Cultură profundă în România



Cultură profundă în România

O călătorie prin felul în care vedem lumea

20 aprilie 2006

Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult în România este să călătoresc cu maşini de ocazie. E fascinant pentru că am ocazia să vorbesc cu oameni care au meserii şi pasiuni diferite şi care vin din zone diverse ale societăţii; în plus mă deplasez destul de convenabil între două localităţi. Discuţiile de acest gen sunt pentru mine atât o sursă importantă de informaţii (alături de cărţi, presă şi evenimente publice) cât şi o ocazie de a înţelege ce facem în cazul în care ne confruntăm cu momente dificile în viaţa noastră, unde căutăm soluţii şi mai ales ce ne influenţează atunci când le alegem. Mă ajută să înţeleg ce avem în comun şi de ce există anumite lucruri pe care le percepem la fel.

Găsesc astfel interesant faptul că discuţiile despre problemele pe care le avem şi despre mersul lucrurilor sunt o parte a culturii noastre profunde. Dezbatem, analizăm, căutăm şi găsim soluţii mai ales în situaţiile în care suferim acte de violenţă directă şi indirectă: glume şi bancuri, cântece, rezistenţă armată în munţi, poveşti, desene şi picturi, proză şi poezie, părăsim ţara pentru a activa din diaspora etc. De multe ori însă nu reuşim să găsim răspunsurile pe care le căutăm şi parcă ne închinăm unei forţe superioare, invizibile cu care nu avem mijloace să ne luptăm. Aşa sunt lucrurile, nu avem cum să le schimbăm; totuşi, suntem mulţumiţi că am discutat şi că am povestit celorlalţi ce ne doare.

De ce nu găsim totdeauna soluţiile pe care le căutăm? Ce ne ajută sau ne blochează în procesele prin care încercăm să ne îmbunătăţim vieţile? Unul dintre răspunsuri este cultura profundă care ne modelează acţiunile şi pe care o perpetuăm în fiecare zi prin ceea ce facem. Cultura legitimează ceea ce facem sau ceea ce nu facem, justifică acţiunile sau inacţiunile noastre (Galtung, 1996). Aceasta e direct legată de felul în care vedem lumea şi potrivit căruia ne ghidăm acţiunile. Acţiunile noastre concrete şi directe, structurile şi sistemele, instituţiile şi organizaţiile pe care le creăm – sunt tributare modului în care privim lumea. Cele mai întâlnite modele în societatea noastră sunt cele potrivit cărora:

  • lumea e periculoasă şi trebuie să foloseşti forţa pentru a te impune

  • lumea e o junglă unde cel mai bine adaptat câştigă

Potrivit conceptelor de mai sus facem totul pentru a obţine o poziţie în societate şi apoi pentru a o proteja de ceilalţi folosind toate mijloacele posibile; în toată această ecuaţie vrem mereu să ajungem mai sus pe scara ierarhică. Cu toate că e un mod simplist de a privi realitatea ne limităm deseori la a urma obiceiurile şi tradiţiile şi la a face eforturi de a ne înscrie în ceea ce ni se spune că este normal / norma în societate.

Încerc în continuare să sintetizez câteva din elementele comune mai multor discuţii avute de-a lungul călătoriilor prin ţară. Sunt lucruri care mă ajută să reflectez şi să înţeleg unele tipare de acţiune, atitudini generale şi reacţii la cele pe care le facem să se întâmple – sau ni se întâmplă – în fiecare zi. Vă invit să reflectăm împreună.

Credinţa în faptul că nu putem face nimic pentru a ne influenţa prezentul

Între 1946 şi 1989 oamenii din România nu au avut parte de libertate de asociere, au fost ameninţaţi constant şi pedepsiţi pentru dorinţa de a vorbi, se deplasa, cânta, trăi şi crea liber. Aceast lucru a devenit treptat integrat în cultura noastră din moment ce toţi copii şi tinerii educaţi în sistemul de stat au trecut prin procesul de spălare a creierelor. Fiecare dintre aceştia a contribuit apoi la perpetuarea şi dezvoltarea fricii generale prin transmiterea ei mai departe copiilor lor, prietenilor şi rudelor. Cred că acest element este în continuare puternic în cultura noastră şi influenţează modul în care gândim şi acţionăm. Oamenii au de cele mai multe ori informaţii suficiente despre lucrurile care le influenţează viaţa în mod negativ şi pot identifica cu exactitate cauzele acestor probleme. Ceea ce lipseşte este credinţa că avem puterea de a schimba lucrurile şi imaginaţia modului în care acest lucru e posibil.

Ne simţim prin urmare fără putere şi incapabili de a face ceea ce am vrea să facem, soluţiile sunt blocate la nivel mintal înainte de a fi puse în practică. Găsim de multe ori scuze în acţiunile noastre, cum ar fi „aşa sunt lucrurile, nu poţi schimba nimic” şi „lucrurile au fost mereu aşa, uită-te la ce ne spune istoria”. Astfel experienţele negative sunt transferate din trecut generaţiilor următoare în încercarea de a bloca procese de schimbare şi abordări noi.

* Cum ne putem ajuta reciproc pentru a simţi că avem puterea de a schima lucrurile? Cum putem să trecem peste barierele mintale şi să fim cât mai creativi în căutarea de soluţii?

Credinţa în faptul că totul/soluţiile trebuie să vină de undeva de sus

Foarte strâns legat de prima idee este gândul că schimbarea trebuie să vină (în principal) de undeva de sus, de la lideri. Cuvântul „tătuca” – folosit referitor la Ceauşescu – încă bântuie memoria noastră colectivă şi exprimă paternalismul încastrat în sistemul politic dinainte de 1989 şi în o parte din cel construit în România ultimilor 16 ani. Mulţi dintre noi nu suntem obişnuiţi să ne exprimăm sau să avem idei proprii pentru că acestea intră în datoria liderilor „de sus”. Ne simţim astfel de multe ori nefolositori, ignoraţi şi fără speranţă, renunţăm să avem iniţiative proprii. Datorită faptului că există foarte puţine iniţiative la nivelul de vârf al sistemului politic şi social care să abordeze eficient nevoile reale ale oamenilor, vedem puţine legături între ceea ce gândim că trebuie făcut în societate şi ceea ce ni se întâmplă. Creşte prin urmare şi sentimentul că liderii noştri nu ne reprezintă şi ceea ce fac ei ne influenţează rareori în bine vieţile. Cu toate acestea continuăm să ne delegăm responsabilităţile diferiţilor lideri din comunităţile în care trăim sau de la nivel naţional (lideri religioşi, politici, economici etc.) şi suntem supăraţi când aşteptările noastre nu sunt respectate.

* Cum putem participa direct în identificarea şi aplicarea soluţiilor de care avem nevoie? Ce trebuie sa facem pentru a fi în totalitate responsabili pentru schimbările pe care le vrem în viaţa noastră, fără a mai transfera responsabilitatea şi vina pentru eşecuri altora? Cum putem modela sistemele politice, sociale şi eonomice în care trăim astfel încât să simţim că avem putere asupra vieţii noastre?

Credinţa în valorile şi caracteristicile pozitive ale românilor

Regăsim în multe discuţii o atitudine pro-activă care sprijină cele mai multe acţiuni constructive în comunităţile noastre. Ospitalitatea de exemplu este foarte importantă în cultura noastră, o respectăm şi o promovăm cât de mult putem. Ne ajutăm reciproc în multe comunităţi, în special în cele mai mici. Creativitatea a fost mereu o caracteristică principală şi găsim numeroase soluţii practice la problemele pe care le avem în fiecare zi. Prietenii şi familia joacă un rol important, comunicăm între noi şi folosim spaţiile sociale pentru anumite niveluri de interacţiune. Aceste aspecte pozitive ale culturii profunde nu sunt foarte mult scoase în evidenţă în spaţile publice; tendinţa e de a evidenţia şi sublinia mai mult aspectele negative. De multe ori e greu să conştientizăm care sunt punctele noastre forte pentru că nu discutăm despre ele, nu le apreciem destul.

* Cum putem să ne asigurăm că toate aceste valori şi caracteristici pot fi transmise mai departe în mod conştient? Cum putem să ne concentrăm mai mult pe capacităţile noastre ca indivizi şi comunităţi de a răspunde în mod constructiv problemelor şi conflictelor pe care le avem? Cum putem transfera aceste aspecte pozitive în găsirea de soluţii le nivelul structurilor şi sistemelor din societate?

Credinţa în roluri stricte distribuite în funcţie de sex

Copii noştri cresc purtând în mare parte haine de culori distincte: roz pentru fete, albastru pentru băieţi. Învaţă cum să fie gentile, servile, candide, să-şi exprime sentimentele şi să aibă grijă de ceilalţi (fetele) şi să fie duri, puternici, cu voinţă, să lupte şi să concureze unii cu ceilalţi (băieţii). Copiii şi tinerii noştri învaţă că locul femeii e în bucătărie şi că ea trebuie să-şi slujească soţul; că bărbatul trebuie să-şi întreţină familia şi să câştige banii pentru ca acest lucru să fie posibil. Lucrurile se schimbă foarte încet din acest punct de vedere, adulţii perpetuează încă ce au învăţat de mici şi se integrează într-un mod foarte rigid de a privi rolurile fiecărei persoane în societate. Există desigur diferenţe între generaţii, între sate şi oraşe; trăim însă într-o societate în care violenţa împotriva femeilor şi copiilor este în continuare o problemă importantă care nu este suficient abordată în public. Bărbaţii continuă să domine cealaltă jumătate a umanităţii din poziţii de putere acasă, la muncă şi în public.

* Cum putem să lucrăm împreună pentru o societate bazată pe relaţii parteneriale şi nu pe competiţie, în special în ceea ce priveşte diferenţele de sex? Cum putem construi pe valorile pe care le avem şi modifica tiparele de gândire pentru a ajunge la un echilibru al rolurilor pe care bărbaţii şi femeile le au în societate?

Credinţa în faptul că românii sunt leneşi, hoţi şi nu vor să muncească

Gânditorul şi pedagogul brazilian Paolo Freire (1970) consideră că stadiul final al oprimării unui popor este momentul în care oamenii cred lucrurile pe care asupritorii/opresorii le spun despre ei. Mulţi români cred despre alţi români că sunt săraci, leneşi, fură şi nu vor să muncească, cu toate că ei înşişi admit (în multe cazuri) că nu cunosc nici o persoană care să se potrivească integral caracterizării şi în orice caz sunt puţini cei pe care îi cunosc şi corespund cel puţin unei astfel de catalogări. Atunci ce ne face să gândim astfel? Suntem oare proprii noştri opresori, există şi alţii care iau parte în proces? Imaginea pe care presa naţională şi internaţională o crează de multe ori şi pe care mulţi politicienii o promovează despre românii „de rând” este aceea a unor oameni cu multe atribute negative.

* Cât de periculoasă este perpetuarea acestui sistem de gândire? Cum am putea să evităm această capcană şi să ne promovăm calităţile şi valorile? Cum să întrerupem cercul vicios şi să ne concentrăm interacţiunile sociale pe punctele comune pe care le găsim între noi?

Credinţa în Biserică

România secolului 21: mulţi dintre noi cred că păcătoşii vor arde în iad şi corpurile şi sufletele acestora vor fi torturate pentru a plăti pentru greşelile comise pe pământ. Alţii credem că păcatele noastre sunt iertate dacă le mărturisim în biserică şi asta ne dă mână liberă pentru a păcătui în continuare, până la următoarea spovedanie. Avem încă biserici în care femeile nu au voie să intre în perioada menstruaţiei sau unde se practică exorcizarea, iar dragostea de Dumnezeu e răspândită alături de sentimentul fricii pentru cei care nu se supun.

Cei mai mulţi dintre români sunt ortodocşi, există însă suficiente alternative pentru cei care simt că biserica oficială a statului nu le satisface nevoile spirituale. Românii au crezut mereu în Divinitate, într-o formă sau alta, fundamentele spirituale şi religioase sunt importante în justificarea multor acţiuni de zi cu zi. Există totuşi numeroase contradicţii în cadrul instituţiilor care promovează diferitele religii în România: o coabitare a unor practici rigide şi învechite alături de lideri spirituali respectaţi şi apreciaţi de oameni; lăcomie, lipsă de respect faţă de credincioşi şi modele negative ale clericilor alături de o înţelegere profundă a dimensiunii spirituale a umanităţii şi un rol important al bisericilor în multe comunităţi.

* Cum putem adapta structurile şi instituţiile religioase la nevoile actuale ale românilor? Cum putem să ne dezvoltăm din punct de vedere spiritual aplicând mai mult şi mai bine valorile şi principiile de bază ale religiilor? Cum putem transforma credinţa prin frică în credinţa prin sărbătorire şi respectare a vieţii, a propriei persoane şi a celor din jurul nostru?

Credinţa în armată şi putere militară

Cei mai mulţi români au încredere în biserică şi în armată. Istoria e foarte importantă şi pentru numărul mare de războaie de eliberare, pentru soldaţii şi conducătorii lor curajoşi şi aceste subiecte apar deseori în discuţiile noastre. Din spaţiile publice (statui, nume de străzi şi de clădiri, muzee etc.) şi din cărţile de istorie învăţăm despre armate, principi, domnitori, regi, luptători, lideri ai naţiunii, bătălii pe care le-au purtat pentre ţară şi libertate. Armata e mereu prezentă, indiferent de forma de organizare a statului şi rolul ei s-a schimbat de-a lungul istoriei. Avem încă serviciu militar obligatoriu (pentru câteva luni încă) iar faptul că armata a fost mereu prezentă în istorie ne face să nu ne intereseze sau să nu observăm neaparat modul în ea acţionează în prezent. Credem în continuare că armata e importantă pentru securitatea noastră, nu punem la îndoială prezenţa trupelor străine pe alte teritorii decât cel românesc.

* Cum ne imaginăm viitorul armatei în statul român? Cum putem schimba rolul armatei astfe încât aceasta să asigure cu adevărat securitatea umană a românilor? Cât de legitimă şi eficientă este folosirea violenţei pentru apărarea noastră şi pentru sprijinirea altora?

Desigur că cele de mai sus reprezintă un punct de vedere atât inspirat din experienţele directe şi discuţii cât şi influenţat de perspectiva studiilor de pace. Din fericire aceste credinţe şi altele care ne modelează felul în care abordăm viaţa sunt în continuă schimbare şi evoluţie. Trecerea timpului, faptul că mulţi români călătoresc în alte ţări şi iau contact cu alte culturi, munca susţinută a multora în instituţii oficiale, organizaţii ale societăţii civile, medii politice, culturale şi economice – este de asemenea foarte importantă. Studiile de pace şi răspândirea mijloacelor paşnice pentru a aborda conflictele sunt deasemenea cruciale pentru a influenţa schimbări treptate ale culturii profunde. Invitaţia la dialog rămâne deschisă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: