Alpinism pentru Pace – Matterhorn 2007


Intalnirea cu Uriasul Bland

Tura pe Matterhorn, 28-30 martie 2007

Failure is the key
to the kingdom within

Your prayer should be, „Brake the legs
of what I want to happen. Humiliate
my desire. Eat me like candy.
It’s spring, and finally
I have no will.” “

Rumi


Poze din tura puteti gasi la

http://community.webshots.com/album/558521392pdyhaO.


Totul a inceput…

…de la o discutie cu Marius, in masina. Ce-ar fi sa mergem pe Matterhorn? Din vorba in vorba am ajuns sa ne gandim la detalii, eu fusesem in Zermatt si la Schwarzsee in 2000, stiam cum putem ajunge. Intai ne-am gandit la creasta dinspre Italia, dupa care ne-am dat seama ca posibilitatile de transport sunt ceva mai anevoioase si am optat pentru creasta Hoernli.

Aveam o luna pana la plecare…timpul cam scurt, asa ca ne-am mobilizat: antrenamente, sponsorizari, masina cu care sa plecam, calcule si estimari de buget, program, mancare si echipament. Plus coechipieiri: cine sa vina cu noi si se poate hotari in cateva zile?
La sponsori am renuntat pentru ca timpul era mult prea scurt, de frig si zapada nu am prea avut parte, asa ca am compensat cu catarare pe creste similare cu Hoernli si multa, multa alergare. De fapt, si alergare, si alergatura. Ce ne ingrijora mai mult erau datele meteo din Zermatt si de la 3800 de metri (-15 grade ziua), stiam ca frigul va fi un factor important.

Stabilim echipa finala:
Radu Man, Marius Anghel (CAR Universitar Cluj), Sabin Muresan – toti din Tg-Mures (Marius locuieste in Cluj). Am fost patru initial dar unul dintre noi s-a imbolnavit si nu a putut veni. Amanuntul asta avea sa schimbe dinamica echipei (am urcat in trei) si viteza cu care ne-am deplasat.

Ne intalnim in Cluj duminica, 25 martie, cumparam toata mancarea pentru o saptamana, facem ultimele planuri si…pornim.

Prima zi pe munte…

…a venit dupa 2 zile de drum. Am facut o „halta” in Austria (luni, la Universitatea Europeana de Pace – www.aspr.ac.at) si a doua noapte (marti) am dormit la Centrul International de Cercetasi din Kandersteg (www.kisc.ch). O ocazie excelenta sa-mi revad cativa fosti colegi si sa aflu ultimele noutati despre Centru. Si nu in ultimul rand sa respir din nou aerul proaspat din Kander. Amintiri, amintiri…

Ajungem deci miercuri inainte de masa in Tasch. Lasam masina (o Dacie 4×4 double cab de la www.robeni.com ; sa fi vazut cum se uitau unii pe autostrada la noi:-)) intr-o parcare vizavi de gara. Luam trenul pana in Zermatt si apoi cabina pana la Scwartzsee. Vremea, asa cum ne asteptam dupa prognoza de pe Internet (www.accuweather.com, http://bergbahnen.zermatt.ch/e/bahnen/wetter.html) – excelenta. Avea sa ramana asa pana vineri, la coborarea noastra. A nins totusi recent si partiile de schi functioneaza in foc continuu. Suntem extrem de nerabdatori mai ales ca vedem Matterhorn-ul din ce in ce mai aproape.

E cald si rucsacii mari fac sa fie si mai cald. De la Schwarzsee urcam o bucata buna de drum pe marginea partiilor de schi, pana ajungem aproape de creasta. Intram apoi pe urme spre niste scari metalice si apoi pe o poteca serpuitoare care ne scoate in creasta. Suntem norocosi mergem pe urme batute…ele se termina la un moment dat si ne dam seama ca cine le-a facut a pus schiurile pe clapari si a luat-o la vale. Nu mai conteaza, ne uitam in jur si peisajul si caldura placuta ne face sa ne bucuram de fiecare secunda.

Dupa patru ore (de la Schwarzsee) ajungem la cabana Hoernli / Hornli. Ultima portiune e putin expusa, mai sunt corzi fixe, ne e lene sa ne punem coltarii si zapada e destul de stabila. Intram in camera de iarna pe o scara metalica si suntem surprinsi de atmosfera si de ce gasim inauntru. Trei randuri de priciuri cu saltele si paturi, o bucatarie cu butelii mari de gaz si mancare lasata de alte echipe (in special est-europeni, dupa inscrisurile de pe ambalaje), mobilier de cabana, maturi si perii pentru zapada…excelent! Ne gospodarim rapid si ne simtim ca acasa…termometrul arata 0 grade comfortabile. Geamurile se aburesc usor si printre ochiurile curate vedem Zermatt-ul ca un pom de craciun, plus toate varfurile de peste 4000 de jurul nostru: Breithorn, Weisshorn, Dufourspitze, Liskam, Castor, Polux si altele pe care nu le stim.

Mancam bine si cu pofta, parca sa contrabalansam consumul de energie de maine. Ne facem rucsacii pentru a doua zi, ne pregatim sa petrecem doua nopti in refugiul de la 4000, Solvay. Saci de dormit, termosuri, mancare, pufoaicele si manusi de rezerva. Plus echipamentul tehnic, bineinteles. Inainte de a ne baga in sacii de dormit iesim pentru ultima data din cabana…noaptea e calma si clara, luna arunca raze asupra varfurilor inzapezite si asupra intrebarilor noastre pentru ziua urmatoare: Cum o sa fie? Gasim traseul usor? Cat de greu? Zapada?… Oricum, momentul de magie, gerul si oboseala ne trimite spre un somn fara vise prea multe.

A doua zi pe munte…

…incepe destul de bine. Iesim din sacii calzi la cele -5 grade din cabana, pregatim micul dejun si bagajele. Moralul e ridicat, simtim totusi putin altitudinea si nervozitatea dinaintea turei. Plecam pe la 8, putin cam tarziu fata de plan; rucsacii sunt cam grei din nou, am luat oricum minim de mancare si am pus pe hamuri tot echipamentul. E rece bine si incercam sa ne miscam repede. Traseul ne duce de la cabana, domol, spre primele obstacole. Prima lungime nu e extrem de dificila si totusi necesita coarda si asigurare. Zapada sta destul de bine pe stanci, problema e unde e doar zapada – mergem destul de greu – si unde e mai mult stanca friabila. Toti bolovanii par sudati cu zapada, multi misca insa.
Intram in a doua lungime mai dificila…ajungem la un pasaj in care avem de ales: urcam sau ocolim prin stanga in zapada mare. Marius alege repede: o ia in sus in consensul nostru si dupa o jumate de ora si cateva asigurari mobile se intoarce. Folosim mai bine de o ora cu traseul gresit si ajungem tot la ocolirea prin stanga, prin zapada. Deducem relativ usor linia traseului, care tine partea stanga a crestei mereu, la 15-30 de metri de aceasta. Urmam intr-un fel curba de nivel si urcam usor.

Intram intr-o lungime dificila, sunt corzi fixe la baza insa ele se pierd pe parcurs…nu suntem siguri daca sunt ascunse sub zapada sau merg undeva in stanga sau dreapta. Pentru noi totusi linia directa e cea rezonabila si continuam. Marius merge ‘cap’ din nou si toata lungimea ne ia mult timp. Gasim ceva bucle in capatul ei si urme de asigurari, incercam sa ne imaginam cum e vara pe aici. Ne-ar fi ajutat sa venim intai vara, ne gandim cu voce tare. Lungimea asta ne consuma destul de multa energie si timp…incercam sa mergem cat putem de repede in sistemul ‘doi secunzi’ si nu suntem siguri ca daca eram doua echipe mergeam mai bine. In fine…iesim cu bine pe un umar cu zapada, unde o caraba cu filet e martora ca au mai trecut si altii pe aici, recent. Vom folosi caraba respectiva la rapel, cu recunostinta.

Urcam de data asta drept spre creasta. O lungime cu pasaje expuse dar pe care urcam concomitent, cu asigurari mobile. Ajungem in creasta la corzile fixe si mergem cat putem de repede, pentru a castiga timp. Imi fac timp totusi pentru poze, aparatul e la piept si foarte util in pozitia asta. Trecem de corzile fixe si dam de o alta lungime dificila. De fapt nu atat dificila cat extrem de expusa, creasta e ingusta si plina de zapada…perspectiva unei caderi nu ne incanta pe nici unul. Mergem deci la limita dintre siguranta si viteza, atat cat se poate. Simtim si altitudinea, si frigul (temperaturile oscileaza intre -10 la umbra si +6 la soare), inca suntem optimisti ca putem ajunge la Solvay. E deja ora 15, ne mai dam o ora de ascensiune dupa care evaluam ce vrem sa facem mai departe.

Trecem si de problemele noi de pe traseu. E chiar o zi extrem de placuta pentru alpinism, un traseu superb, vreme excelenta, stare de spirit foarte buna. Suntem destul de bine hidratati, avem echipamentul necesar. Nu ne simtim coplesiti nici de zapada, de frig, de altitudine, de dificultatile tehnice – in parte. Luate insa impreuna contribuie la viteza cu care ne deplasam – in medie o ora / lungime. Ne dam seama ca e ora 16 si suntem departe de scopul nostru – Solvay. Nu ne incanta nici ideea unui bivuac nici cautarea traseului la lumina frontalelor, asa ca decidem sa ne intoarcem – cat mai avem lumina. Facem rapel dupa rapel, recuperam o nuca lasata intr-o fisura, folosim cordeline, batem un piton, tragem din rasputeri de corzile care se blocheaza (2X60 de metri) si hotaram sa facem rapeluri scurte. Ne ia suficient de mult timp sa coboram in rapel cu toate ca ne miscam repede. Cel putin toate astea erau in plan. Se lasa si frigul odata cu disparitia soarelui si ajungem la ora 20 inapoi la cabana cu bucuria unui lucru bine facut, a unei zile superbe pe un munte deosebit, cu probleme tehnice si un traseu pe gheata, zapada si mixt care ne-a solicitat toate resursele disponibile. Mai facem cateva poze in amurg, mancam ceva (mai putin ca seara trecuta), povestim scurt despre ziua de azi si ne bagam in sacii de dormit. Bucuria e insotita si de sentimentul complex si ciudat pe care ti-l da faptul de a nu fi ajuns pe varf si de a stii ca maine vei pleca spre casa. Clar, calatoria si fiecare pas sunt importante, nu doar atingerea obiectivului final; adormim recunoscatori noua, muntelui si tuturor celor care ne-au ajutat sa ajungem aici. Astazi nu exista invingatori, nici invinsi, tocmai am trait o tura de vis.

A treia zi pe munte…
…ne trezeste cu caldura Soarelui. Vremea totusi e in schimbare (asa cum spunea si Internetul) si ne grabim sa coboram. Inca e foarte cald…mancam bine, facem curat si lasam o butelie de gaz si ceva mancare. Multumim in gand muntelui si cabanei pentru ospitalitate si o luam spre vale. Vantul se inteteste si in cele doua ore cat ne ia sa ajungem de la Hornli la telecabina Matterhorn-ul se inveleste intr-o camasa de nori si ne trimite rafale de vant rece…asa, de ramas bun. Din ce se vede in creasta nu ne-am dori sa fim acolo, acum.
Ne urcam in telecabina si zambim multumiti…avem inca pe fete crema de soare intinsa peste pielea usor arsa si barbile de cateva zile si facem nota discordanta fata de schiori.

Ne mai plimbam prin Zermatt, mancam, ne uitam prin magazine. Vrem sa ajungem la masina cat mai repede asa ca nu avem rabdare sa vedem noul muzeu al muntelui, care e inchis pentru pauza de masa. Ramane pe data viitoare – pentru ca ne propunem sa ne intoarcem. Ne urcam in tren, gasim masina cuminte in parcare. Plecam spre Kandersteg pentru inca o noapte, inainte de a porni spre tara.

Calatoria continua…

… Si nu putem decat sa spunem: Faina tura! Cel mai greu moment – decizia de a ne intoarce. Perioada am gandit-o strans legata de zilele libere si alte proiecte, asa ca nu am avut alternative. Ce am face diferit data viitoare:
– aclimatizare la peste 3500m inainte de ascensiune
– mai multe ture in conditii de frig si zapada
– poate doua echipe de cate doi in loc de una de trei
– timp mai mult pentru pregatirea turei

Echipament folosit
Pioleti tehnici (2 perechi) si unul de tura (daca puteam face rost era bine ca fiecare sa aiba pioleti tehnici), coltari, hamuri, 2×60 metri semicorzi de gheata (excelenta alegere, greu totusi la rapeluri lungi, se agata usor in fisuri), casti, pitoane (utile), suruburi de gheata (nu le-am utilizat), frienduri (foarte utile), nuci, bucle de cordelina, bucle de chinga lungi (‘anouri’, foarte utile, la fel si cordelina), expresuri, carabe cu filet, tibloc, reverso si placuta de rapel.

Ca mancare cea mai buna alegere au fost fructele uscate (in afara de pere, care au inghetat), batoanele energizante (Corny), supele instant chinezesti si in general tot ce am dus uscat (inclusiv granule de soia). Temperaturile au fost mereu negative (in cabana) si putin peste 0 afara in timpul zilei. Termosurile au fost foarte importante si faptul ca am gasit la Hornli butelii de gaz si oale mari cu care am topit mai usor gheata.

Toata tura (inclusiv drumul Romania – Elvetia si retur) ne-a costat aprox. 250 de Euro de persoana, in conditiile in care am inchiriat masina cu care am mers. Pentru patru persoane calatorind cu masina proprie, pentru o saptamana pretul ar fi fost de maxim 200 de Euro de persoana.

Multumim mult tuturor celor care ne-au incurajat si sprijinit!

Ganduri deosebite legate de tura – centenarului cercetasiei si cercetasilor din Romania (http://www.scouting2007.ro/) si colegilor din Nonviolent Peaceforce Sri Lanka (http://nvpf.org/np/english/srilanka/slpintro.asp.html) pentru contributia lor la o lume mai buna.

Poze din tura puteti gasi la
http://community.webshots.com/album/558521392pdyhaO.

Pentru mai multe detalii legate de traseu, cazari si preturi puteti sa ne scrieti la sabin.muresan@gmail.com sau http://peaceclimb.blogspot.com/.

Vizitati si
http://alpinet.org/main/articole/
show_ro_t_intalnirea-cu-uriasul-bland-
-matterhorn-2007_id_2271.html


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: