EGALITATEA DE GEN ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE DEZIDERAT ŞI REALITATE


Ina Curic

Ina Curic

Noiembrie 1999

EGALITATEA DE GEN ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE DEZIDERAT ŞI REALITATE

Temeiuri

O stare de fapt la îndemâna oricui este aceea că femeilor, ca grup, le lipseşte în general, sentimentul solidarităţii. Probabil că se vor găsi atâtea motive pertinente şi raţiuni obiective care să explice acest fapt încât va trebui să fim surprinşi că , cu toate acestea, femeile se pot şi solidariza. Solidaritatea aceasta a cărei inexistenţă o invoc este, cred şi sper—varianta optimistă—o chestiune de educaţie şi exerciţiu. Mă întreb de exemplu câte dintre noi, care avem astăzi libertatea de a ne exercita opţiunile politice ştim—şi am în vedere o cunoaştere activă, care să trimită mai departe—cât de greu a fost câştigat acest drept de către femei care, dau, au vrut să schimbe lumea. Alte drepturi la care ne raportăm de parcă ar fi fost întotdeauna aici au fost dobândite cel puţin la fel de anevoios. În acest context, dreptul pe care nu ar trebui să îl avem este acela de a relega toate acestea în domeniul trecutului înainte de a ni le asuma. Chiar dacă ceea ce a fost mai greu a fost obţinut: accesul la educaţie, dreptul la vot, accesul în diverse profesii şi meserii şi altele, în România ne rămân de înfruntat concepţiile tradiţionale, anacronice, stereotipe şi sexiste la adresa femeilor care au eşuat să se schimbe în acelaşi ritm alert care a caracterizat angrenarea femeilor în spaţiul public.

La noi, care am fost izolaţi de schimbările dintre sexe din ţările vestice între anii 1960 şi 1970 –schimbări care au angrenat mereu altele în deceniile următoare—avem mai mult de recuperat în această sferă, la noi problemele depăşind cadrul ideologiei şi extinzându-se considerabil în sfera economico-socială. Pentru adera liber şi conştient la principiile feministe care, sub influenţa modelelor occidentale

au început să fie preluate anemic şi de societatea românească post decembristă, se impune să ne cunoaştem trecutul şi să devenim conştiente de „zestrea” cu care femeile din România au început „rătăcirea în tranziţie”.

Ca să ne regândim identitatea, în mod evident afectată de sechelele educaţiei comuniste secondate de cea tradiţional conservatoare, trebuie să analizăm factorii ce au influenţat constituirea acestei identităţi.

Ca să schimbăm lucrurile trebui să avem îndrăzneala de a le numi, hotărârea de a le tot repeta şi puterea de a înfrunta o eventuală cădere în dizgraţie pe care un asemenea demers ar putea-o provoca. Este acesta un risc pe care să nu ni-l putem asuma?

Sloganul egalităţii femeilor cu bărbaţii sub socialism

Din punctul de vedere al situaţiei femeilor, perioada postbelică şi începutul regimului comunist se caracterizează, într-o primă etapă prin intrarea masivă a femeilor în câmpul producţiei, munca salariată a acestora asigurând atât un nivel de trai mai ridicat pentru familie cât şi, cel puţin teoretic, creşterea încrederii femeii în capacitatea ei de a participa la viaţa socială. Perechea simetrică alcătuită din bărbatul cu ciocanul şi femeia cu secera din sculptura „Muncitorul şi agricultoarea” aparţinând artistei Vera Mukhina se constituie într-o imagine care a devenit simbolul egalităţii între bărbaţi şi femei sub socialism. Statul român, urmând îndeaproape modelul sovietic, susţinea principiul egalităţii de gen ţintind să arate lumii întregi poziţia înaltă ocupată de femei în societatea socialistă. Sloganele declarate în această privinţă aveau însă puţină acoperire în situaţia reală a acelor ani, neexistând structurile care ar fi trebuit să susţină egalitatea şanselor între bărbaţi şi femei. Ideologie de stat încuraja participarea femeilor în rândul forţei de muncă, însă afluxul acestora pe piaţa muncii trebuie explicat în primă instanţă în termenii nevoilor economice personale, ale familiei, ale statului mai curând decât în aceia ai aderării la principiile socialiste. Această „egalitate” nu a creat o condiţie mai bună pentru femei şi nu a generat mai puţin sexism.

Drepturile, dintre care cele mai multe formale, pe care femeile le-au câştigat şi obligaţiile pe care au continuat să le aibă nu s-au exclus reciproc. Reversul intrării lor pe piaţa muncii s-a constituit ca împovărare a acestora cu „dubla corvoadă” a producţiei şi a reproducerii, cu toate că era vorba despre o împovărare dublată de retorica emancipării. Astfel posibilităţile femeilor de a găsi timp pentru dezvoltarea profesională în paralel cu îndeplinirea unei slujbe cu normă întreagă şi a sarcinilor domestice erau neglijabile. În plus deşi clama egalitatea de gen sistemul glorifica în acelaşi timp maternitatea, popularizând modelul familial tradiţional caracterizat prin relegarea femeii în perimetrul căminului, distribuţia inechitabilă a sarcinilor dintre soţi şi, implicit, supraîncărcarea soţiei, autoritatea absolută a bărbatului şi dependenţa economică şi psihologică a femeii, privarea soţiei de putere de decizie, aceasta fiindu-i restrânsă la domeniul domestic şi educaţia copiilor.

Tradiţiile patriarhale ale familiei rurale au întreţinut idealul femeii supuse, fără preocupări personale în afara familiei şi care se „sacrifică” renunţând la realizarea profesională spre binele copiilor, al familiei, al societăţii socialiste. Statutul de mamă era intens valorizat în detrimentul urmăririi unei cariere, valorile tradiţionale prezente în grad înalt la nivelul conştiinţei comune predicând pretenţii limitate pentru femei la cadrul domestic.

Pornind de la aceste consideraţii privind posibilităţile reale ale femeilor de a activa în viaţa socială şi stereotipurile tradiţionale care circulau cu importante consecinţe acţionale, simbolul egalităţii de gen preluat din cultura sovietică poate fi reinterpretat identificând femeia, figura Agricultoarei, cu viaţa la ţară, asociată cu înapoiere, pasivitate şi activităţi de întreţinere, în timp ce bărbatul, Muncitorul, reprezintă oraşul, industria şi puterea.

O altă consecinţă importantă a intrării masive a femeilor în economia publică a fost scăderea ratei natalităţii, ceea ce a tras o reacţie violentă din partea statului: interzicerea bruscă şi radicală a avorturilor prin legea din 1 octombrie 1966. Regimul autoritar şi pronunţat pro-natalist al lui Ceauşescu—„Foetusul este proprietatea socialistă a întregii societăţi”—suprapus peste atitudinile şi valorile româneşti tradiţional rurale a creat o atmosferă nefavorabilă ridicării femeilor la un parteneriat egal cu bărbaţii în ceea ce priveşte exprimarea sexualităţii şi exercitarea drepturilor în sfera reproductivă ori în aceea a sănătăţii productive. Timp de douăzeci şi trei de ani România a practicat cea mai rigidă politică demografică din lume, oferind între ţările dezvoltate, cel mai mic volum de informaţii privind controlul naşterilor. Practicarea masivă a avorturilor clandestine care a urmat şi evitarea—sub spectrul ameninţării cu închisoarea—a oricăror îngrijiri medicale a avut drept consecinţă importantă urcarea ratei mortalităţii materne la cel mai înalt indice din Europa. Astăzi circa 20% din femeile românce sunt nefertile ca urmare a unor complicaţii ce ar putea fi datorate avorturilor.

În timpul perioadei de comunism bărbaţii au încercat în mod constant să înţeleagă problemele femeilor aşa cum, în epoci mai îndepărtate, bărbaţii vorbeau despre femei; suntem însă departe de a auzi adevărata voce a femeii muncitoare. Dacă ştim cum era aceasta privită de către bărbat, ştim, în schimb foarte puţin despre modul în care ea îl privea pe El.

Tranziţia – noi şanse pentru femei

Anul 1989, marcând dezintegrarea blocului comunist, a dat startul şi în România valurilor de transformări radicale de la regimul autoritar spre o societate democratică. Scopul restructurării, raportată la societate ca întreg, şi incluzând şi relaţiile de gen, depăşeşte sistemul economic presupunând schimbări politice, juridice şi ideologice. Societatea exista înainte sub greutatea dominaţiei statale totalitare în timp ce în viitor era preconizată extinderea iniţiativei individuale. În timpul perioadei de tranziţie viaţa socială include elemente aparţinând ambelor tipuri de organizare socială iar modelele culturale încorporează stereotipuri şi modele comune vechilor realităţi şi noilor perspective. Implicit, şi femeile reflectă un spectru de valori derivate atât din idealurile socialiste şi colectiviste ale trecutului cât şi din individualismul liberal al viitorului.

Printre drepturile esenţiale restabilite după căderea sistemului comunist notabile sunt cele legate de sănătatea reproductivă: legalizarea avorturilor, posibilitatea de procurare a contraceptivelor, înfiinţarea unui sistem de planificare familială—măsuri care au vizat, în primă instanţă, îmbunătăţirea stării de sănătate a mamelor şi copiilor. Alte probleme specifice ale femeilor, când nu sunt subordonate

problemelor generale ale cetăţenilor lipsesc din discursul politicienilor noştri fiind lăsate pe seama evoluţie „naturale”, fără nici o inginerie socială. Cu toate că nu există o discriminare prin lege, explicită a femeilor—egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor fiind statuată în constituţie şi în Codul Muncii—discriminarea se realizează totuşi atât prin omisiunile legii cât şi prin lipsa efectelor ei. Deşi despre femeile din România nu există încă nici măcar informaţii statistice suficiente, în societatea românească de tranziţie pot fi totuşi identificate câteva tendinţe care se regăsesc în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

  1. Una din cele mai evidente se referă la faptul că şomajul ameninţă în special femeile; ca peste tot

în lume, concedierile încep de regulă cu personalul auxiliar şi de asistenţă în care predomină femeile; legislaţia protectivă privind femeile însărcinate şi mamele cu copii a devenit un obstacol în calea angajării acestora; femeile sunt excluse din ce în ce mai mult din schemele de instruire şi retenţie de personal; cele disponibilizate au şanse de reinserţie profesională mai mici decât bărbaţii. Creşterile repetate ale taxelor pentru creşe, grădiniţe, internate şi alte instituţii care oferă îngrijire pentru copii le fac pe acestea aproape inaccesibile pentru familiile medii, consecinţa imediată fiind aceea că mamele sunt obligate să aloce mult mai mult timp pentru copii decât în trecut, unele alegând chiar să renunţe la serviciu.

  1. Noile structuri politice sunt practic democraţii masculine. Femeie românce se regăsesc în

Parlament în proporţie de 3% în timp ce în Guvern nici o femeie nu deţine portofoliu de ministru; instituţiile care se bucură de cel mai mare credit din partea românilor –Biserica, Armata, Preşedinţia—sunt aproape complet lipsite de prezenţa femeilor. Cu toate că acestea au o pondere importantă în cadrul populaţiei active, având un grad de instruire şi de competenţă ridicat, accesul şi participarea acestora la elaborarea şi aplicarea politicilor de dezvoltare economico-sociale şi, implicit, la asumarea responsabilităţilor de decizie sunt puţin semnificative. Un impediment major în calea deţinerii de poziţii de vârf în societate îl constituie majoritatea politică a bărbaţilor care le marginalizează civic şi politic, la un anumit nivel continuând să predomine îndoielile privind capacităţile intelectuale ale acestora. Se poate vorbi chiar de o invizibilitate a femeilor în viaţa socială, ca efect bumerang al vizibilităţii impuse înainte de 1989. Neimplicarea femeilor în viaţa politică este considerată a fi şi un rezultat al mitologie scorpiei (Elena Ceauşescu). Modelul catastrofal al acesteia întăreşte sentimentul reprobator al bărbaţilor şi chiar al multor femei faţă de implicarea în politică , promovarea femeilor în viaţa publică fiind marcată de spectrul repetării acestui contra-model. Din altă perspectivă, absenţa femeilor de pe scena politică se datorează şi împărtăşirii de către un segment larg de populaţie a concepţiei romantice asupra acestui teritoriu, văzut ca murdar, lipsit de nobilitate şi prin urmare nepotrivit cu „sensibilitatea” şi „gingăşia” atribuite în mod stereotip genului feminin. Nemaiexistând promovarea forţată în funcţii de conducere, multe femei aleg benevol realizarea de sine în cadrul domestic, renunţând la urmărirea unei cariere sau a unei profesii de înaltă specializare.

  1. Drepturile reproductive abia câştigate de către femei sunt atacate prin campanii şi proiecte de

lege împotriva avortului. Un asemenea proiect de lege a fost înaintat Parlamentului României în decembrie 1997.

  1. Se remarcă, de asemenea, o explozie a corporalităţii caracterizată în principal prin

transformarea femeii într-un obiect şi hipertrofierea sexualităţii, ceea ce duce la o anumită anihilare simbolică a femeii. Pornografia—una din cele mai profitabile afaceri apărută de la primele semne ale tranziţiei—şi expunerea publică a femeilor dezbrăcate în reclame nu ridică proteste articulate din partea publicului feminin. Pasivitatea construită a corpului femeii, corp expus totodată într-o manieră provocatoare, este utilizată pentru a promova vânzarea oricăror posibile obiecte utilitare, de la mărci de maşini ori modele de drujbe până la diverse sortimente de ţigări sau de îngheţată; imaginea femeii este astfel oferită la nesfârşit pentru a fi la nesfârşit contemplată şi consumată.

În lipsa unei culturi ştiinţifice, civice şi politice în privinţa problemelor de gen mass-media, cu un

rol foarte important în configurarea relaţiilor publice şi a practicilor private, alimentează şi justifică sexismul prezent în societatea românească. Aceasta educă o imagine a femeii plină de clişee suprasimplificatoare şi cu consecinţe negative asupra egalităţii de şanse atât în sfera publică cât şi în cea privată. Femeile sunt transformate în bunuri de utilitate casnică, sexuală ori accesoriu estetic. Un nou ideal de femeie este produs: genul tânără, slabă şi frumoasă, atribut necesar al oricărui om de afaceri prosper. Cele mai valorizate calităţi în „noua femeie” par să fie bunătatea, obedienţa, cariera şi frumuseţea. Există numeroase publicaţii pentru femei care insistă pe preocuparea acestora faţă de ele însele dar, vizând mai mult aspectul fizic, revistele amintite încurajează în general o atitudine esenţial narcisistă faţă de sine, detaşată de orice accent pe angajamentul femeilor în construirea şi schimbarea oricărui aspect al lumii în care trăiesc şi , cu atât mai puţin, al vieţilor lor profesionale. În ceea ce priveşte realizările persoanelor de gen feminin, acestea sunt minimalizate presa stimulând nerecunoaşterea autorităţii femeii în profesie şi în viaţa privată. Cele mai mediatizate ocupaţii—intrând în categoria derizoriului—sunt prostituţia şi streap-tease-ul. Imaginea femeii cultivată de mas media are urmări importante în ceea ce priveşte descurajarea intelectuală a femeilor—cele în formare învaţă lecţia obedienţei, a carierelor de tipul vânzării imaginii sau de anexă pentru bărbaţi importanţi. Prin imagini tradiţionale ale rolurilor de sex, prin desconsiderarea realizărilor femeilor sau îndoiala asupra capacităţilor acestora sunt încurajate discriminarea profesională şi inegalităţile de şanse în economie, cultură, politică. Cu toate că imaginea modernă a femeii indică faptul că acestea sunt atât relativ bie educate cât şi angajate în câmpul muncii, în viaţa de zi cu zi publicaţiile de succes, prejudecăţile şi stereotipurile tradiţional, glumele larg vehiculate reflectă un sistem de relaţii care sugerează sexismul implicit din concepţiile cetăţeanului mediu.

Educaţia care se realizează în şcoli încurajează conformismul în ceea ce le priveşte pe fete, iar prin mesajele sale anacronic sexiste pregăteşte practic femeile pentru aspiraţii considerate mai joase şi axate pe roluri tradiţionale. Preocuparea pentru instruirea fetelor în direcţia libertăţii şi auto-afirmării este nesemnificativă. Pregătirii elevilor pentru viaţa privată îi este alocat un spaţiu minuscul în manualele şcolare, aceasta revenind aproape în exclusivitate părinţilor care în majoritatea lor nu au relaţii parteneriale în sfera privată. Consecinţele imediate ale neglijării şi demixtării educaţiei pentru viaţa privată se constituie în întărirea conservatorismului de gen şi a ideii că viaţa privată este apanajul femeii, bărbatul având un rol auxiliar pe care femeia, la rândul ei, îl deţine în viaţa publică—în locul statutului partenerial pentru ambele sexe şi în ambele sfere.

Atitudini faţă de feminism

În România abia acum se formulează la nivel academic problema şanselor egale între bărbaţi şi femei. Pe lângă problemele specifice cu care se confruntă –demolarea stereotipului feminin, construirea unei noi identităţi, probleme social-economice diverse—feminismul are de soluţionat şi problema imaginii de sine, termenul acest având deja evidente conotaţii negative. Pe fondul unei ameninţări la adresa „familiei” există chiar premisele unui anti-feminism ce precede feminismul. În primul rând această mişcare , ca o componentă a stângii, stârneşte reticenţe faţă de amintirea regimului totalitar care se reclama de stânga şi nu faţă de o reală social-democraţie. Femeile nu fac eforturi pentru a se implica în viaţa socială nu atât sau nu numai din cauza unei mentalităţi tradiţionale cât mai curând pentru că resping o politică de emancipare corelată negativ cu comunismul. Sistemul politic anterior a promovat doar artificial şi numai în scopuri propagandistice femeia-deputat, femeia-activist şi încă alte prototipuri de femei angajate în sfera publică.

Mişcarea feministă a evoluat în două direcţii principale. Prima, în prezent mai puţin celebrată în numele feminismului, accentuează dezavantajele economice şi sociale ale femeilor şi caută să schimbe şi să îmbunătăţească condiţiile imediate ale acestora nu doar în domeniul muncii plătite şi al vieţii de familie, ci şi prin asigurarea de fonduri pentru proiectele culturale ale femeilor, prin creşterea siguranţei femeilor pe stradă, sau prin întâmpinarea nevoilor speciale ale anumitor grupuri de femei. Fără ca acest prim proiect al feminismului să fie cunoscut şi popularizat la noi, el este deja respins ca „marfă de import” extremistă şi suspicioasă din punct de vedere ideologic, fiind confundat cu cel de-al doilea proiect major al feminismului contemporan. Această a doua direcţie , care a ajuns să furnizeze concepţia dominantă despre feminism, accentuează diferenţele de bază dintre femei şi bărbaţi şi afirmă superioritatea spirituală şi morală a experienţelor, valorilor, caracterelor şi culturii feminine, proclamând separatismul din punct de vedere teoretic.

Problemele specifice cu care se confruntă femeile ori politicile sociale care să vizeze atingerea egalităţii de gen sunt rar ridicate, nefiind un subiect de interes pentru publicul larg şi nici pentru profesionişti. Când acestea sunt aduse totuşi în discuţie, ca rezultat al influenţei occidentale, ele sunt de obicei ridiculizate, marginalizate sau pur şi simplu ignorate. Femeile în special cele educate şi active profesional, ar trebui să fie receptive la schimbările emancipaţioniste. Problema este că aceste schimbări intră de cele mai multe ori în conflict cu standardele şi tradiţiile sociale existente şi puţine femei par dispuse să înfrunte conflicte de acest gen, obişnuite fiind de o viaţă cu povara inegalităţii.

Mai mult feminismul mai este văzut la un lux, chiar un capriciu pe care şi-l permit femeile din ţările dezvoltate, în timp ce femeia româncă obişnuită trebuie să se îngrijească constant de supravieţuirea copiilor săi.

Perspective de viitor

Actualmente emerge o nouă societate în care femeile sunt într-o fază de tranziţie. Însă, deşi acestea, împreună cu sistemele lor de valori personale şi sociale, joacă un rol important în procesul de democratizare, s-a insistat foarte puţin asupra semnificaţie schimbărilor economice şi politice pentru milioanele de femei care au muncit alături de bărbaţi în fabrici şi pe câmpuri în paralel cu îndeplinirea „datoriei femeieşti” din perimetrul căminului. De altfel nici femeile nu sunt pregătite ori suficient interesate pentru a se mobiliza în scopul susţinerii drepturilor lor, drepturi pe care pot să le piardă în procesul tranziţiei deoarece cu cât există mai puţin spaţiu pentru dezbaterea şi discutarea ideilor feministe cu atât mai mare este presiunea pe care o exercită o politică tradiţionalistă şi esenţialistă.

Preocupările oficiale pentru atingerea egalităţii de gen s-au concretizat deocamdată în întocmirea Planului Naţional de Acţiune pentru Egalitatea de Şanse, elaborat în conformitate cu documentele finale ale celei de a IV a Conferinţe Mondiale privind Condiţia Femeii—Beijing 1995. acest plan are ca obiectiv principal integrarea principiului egalităţii între bărbaţi şi femei în toate sferele vieţii sociale, culturale, educaţionale. În acest sens este preconizată implementarea unor programe de promovare a conceptului de împărţire egală şi echitabilă a responsabilităţilor familiale şi de educare, informare şi mobilizare a opiniei publice în ceea ce priveşte egalitatea dintre femei şi bărbaţi ca parteneri sociali. Se impune, de asemenea, atenţiei necesitatea unui amplu proces de reformă a sistemului naţional de educaţie deoarece actualmente în instituţiile de învăţământ se realizează o socializare timpurie de tip conservator iar imaginile femeilor sunt atât cantitativ cât şi calitativ distonante. Introducerea dimensiunii egalităţii de gen în sistemul educaţional este prevăzută a se realiza de acelaşi plan naţional prin orientarea şi adaptarea structurilor instituţionale, a programelor de restructurare şi a curriculum-urilor şcolare. În ceea ce priveşte imaginea femeii în şi prin mass-media, s-a formulat necesitatea sensibilizării şi educării opiniei publice în sensul eliminării clişeelor sexiste şi schimbării modelelor tradiţionale şi stereotipurilor atitudinale şi comportamentale discriminatorii.

În ceea ce priveşte potenţialul de care dispun, femeile reprezintă jumătate din intelectualitatea ţării, realitate ce implică faptul că, sub rezerva unei organizări eficiente, acestea se pot constitui ca un grup puternic de presiune şi dobândi o reală putere politică. Dacă alegem să acţionăm în vederea schimbării vieţilor noastre, trebui să renunţăm la noţiunile despre forţele imuabile care ne predetermină soarta şi să căutăm o modalitate de a construi în noi un sentiment susţinut al încrederii şi puterii colective.

Feminismul este şi trebuie să rămână o politică transformaţională care să vizeze toate aspectele vieţii şi nu doar o listă cu probleme ale femeilor, aşa cum sunt creşterea copiilor sau plata egală pentru muncă egală. Aceste probleme, desigur importante, nu pot fi decât artificial separate de contextul social şi economic al vieţilor noastre. Schimbarea are şanse reale de a se produce dacă femeile, conştiente de drepturile şi responsabilităţile lor la toate nivelele îşi vor exprima convingerile colectiv, organizându-se împreună ca femei.

Bibliografie selectivă

1. Adameşteanu, Gabriela Trecut şi viitor—legea ceauşistă anti-avort în Revista 22, nr 98/2001

2. C.E.U History Department Women in History –Women’s History. Central and Esatern European Perspectives, Pars Ltd, Budapest 1994

3. *** Gains and Losses. Women and Transition in Eastern and Central Europe, Metropol, Bucureşti, 1994

4. Iftime, Doru Mişcarea feministă în România, în Revista ELLE, nr 16/1999

5. *** New Perspectives on Women, Journal of Social Issues, Vol 28, Nr 2/1972

6. Miroiu, Mihaela Ieşirea din vrajă, în revista “Cercetări sociale”, Nr 2/1994

7. Miroiu, Mihaela Dimensiunea de gen a educaţiei, în Revista 22, nr 8/1998

8. Miroiu, Mihaela Feminismul ca filozofie, în revista Avantaje, nr 5/1998

9. Nicolăiescu, Mădălina Cine suntem noi? Despre identitatea femeilor din România modernă,

Anima, Bucureşti, 1996

10. *** Planul Naţional de Acţiune pentru Egalitatea de Şanse

11. Segal, Lynne Is the future female? Troubled thoughts on contemporary feminism,

Virago Press, London, 1987

12. Supliment Revista 22 Nr 59/1997 Femei şi politică

Nr 75/1998 Femei şi mass-media, Educaţia fetelor în familie şi

Şcoală

Nr 83/1999 Violenţa împotriva femeilor şi mass media

Nr 84/1999 De la traumă la identitate. Femeile din România îşi

regăsesc identitatea

13. Zamfir, Elena; Zamfir, Cătălin Politică socială şi egalitatea sexelor, în Politici Sociale,

Alternative, Bucureşti 1995

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: