Despre implicare


Despre implicare

Sabin Mureşan

…acelora care cred şi care nu cred că depindem unii de ceilalţi, cu acelaşi drag…

Singurul lucru care nu se schimbă niciodată este că totul este într-o permanentă schimbare.”

Sunt, ca mulţi alţii, o persoană care a investit mult efort în ultimii doisprezece ani în munca în sectorul neguvernamental şi în paralel şi în alte sectoare. Cred în schimbare şi în potenţialul uriaş al oamenilor de a se schimba în primul rând pe ei înşişi. Acest articol e scris cu speranţa că împărtăşindu-ne gândurile putem să ne cunoaştem şi să ne înţelegem mai uşor ca indivizi şi comunităţi. Implicit, acţiunile noastre vor fi mai viguroase, relevante şi eficiente. Societate civilă, organizaţii, instituţii, medii de lucru, comunităţi – sunt câteva definiţii care să ne ajute să ne organizăm resursele şi activităţile. Indiferent cu care dintre ele ne identificăm nici una dintre ele nu poate funcţiona fără câteva elemente de bază. Propun în continuare câteva noţiuni care mă ajută să înţeleg cum putem să ne implicăm eficient şi cu succes în orice dorim să facem – referindu-mă în special la schimbările pe care le dorim în societate / comunitate.

Conştientizare

Dacă nu ştii unde te afli nu contează încotro te îndrepţi, oricum nu te poţi rătăci.”

Vara aceasta am călătorit mult pe distanţe lungi cu maşini de ocazie, momente bune pentru a cunoaşte alţi oameni, pentru a schimba o vorbă despre lucrurile care ne frământă şi rezolvările pe care le vedem. Unul dintre oamenii deosebiţi pe care i-am cunoscut astfel mi-a povestit cum, în cele şase luni în care a lucrat în Italia ca şofer, a avut mare grijă să nu arunce nimic din maşină pe stradă, a strâns toate gunoaiele într-o pungă de plastic şi le-a aruncat seara într-un container de gunoi. Aici, însă, acasă, a renunţat să facă asta. Nu sunt tomberoane destule, nimeni nu le goleşte şi oricum sunt mulţi alţii care fac la fel.

Cu toţii vedem multitudinea de gunoaie care decorează cartierele, şoselele, drumurile forestiere, malurile râurilor, potecile din munţi. Găsim uşor scuze interioare pentru atitudinea noastră pasivă. Le vedem, le perpetuăm, dar nu conştientizăm ce reprezintă ele. Am ales exemplul deşeurilor de plastic, hârtie, tablă, cauciuc, staniol absolut la întâmplare. Consider într-adevăr că e o problemă importantă, alături de multe altele care ne afectează vieţile în mod negativ şi pe care părem să le ignorăm.

Se spune că primul pas în rezolvarea unei probleme este conştientizarea ei. Când ne îmbolnăvim şi sesizăm prezenţa unui virus în corpul nostru, de regulă nu stăm să contemplăm starea de boală, să ne plângem de milă, să aşteptăm ca Guvernul să facă ceva sau mai rău să contribuim la dezvoltarea virusului. Căutăm un specialist, întrebăm cunoscuţii, ne schimbăm alimentaţia şi comportamentul – cel puţin pentru o perioadă – pentru a ne ajuta organismul să depăşească starea de boală. Cu toţii am trecut prin aşa ceva şi reuşita noastră în faţa virusului porneşte de la conştientizarea pericolului şi efectului acestuia asupra organismului.

Atunci când societatea noastră e bolnavă, de multe ori privim de pe margine cum „virusul” se extinde şi contribuim chiar prin indiferenţă, nepricepere şi lipsă de comunicare la răspândirea lui. Sunt însă multe momente în care ne mobilizăm pentru a face ceva care să oprească boala. Interesul meu este caut să înţeleg mecanismele constructive pe care le creăm şi care ne ajută să depăşim stările de criză. Primul pas: să conştientizăm că o problemă este o provocare pe care trebuie să o abordăm, să analizăm cât mai exact situaţia în care suntem.

Organizare

În momentul în care avem o pană de cauciuc, odată ce ne-am dat seama de lucrul respectiv, dacă maşina este în mers probabil că vom trage pe dreapta şi instantaneu mintea noastră va genera întrebări şi răspunsuri: unde e cricul, avem toate uneltele necesare, cât de gravă e situaţia, putem să ne descurcăm singuri? Ne ia probabil câteva minute să ne facem o strategie şi să fim gata de acţiune. La fel se întâmplă şi în multe alte cazuri în care suntem capabili să acţionăm foarte eficient pentru că am înţeles situaţia în care ne aflăm. Un exemplu concret l-am întâlnit în vara aceasta în Lupeni, o comună din judeţul Harghita afectată grav de inundaţii. La o săptămână de la inundaţii localnicii, tineri sau oameni în vârstă, oameni de afaceri, autorităţi locale – toţi au pus mână de la mână pentru a strânge alimente şi materiale şi mai ales au contribuit la curăţarea gospodăriilor şi a zonei care fusese afectate de ape. Uitându-te la ei simţeai sentimentul de solidaritate care animă comunitatea, se ajutau reciproc şi făceau lucrul acesta fără să le ceară cineva sau fără să li se pară că fac ceva deosebit. Erau conştienţi că pentru ca o comunitate să fie sănătoasă fiecare membru al ei şi fiecare familie trebuie să aibă mijloace pentru a-şi acoperi nevoile de bază.

Exemplul pozitiv al comunităţii din Lupeni a apărut şi în presa centrală tocmai pentru că poate fi un exemplu bun.

La fel ca cei din Lupeni sunt mulţi, oameni care nu stau pe gânduri şi îşi ajută semenii la nevoie. Exemplele respective ar trebui să le cunoaştem cât mai bine şi să le repetăm cât de des posibil. Pasul al doilea: să ne organizăm resursele şi să identificăm o strategie de lucru şi oamenii care pot să o pună în aplicare.

Mobilizare

Un grup de broscuţe se plimba prin pădure când, neatente, două dintre ele au căzut într-o groapă adâncă. Au început să sară în încercarea de a ieşi pe marginea gropii dar nu au reuşit de la început…celelalte broscuţe au început să se agite şi să le strige să renunţe pentru că nu vor putea ieşi niciodată din groapă. Ascultând strigătele insistente una din ele a renunţat şi s-a retras ostenită şi resemnată într-un colţ, aşteptând să moară sau să se întâmple o minune. Cealaltă broscuţă a continuat să sară în ciuda strigătelor şi cu un ultim efort a reuşit să ajungă pe marginea gropii. Celelalte s-au adunat în jurul ei şi au întrebat-o:

  • De ce nu ai renunţat să sari, nu ai auzit ce îţi strigam?

  • Sincer, nu am auzit ce strigaţi pentru că aud foarte rău. Am crezut tot timpul că mă încurajaţi să ies!”

Pentru că nu trăim izolaţi de ceilalţi comunitatea din jurul nostru este extrem de importantă. Suntem ceea ce suntem datorită celorlalţi iar reciproca este deasemenea valabilă. Odată ce ne-am stabilit un plan de acţiune e important să-l punem în practică.

De câte ori am auzit cuvintele ”Nu putem face nimic….aşa merg lucrurile…ce am putea face?”. Întrebarea nu e deloc retorică ci mai degrabă inspirată din nenumărate dialoguri la care am fost parte. Nu credem că ceva se poate schimba în bine. Credem în dictonul „speranţa moare ultima” dar nu ştim cum să ne punem speranţa în practică, de multe ori. Ea rămâne prin urmare la nivel de intenţie şi nu există în plan practic. Nu credem în noi, în schimbarea pe care o putem face, mai ales în schimbarea interioară, la care nimeni altcineva nu mai are acces.

Trăim într-o ţară în care avem destule exemple reuşite despre mobilizarea comunităţilor pentru lucrurile cu adevărat importante pentru ele. În satele şi oraşele României oamenii se ajută unii pe ceilalţi pentru a construi case, pentru a se hrăni, pentru a cumpăra o ambulanţă necesară tuturor, pentru a-şi găsi locuri de muncă, pentru a se educa, lucrează împreună pentru a-şi crea o comunitate. Desigur că există şi multe momente când suntem dezbinaţi sau nu ne interesează ce face cel de lângă noi; consider că ele există doar pentru a ne da seama că nu sunt spre beneficiul nostru, pentru a fi capabili să ne recunoaştem calităţile şi acţiunile care ne ajută să evoluăm. Nu trebuie decât să învăţăm din ceea ce facem bine şi totodată din modul în care acţionează alte comunităţi, mai mici sau mai mari, din alte ţări.

Românii au ieşit în stradă pentru libertate, pentru salarii mai mari, pentru dreptate şi democraţie, pentru condiţii mai bune de viaţă. Mobilizarea la nivel macro a fost deseori încununată de succes. Există încă probleme destul de numeroase la nivelurile mai restrânse ale societăţii şi comunităţilor însă totul depinde în mare măsură şi de noi. Ce nu ştim, putem învăţa; ce ştim foarte bine putem folosi ca bază solidă pentru acţiunile noastre. Modul în care acţionăm îi poate inspira pe ceilalţi sau dimpotrivă, îi poate face să respingă acţiunile noastre.

Al treilea pas: să ne punem în aplicare planurile, să avem curajul de a fi creativi şi să avem responsabilitatea propriilor acţiuni. Tot ce facem să fie relevant pentru noi şi pentru cei din jurul nostru, să producem schimbarea pe care vrem să o dorim.

Suntem schimbarea

Pedagogul brazilian Paulo Freire scrie într-una din cărţile sale, „Pedagogia celor oprimaţi”, că nivelul cel mai avansat al sistemelor opresive este atins în momentul în care marea masă a celor oprimaţi nu îşi mai doreşte schimbarea, ba mai mult, perpetuează un sistem nedrept faţă de ei. Este momentul în care oamenii cred despre ei că sunt leneşi, murdari, corupţi, hoţi, nu vor să muncească ci doar să se îmbogăţească cât mai repede etc. De câte ori nu aţi auzit vorbindu-se despre români aşa? Au fost oare momente în care aţi rostit aceleaşi cuvinte? Pentru a rupe cercul vicios al aprecierilor negative, de multe ori perpetuate de cei care sunt „ţintele” acestora, e nevoie ca fiecare dintre noi să recunoască calităţile şi aspectele pozitive ale comunităţii în care trăieşte, ale activităţii lui / ei din fiecare zi. Un mod prin care putem să ne schimbăm mentalităţile, să ne clarificăm percepţiile – e procesul prin care parcurgem pe rând următoarele etape:

Conştientizăm – identificăm exact problema pe care o avem (individual şi apoi cum o raportăm la cei din jur)

Ne organizăm – ne facem un plan concret în care ţinem cont de context

Ne mobilizăm şi îi mobilizăm şi pe ceilalţi care sunt afectaţi de problema respectivă – şi trecem la acţiune

Devenim schimbarea pe care vrem să o vedem. Simţim că lucrurile se pun în mişcare, că am reuşit să facem ceva cu adevărat relevant. În interiorul nostru – acolo unde nimeni altcineva în afara noastră nu are acces – înţelegem că puterea poate fi în mâinile noastre atunci când suntem pregătiţi să ne asumăm responsabilitatea ei, când înţelegem că un gând există atunci când este pus în practică. Un sentiment minunat, pe care sunt convins că fiecare dintre noi îl cunoaştem!

Nimic nou, aşadar, în cele scrise până acum. Poate o oarecare ordine a ideilor, poate scurtele exemple. Nimic nou şi asta o dovedeşte şi o inscripţie care stă încrustată de ani buni de zile pe o poartă de lemn în Maramureş: „În unire stă puterea!”.

Poate ajungând până aici cu gândurile am dori să ne implicăm activ, să ne jucăm rolul cât mai bine. Unde putem acţiona?

  • la locul de muncă

  • acasă, în familie

  • împreună cu prietenii

  • într-o organizaţie neguvernamentală (ONG)

  • în orice structură care lucrează cu voluntari (ONG, Crucea Roşie, SMURD, fundaţii umanitare etc.)

  • oriunde călătorim şi mergem în interes de serviciu sau pentru relaxare

  • pe stradă, în magazine, în alte spaţii publice

  • oriunde ne aflăm şi suntem conştienţi că putem ajuta la rezolvarea unei probleme, oriunde e nevoie de noi şi putem contribui

Nimeni nu ne cere eforturi supraomeneşti. Al patrulea pas presupune tocmai să ne îndeplinim cât mai bine rolul de membrii ai unei comunităţi, de oameni, cu respect pentru ceilalţi, mediul înconjurător şi persoana proprie în acelaşi timp. Recompensa va veni negreşit şi fiind o relaţie reciprocă, vom primi înapoi direct proporţional cu investiţia.

Să presupunem că am vrea să facem ceva care să contribuie la bunăstarea noastră. Cu ce putem începe? Idei am avea multe…poate ne putem ghida după documentul elaborat de Guvernul României în colaborare cu Sistemul ONU în România. Este vorba despre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului i, lansat în 2004 care conţine pe scurt următoarele idei:

Obiective:

  • Reducerea sărăciei severe

  • Creşterea ratei de absolvire în învăţământul obligatoriu

  • Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor

  • Reducerea mortalităţii infantile

  • Îmbunătăţirea sănătăţii materne

  • Combaterea HIV / SIDA şi a tuberculozei

  • Asigurarea durabilităţii mediului

  • Dezvoltarea comunicaţiilor şi a societăţii informaţionale

Ţinte (pentru urmărirea mai uşoară a atingerii obiectivelor):

  • Înjumătăţirea, între 2002 şi 2009, a ratei sărăciei severe (28,8 % dintre români trăiesc sub limita sărăciei)ii

  • Înjumătăţirea deficitului de consum al populaţiei sărace sever până în 2009, în comparaţie cu 2002, şi reducerea polarizării sociale

  • Creşterea gradului de ocupare a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani

  • Susţinerea producătorilor şi procesatorilor agricoli

  • Reducerea semnificativă a incidenţei taliei mici pentru vârstă la copii, între 2001 şi 2015, mai ales în mediul rural

  • Asigurarea ca, până în 2012, copiii din mediul rural să finalizeze ciclul complet de învăţământ primar şi gimnazial, în proporţie de cel puţin 95%

  • Creşterea ratei alfabetizării populaţiei rome

  • Creşterea gradului de ocupare a populaţiei de sex feminin

  • Înjumătăţirea, între 2002 şi 2015, a ratei mortalităţii copiilor cu vârsta între 1 şi 4 ani

  • Reducerea cu 40%, între 2002 şi 2015, a mortalităţii infantile

  • Eliminarea rujeolei până în 2007

  • Reducerea la jumătate, între anii 2001 şi 2009, a ratei mortalităţii materne

  • Menţinerea incidenţei HIV/SIDA în 2007 la nivelul celei din 2002

  • Stoparea creşterii, în 2005, şi începutul regresiei incidenţei tuberculozei

  • Asigurarea accesului la medicamente esenţiale, la preţuri accesibile

  • Creşterea gradului de împădurire, de la 27% la 35% din suprafaţa ţării, până în 2040

  • Creşterea proporţiei ariilor protejate, de la 2,56% din suprafaţă în 1990, la 10% în anul 2015

  • Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

  • Dublarea, până în anul 2015, a procentului persoanelor care au acces la apă potabilă

  • Dublarea numărului de abonaţi la telefonia fixă între 2001 şi 2015

  • Creşterea numărului de calculatoare cu o rată de cel puţin 20% anual

Presupun că fiecare dintre noi poate face câte ceva cel puţin în cazul uneia dintre ţintele prezentate mai sus. Pentru că ele sunt orientative sunt la fel de convins că dacă nu găsim pe listă un domeniu la care să contribuim cu calităţile şi cunoştinţele noastre, sunt altele pe care le putem identifica. Trebuie să trecem doar la treabă – sau să continuăm ceea ce facem, după caz. Şi mai ales să ne povestim unii altora despre toate exemplele pozitive pe care le întâlnim în fiecare zi. Despre orice ne-ar putea inspira, încuraja, susţine în încercarea noastră de a ne implica în viaţa din jurul nostru. Cuvintele şi faptele noastre luate împreună sunt foarte puternice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: