Cine seamănă vânt, culege furtună


Cine seamănă vânt, culege furtună

Situarea României pe „Axa Violenţei: Guvernul SUA – Al Qaida”

de Sabin Mureşan, PATRIR

Este bine să te afli printre apărătorii libertăţii”

Secretarul Apărării SUA, Donald Rumsfeld, 12 octombrie 2004, Poiana Braşov

Afirmaţia de mai sus, coroborată cu ştirea despre o nouă investiţie americană în ţara noastră ar trebui să ne bucure şi să ne dea dulcea iluzie a unui popor român ospitalier, drept şi care-şi susţine prietenii aflaţi la nevoie. 28 de milioane de dolari vor fi investite în construirea noilor baze militare americane pe pământ românesc. Ştirea a fost prezentată de o parte a presei ca un succes al politicii externe a Guvernului nostru, respectiv ca o dovadă de recunoştinţă a Guvernului SUA pentru fidelitatea constantă cu care politicienii de la Bucureşti susţin politica externă a Statelor Unite.


Ceea ce puţine oficialităţi pun în discuţie la noi în ţară este chiar politica SUA, echitatea şi corectitudinea ei, considerată în cele mai multe din ţările Americii de Sud, Africii, Orientului Mijlociu, Asiei, precum şi de unii specialişti europeni în geopolitică ca arogantă, imperialistă şi lipsită de respect faţă de popoarele ţărilor atacate pe plan militar, politic sau economic de guvernul de la Washington în ultimii 50 de ani. Armata, unealta prin care politica „de birou” are nevoie să se impună, în opinia strategilor de la Casa Albă şi Pentagon, este prin urmare văzută atât de cei care o folosesc ca atare cât şi de cei care devin ţinte vii ale bombardierelor, elicopterelor şi puştilor-mitralieră mânuite de soldaţii americani ca un instrument terifiant şi eficient în încercarea de a atinge scopurile economice. SUA sunt sigura ţară din lume care investeşte anual peste 500 de miliarde de dolari în achiziţionarea de echipament militar şi întreţinerea forţelor armate şi care în mod constat a testat în diferite războaie şi atacuri, oficiale sau secrete, după terminarea celui de-al doilea război mondial diferite arme chimice, atomice şi biologice interzise de tratatele internaţionale (există peste 50 de ţări atacate de armatele SUA începând din 1945 şi până astăzi). Aceste rânduri şi cifre nu doresc să transmită un sentiment anti – american, aşa cum a-l critica pe Hitler nu înseamnă să fii anti – german. Ce dorim să subliniem este că supremaţia economică şi politică a SUA foloseşte ca mecanism coercitiv important forţa armată pentru a se impune la nivel global. Nu sunt puţine declaraţiile publice ale oficialilor americani care spun că o astfel de politică externă este necesară pentru susţinerea modului de viaţă american.


Să fie doar setea de libertate şi nostalgia după „venirea americanilor” pe care îi aşteptam şi care ne-au lăsat „pradă ruşilor”, singurele lucruri care ne face să susţinem necondiţionat intervenţiile militare ale imperiului cu capitala la Washington în Afganistan şi Irak? Care este motivul real pentru care astăzi România, care a luptat sute de ani pentru suveranitate şi independenţă, cedează părţi din teritoriul său (suveran şi indivizibil, potrivit Constituţiei) cu atâta uşurinţă, fără un referendum, militarilor străini fie ei şi americani? Ce informaţii putem pune în balanţă pentru a vedea care sunt foloasele şi ponoasele pe care le vom trage?


SUA va investi 28 de milioane de dolari în România. Bani proveniţi din bugetul de stat, care ar putea investiţi în ajutoare sociale pentru cele aproape 30 de milioane de cetăţeni americani care trăiesc la limita sărăciei, potrivit ultimelor statistici. Banii vor fi direcţionaţi către baze militare în care se vor antrena soldaţii americani şi de pe care vor fi probabil lansate în viitor atacuri împotriva ţărilor „axei răului”, aşa cum a fost numită ea de politicienii americani. Poziţia geografică a României (numită politic şi „geostrategică”) favorizează acest lucru şi ţara noastră, în schimbul generozităţii şi alierii cu marea superputere mondială, va primi o anumită susţinere şi recunoaştere internaţională. Poziţia este totuşi departe de o echidistanţă care să ne caracterizeze ca „factor de stabilitate” în regiune, aşa cum le place diplomaţilor din Palatul Victoria să ne considere.


Faptul că SUA investesc aproape 30 de milioane de dolari în România am putea să-l privim cu o mai mare rezervă datorită destinaţiei sumei respective. Dacă ar fi să întrebăm medicii, profesorii, muncitorii, mamele, studenţii, pensionarii, primarii din România, probabil am obţine cu uşurinţă sugestii ale lucrurilor mai urgente şi mai importante pentru comunităţile româneşti care ar avea nevoie de suma respectivă. Aceleaşi modalităţi de utilizare mult mai constructive faţă de ce se întâmplă în prezent s-ar fi putut găsi şi pentru cele peste 120 de milioane de dolari cheltuite oficial de Guvernul român doar pentru cele 20 de luni de campanie militară în Irak ( peste 700 de soldaţi şi ofiţeri români se află momentan în această ţară). Suma este calculată în funcţie de cifrele oficiale apărute în presă în vara anului 2003. Această sumă este distribuită de la bugetul de stat fără să ajute cu nimic comunităţile din România care au nevoie de spitale, şcoli, apă curată, natură mai puţin poluată, transport public şi locuri de muncă. Cu atât mai puţin aceşti bani ajută comunităţile irakiene care trăiesc de aproape doi ani de zile într-un război continuu şi a căror ţară este invadată de trupe străine în numele păcii, libertăţii şi al democraţiei.


Ce ne mai poate aduce investiţia militară americană în România? Potrivit raportului anual al Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS) de la Londra, dat publicităţii în luna octombrie 2004, „intervenţia militară din Irak a crescut riscul atacurilor teroriste împotriva statelor occidentale”. Aşa cum era de aşteptat, campaniile militare din Afganistan şi Irak au facilitat atât suplimentarea substanţială fondurilor alocate cheltuielilor militare din SUA şi ţările aliate, cât şi mai ales o creştere a fondurilor destinate insurgenţilor şi grupărilor fundamentaliste din ţările arabe şi a persoanelor dispuse să se înroleze pentru a sluji cauza nobilă a alungării ocupaţiei conduse de SUA din câteva zone ale Orientului Mijlociu.


În luna ianuarie 2005, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Gheorghe Fulga, anunţa că „România este plasată pe axa de acţiune a unor organizaţii teroriste de factură separatistă şi fundamentalistă”, menţionând Al Qaida printre organizaţiile care ar putea ataca oricând obiective de pe teritoriul României. Cele două informaţii de mai sus spulberă astfel iluzia gândului că România ar fi ferită de orice pericol mai ales în situaţia în care alege deschis şi susţinut să sprijine unul din cei doi poli ai „axei violenţei” care este cea mai vizibilă şi activă în momentul de faţă în lume: Guvernul SUA – Al Qaida. O putem numi simbolic o „axă a violenţei” pentru că cele două extreme sunt imaginea în oglindă a celeilalte, au nevoie una de cealaltă pentru a se dezvolta negativ şi în acelaşi timp între acestea două gravitează ceilalţi „actori” implicaţi în aşa numita „campanie globală împotriva terorismului”. Campanie care până în prezent, potrivit aprecierilor analiştilor şi specialiştilor critici, a „reuşit” să înteţească atacurile teroriste şi să crească numărul grupărilor care folosesc această metodă pentru a-şi atinge scopul.


Putem aşadar aprecia că avertismentele specialiştilor internaţionali şi români cu privirea la creşterea pericolului unui atac terorist în România ar putea să ne dea de gândit în momentul în care acceptăm atât de uşor militari şi baze străine pe teritoriul nostru. Cu aceste informaţii, fără a necesita să avem capacităţi vizionare, putem să înţelegem că posibilitatea de a deveni noi înşine, în oraşele noastre, ţinte ale atentatelor teroriste, creşte pe zi ce trece. La fel cum vor fi nevoite să crească şi cheltuielile forţelor de ordine şi antiteroriste, o supraveghere mai drastică a cetăţenilor români şi eventual reducerea libertăţilor sociale de dragul unei societăţi mei sigure dar şi mai militarizate şi pline de frica crescândă a „terorismului”.


Avem deci de ales unde ne situăm. Putem oricând să ne îndreptăm viziunea şi acţiunea politică, putem scrie oricând o nouă istorie. „Factor de stabilitate” nu înseamnă nicidecum un slalom înşelător şi neprincipial între tratate, SUA şi Europa, NATO şi nevoile contribuabililor români care de altfel ar trebui consultaţi în ceea ce priveşte integritatea şi suveranitatea ţării. A te situa de partea păcii şi a dreptăţii nu este echivalent cu a susţine necondiţionat o putere militară şi politică, fie ea şi SUA, sau a dispreţui regulile diplomaţiei prin încălcarea de tratate sau semnarea unora care reduc drepturile cetăţenilor (aşa cum a fost cazul tratatului semnat cu SUA care prevede scoaterea militarilor americani de jurisdicţia Tribunalului Penal Internaţional).


Putem să ne inspirăm din valorile poporului român şi când ne definim strategia de politică externă. Cumpătare, prietenie, ospitalitate, cinste, diplomaţie – sunt doar câteva din cele care ar fi cu uşurinţă aplicate de către diplomaţii şi politicienii noştri, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori. Este vremea, poate, acum când întreaga lume aniversează împlinirea a doi ani de la cea mai mare demonstraţie pentru pace din istoria modernă (15 februarie 2003, reunind zeci de milioane de oameni din lume, inclusiv România), să ne îndreptăm actele şi deciziile politice în direcţii cu adevărat constructive, sigure, umane. Totul depinde numai de noi, dacă vrem să „semănăm” seminţe de pace sau de război.


Iată câteva idei pe care am putea să le punem în aplicare în România, ca cetăţeni, politicieni, studenţi, instituţii, organizaţii, ca orice grup de persoane interesat de construirea de resurse pentru pace şi de a contribui în mod real construirea păcii în Irak, SUA şi România. În funcţie de specificul conflictului, aceste soluţii pot fi adaptate pentru alte situaţii similare:


  1. Să organizăm demonstraţii şi seri de veghe paşnice în localităţile din România, în memoria victimelor războiului şi a violenţelor (aparţinând tuturor părţilor implicate). În cadrul acestor demonstraţii să cerem retragerea trupelor române din Irak şi redirecţionarea contribuţiei României în beneficiul poporului irakian.

  2. Să organizăm transporturi umanitare de ajutoare pentru comunităţile irakiene, furnizând medicamente, produse non-alimentare şi instalaţii pentru tratarea şi purificarea apei pentru familii din Irak. Armata română ar putea sprijini logistic aceste transporturi.

  3. Să invităm Guvernul să transfere acţiunilor umanitare sumele de bani aferente costurilor armatei române în Irak, după retragerea acesteia. În aceeaşi idee poate fi creat un fond care să sprijine iniţiativele civile din Irak.

  4. Să mobilizăm organizaţiile neguvernamentale cu experienţă în România în acest sector pentru a coordona o campanie la nivel naţional pentru colectarea de ajutoare materiale, respectiv operaţiunile umanitare în parteneriat cu Guvernul României şi cu diplomaţii români aflaţi în Orientul Mijlociu.

  5. Să invităm Guvernul, partidele politice şi Parlamentul să ceară imediat oprirea violenţelor din partea părţilor combatante în Irak şi să sprijine intervenţia ONU în Irak şi preluarea de către acest organism internaţional a coordonării procesului de pace.

  6. Să sugerăm Guvernului României să propună organizarea într-o ţară neutră a unei Conferinţe de Cooperare şi Securitate pentru Orientul Mijlociu, după modelul OSCE şi chiar să se ofere să găzduiască o asemenea conferinţă.

  7. Să reconsiderăm ca ţară participarea în cadrul forţelor de ocupaţie a Irakului şi să ne asumăm un rol diplomatic de mediator.

  8. Să creăm mesaje de sprijin ale artiştilor, profesorilor, organizaţiilor neguvernamentale, organizaţiilor de femei, sindicatelor, partidelor politice pentru comunităţile irakiene şi să încurajăm direct militarii români implicaţi în conflictele şi violenţele din Irak să se întoarcă acasă.

  9. Să luăm legătura direct cu comunităţile irakiene prin membrii unor organizaţii neguvernamentale, medici, ingineri şi alţi specialişti, care să contribuie la reconstrucţia societăţii.

  10. Să invităm specialişti irakieni în România pentru schimburi de experienţă în diverse domenii.

  11. Să organizăm dezbateri publice în universităţi, licee, sedii de partide politice, spaţii în instituţii publice în care să prezentăm şi să discutăm despre semnificaţiile implicării noastre în Irak (în momentul de faţă) şi despre cum anume am putea contribui în mod real şi pozitiv în continuare.

  12. Să invităm presa să se alăture acţiunilor de mai sus şi să raporteze obiectiv conflictele din Irak, reflectând părerile, poziţiile şi revendicările tuturor celor implicaţi.

  13. Să implicăm Bisericile aflate în România în susţinerea acţiunilor enoriaşilor pentru construirea păcii în Irak.


Anunțuri
1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: