabinet. Mediu curat, doctori si moase politicoase, si totusi cele 15-30 de minute de consult si conversatie, lungite de mine prin intrebari, nu mi se pareau deloc satisfacatoare pentru ceea ce aveam eu nevoie. Dublu si triplul test le-am refuzat, avand sub 35 ani si afland ca oricum testele astea sunt in general fals pozitive, iar doctorii cu adevarat nu au ce face decat sa recomande intrerupere de sarcina. Multumesc, nu!

Cu fiecare persoana intalnita cu care abordam subiectul, fie ca era cadru medical sau nu, conversatia se transforma rapid in dezbatere.

In familia mea cu doua surori proaspete mamici am mentionat la un moment dat dorinta de a naste acasa; aceasta a fost intampinata cu atata vehementa, incat ne-am dat seama ca nu avem energie sa convingem pe nimeni ca e cea mai buna optiune pentru noi. Mai ales pentru ca ne-am pregatit pentru nastere acasa si cautat sprijin pana in ultimul moment.

Pe parcursul sarcinii am cochetat cu tot felul de idei si locatii pentru nasteri: Constanta sau Brasov unde exista clinici private in care se poate naste in apa sau Olanda unde avem prieteni si unde se naste foarte mult acasa. Toate cazurile insa ar fi implicat calatorii de multe sute sau mii de kilometri, iar intrebarea „de ce am face asta?“ devenea tot mai clara, ca si firescul nasterii acasa.

In ultimul trimestru am gasit o moasa din Romania care ar fi fost dispusa sa inceapa cu noi travaliul acasa si cu dilatatie maxima sa mergem apoi la spital. Riscurile profesionale mari la care s-ar fi expus, plus riscurile la care considera ca expunea fatul erau prea mari pentru ca ea sa se angajeze la a sprijini o nastere acasa in totalitate. Mi-am spus ca daca totul merge bine, nu ma scoate nimeni din casa cu dilatatie maxima pentru a ajunge exact in locul in care nu doream deloc sa ajung. Era clar ca avem nevoie de multa liniste, incredere, experienta si calm in proces, nu de alte frici proiectate din alte experiente.

In saptamana 36 am gasit o moasa din strainatate dispusa sa ne ajute, cu care am rezonat foarte bine fata de procesul nasterii. Abordarea ei era axata in genere pe interventie doar daca ar fi fost absolut necesar.

Ca sa ajunga la noi, moasei ii erau necesare cam 4 ore; tot cam atat iar fi luat si doulei. Mai aveam alaturi de noi o prietena clarvazatoare practicanta de terapii alternative, care m-a pregatit constant in sarcina si aproape saptamanal in ultima luna. Prezenta ei in proces ne-a dat din nou multa incredere ca, in cazul in care apar riscuri de care nu ne dam seama, vom primi ajutor si din alte sfere pe care contam de altfel mai mult decat pe ajutor medical.

In ultimele 3 luni am lucrat aproape zilnic cu meditatii de relaxare asociate cu nasterea prin autohipnoza, practic o relaxarea profunda cu vizualizare si cateva tehnici de respiratie care au continuat sa imi creasca nivelul increderii in proces si sa disipeze fricile. Chiar daca in nasterea propriu zisa tehnicile respective nu au avut la fel de mult sens – numaram de trei ori mai mult si contractia nu se mai termina – perioada de pregatire a fost superba ca proces de abandon al controlului si lucru cu fricile personale si colective.

In saptamana 36 am fost la ecograf, totul era in regula. Din acel moment am tot asteptat cu anticipatie, trecand saptamanile prin 37, 38, 39, 40. Ma simteam bine, vazand ca nu mai nasc imi gaseam tot felul de ocupatii din seria aranjarii cuibului. La incheierea saptamanii 40 am mers la un control de rutina pentru monitorizarea fatului, la o clinica privata, si am facut imprudenta sa ii spunem medicului ca noi ne pregatim de nastere acasa. Am fost coplesiti imediat de un discurs al unui medic (destul de tanar de altfel) despre imensele riscuri la care ne expunem si contrarecomendarile lui (pe care nu le cerusem). Am incercat de cateva ori sa il oprim, multumindu-i pentru grija. Faptul ca specia umana reusise sa populeze planeta multe milioane de ani fara teste NST si amniocenteze la fiecare 2 zile din saptamana 39, dupa recomandarea sa, nu parea sa cantareasca deloc in ecuatie fata de riscurile enorme care pot aparea de la un mooment la altul. Nu parea sa conteze prea mult nici faptul ca o sarcina normala merge pana la 42 de saptamani inclusiv si cu cat fatul sta mai mult in uter cu atat este mai bine echipat pentru viata dupa nastere. Desi am intrat foarte relaxata in cabinet, curioasa de procedura, odata pusi eletrozii pe burta pentru testul NST care monitorizeaza bataile de inima ale fatului, am simtit o alerta si tensiune automata. Sa fac asta o data la 2 zile parea o absurditate – financiara si emotionala in acelasi timp. In plus, amniocenteza ca procedura invaziva nu era o solutie acceptabila. Toate analizele din timpul sarcinii iesisera foarte bine, cu mici carente corectate prin alimentatie si suplimente naturale (corpurile noastre asimiland extrem de putin din toate suplimentele de sinteza, de tipul 30 in 1 existente pe piata). Placenta avea aspect normal la ultimul ecograf. Am intalnit mamici care din saptamana 38 mergeau aproape zilnic sau la doua zile la control, inclusiv trecand granita in Ungaria, la clinici cu servicii mai bune decat la noi. Ce stres aditional trebuie sa fie si asta pentru bebe si mama, sa verifici aproape zilnic ca totul este in regula din saptamana 38 pana in 42! Putine femei au sanse sa ajunga in saptamana 42 dupa recomadarile medicilor, care au un intreg arsenal la dispozitie pentru a grabi / „salva“ procesul.

Am inteles insa atunci mai bine ca toata afacerea in jurul nasterii nu implica doar bani si iar bani pentru teste, controale, suplimente artificiale, onorarii la doctori, ecografe multiple si inutile, inclusiv briz-briz-uri de genul 4D. La mijloc este un intreg sistem – indatorat rationalismului materialist-stiintific – care incearca constant sa submineze intuitia si increderea femeilor in intelepciunea propriului corp. Mai mult, cascada de interventii posibile – grabirea procesului nasterii, initierea / inducerea inainte de vreme, fortarea contractiile cu substante artificiale, cezariana si altele – duce inevitabil la traume pentru noua fiinta in grad mai mare sau mai mic, dupa caz. In loc sa isi aminteasca de unde vine si de scopul mai inalt al vietii, noua fiinta va fi potential ocupata o viata sa isi vindece traumele si sa isi puna intrebari de sens profund la care stiinta inca nu a gasit raspuns.

Iti dai seama mai ales in momentul in care alegi altceva decat sistemul dominant cat de putina libertate avem de fapt in alegerile noastre. Noua ne ramanea sa asteptam linistiti momentul perfect al nasterii care avea sa vina singur.

La sfarsitul saptamanii 41, nici semn de contractii, doar o durere accentuata de spate; intr-o dimineata, fara nici un alt semn, o mica pata maro – semn ca cervixul se pregatea. Am trebaluit toata ziua pentru ca asteptasem deja destul sa se intample minunea si aveam pregatiri pentru iarna de facut

Doula deja simtise ca trebuie sa vina la mine – prin conectarea ei cu bebelusul – si era pe drum – ceea ce ne-a salvat, pentru ca daca ar fi asteptat semne mai clare nu ar fi avut nici o sansa sa ajunga la timp. Ea a ajuns la 7 seara; eu eram in mare verva, obosita de peste zi, insa fara alte semne. Ii scriem un email si moasei inainte sa fac un dus si sa merg sa ma odihnesc.

Planul de odihna nu a avut prea mare sanse, pe la 9 au inceput niste intepaturi puternice despre care doula a spus clar ca nu sunt inca contractii, doar pregatirea cervixului. Cum or fi aratand contractiile m-am intrebat, pentru ca intensitatea nu era deloc mica nici atunci. Stiam si glumisem pe seama faptului ca orgasmul sexual inainte / in timpul travaliului ajuta mult cervixul la dilatare – o alta modalitate in care natura lucreaza singura, si in care viitorul tata este implicat in proces. Pentru noi era deja prea tarziu, intensitate intepaturilor nu mai lasa loc decat de respiratii lungi in asteptarea urmatoarei. Pe la 10 si jumatate sotul meu a iesit la tren dupa prietena noastra terapeuta, care avea sa ajunga aproape de miezul noptii.

Doula a fost foarte discreta, spunandu-mi sa o chem daca vreau sa fie cu mine. I-am cerut sa vina cu trusa magica de uleiuri esentiale si imi amintesc ca a scos un ulei superb, pe care l-am mai cerut mai tarziu in proces: cel de trandafir, esenta feminitatii. A mai fost unul care s-a pierdut in memorie. Mi-a masat usor picioarele cu atat de multa finete si prezenta si dragoste, incat mi-am spus, wow, sper sa avem timp sa ne bucuram si de asta. Intensitatea trairilor a inceput sa se accelereze rapid, inca mai functiona creierul cand am intrebat-o cum pot femeile sa treaca prin asemenea proces in spital; nimic din ce aveam nevoie in acel moment nu parea sa vina din acel mediu. Mi s-ar fi parut un chin sa fiu oriunde altundeva. Aveam un moment atat de frumos cu doula incat nu imi doream sa se termine prea repede, noi doua atunci eram absolut suficiente in proces.

Durerea a devenit tot mai intensa si ceea ce credeam eu ca trebuie sa fie contractii, tot mai dese. In scurt timp nu m-am mai putut concentra pe nimic altceva decat pe respiratie, cu ochii inchisi si mainile pe burta. Numaram cam de trei ori dupa cele invatate si durerea contractiei nu inceta. Cam atat despre ce planuiesti inainte; mai ramanea abandonul in proces, cel mai firesc lucru pe care il puteam face.

Sotul meu si prietena terapeuta s-au intors in jur de miezul noptii, dupa care a inceput periplul cu umplerea piscinii de nascut. Nefiind racordati la retea cu apa calda nelimitata, incalzirea si umplerea piscinei au luat aproape 3 ore. Pe la 2.30 deja abia asteptam sa intru in apa de unde nu am mai iesit decat la 4.30, dupa nastere.

Durerea era atat de intensa incat am gasit o pozitie in care eram confortabila in care am stat ore in sir: in genunchi, sprijinindu-ma cu mainile de marginea bazinului, cu ochii inchisi, deschizandu-i doar pentru a cere apa. Am avut multa liniste in jur, cu lumini difuze, vorbit in soapta. cateva glume, si atat de multa dragoste si finete incat, in ciuda durerii, experienta a fost superba, sacra de-a dreptul. Mica minune a iesit la lumina la 4.25, cu ochii larg deschisi si cu mana dreapta intinsa deasupra umerilor.

Moasa a ajuns la 5 minute dupa nastere, la timp sa imi faca un control delicat la lumina lumanarii pentru a se asigura ca totul este in regula. Desi moasa nu a ajuns la timp, doula, care era singura cu experienta in nasteri anterioare, mi-a transmis mereu multa siguranta si calm. O prezenta formidabila pe care nu as da-o pe zece doctori!

Urmatoarele ore au fost de gratie. Dupa o scurta odihna a tuturor protagonistelor, cu proaspatul tatic comunicand marele eveniment familiei, golind piscina si ocupandu-se de cumparaturi, am petrecut o dimineata superba la ceai, cafea si prajituri vorbind despre experienta tuturor. O atmosfera superba de relaxare, ras si calm fericit care a continuat pentru cateva zile.

Nu a fost nevoie sa ies din casa pentru nimic. Fiind sfarsit de saptamana, medicul de familie a venit abia luni pentru un control de rutina si o adeverinta de nastere spontana acasa, care ne-a ajutat sa obtinem un certificat de nastere de la primaria comunei de care apartinem. Desi nu se mai intamplasera de multa vreme nasteri in sat, ne-a fost usor sa obtinem certificatul fara intrebari suplimentare.

Le uram si altora nasteri frumoase dupa dorinta :o)

Se spune ca fiecare dintre noi are natura de Buddha, adica potentialul de a ajunge la iluminare in decursul vietii, de a depasi suferinta si atasamentele. Restul depinde de ce alegeri facem, de calitatea intentiei si a actiunilor si de acceptarea efectelor acestora. Depinde daca traim viata in mod constient in fiecare zi, sau doar contabilizam statistic intervalul dintre nastere si moarte.
E de la sine inteles deci ca si politicienii aspira la iluminare. Inclusiv politicienii romani. „Buddha marinar-presedinte-jucator”, „Buddha doctor-in-drept”, „Buddha presedinte-interimar”, „Buddha fost-premier-in-cantonament” – ii vad angajati pe drumul lung al curatarii karmei personale si colective in incercarea de a se elibera de suferinta. Mi-i imaginez facand parte din acelasi grup de Bodhisatva, cei-care-sunt-pe-drumul-realizarii, impreuna, avand aceleasi apucaturi cu care se „hranesc” si incurajeaza reciproc. Ii vad cum ne pacalesc pe toti si se mint pe sine atunci cand ne ascund adevarata lor misiune nobila: raspandirea in jurul lor a compasiunii si iubirii. Si ce bine reusesc sa ne pacaleasca, ei, cei pe care ii alegem sa ne lumineze calea si sa aiba grija de noi! Cum altfel decat ca pe o pacaleala sa interpretez minciuna, furtul, aroganta, cearta si ignorant – strategiile prin care mascheaza adevarul: la fel ca noi toti, ei s-au intrupat pentru a redescoperi natura-lor-cea-mai-frumoasa, pentru a trai armonia universala.
Un lucru de observat: politicienii nostri le sunt suficienti siesi si alegatorilor lor. Ei sunt grupul extins de care au nevoie pentru a se ilumina. Masa celor care merg la vot indiferent de cat de rau merge experimentul, sperand iar si iar ca „ceilalti” nu vor fi mai rai ca „astia”. Multimea celor care isi incredinteaza altora ca ei viata si fericirea proprie.
Dragilor nostri politicieni le doresc prin urmare sa aiba curaj si perseverenta pe drumul pe care merg, pentru ca e greu sa umpli galeata fericirii cu ciurul. Le mai urez lupte cat mai aprige cu rezultate cat mai ravasitoare, pentru ca lectiile dure de viata ii pot ajuta sa progreseze mai rapid pe drumul catre iluminare. Cu cat mai crancene certurile si consecintele dintre ei, cu atat pot fi mai aproape de eliberarea de suferinta. Sau nu 🙂
Si cand le-o fi mai greu, vor fi coplesiti de cine stie ce probleme existentiale sau se vor trezi singuri, sa-si aminteasca de Buddha-care-rade. Si sa creada in reincarnare si in a doua sansa.