În afara nişei


Ina Curic

În afara nişei

Nefamiliarizaţii cu dezbaterea inegalităţii de gen, dintre femei şi bărbaţi.  „Cel puţin formal”, egalitatea asta există in Romania. Ar trebui prin urmare să stăm liniştiţi – ceea ar putea fi posibil dacă nu am cunoaşte formele fără fond, legile care există doar pe hârtie, principiile teoretice care nu au legătură cu viaţa reală a celor mai mulţi şi multe dintre noi.

Ceea ce ni se propune este un  standard dublu, dacă nu chiar triplu. Da, avem nevoie de egalitate la nivel profesional (deşi aici nu este evident locul si momentul potrivit  pentru a discuta de ce acest singur tip de egalitate prezentat ca dezirabil este departe de a fi o realitate in practică) – la alte nivele însă se pare că această egalitate nu e dezirabilă. Nivele acestea nu sunt numite însă ci exemplificate prin anumite comportamente sociale:

– a ne da primele jos din maşină pentru a ne ajuta semenii-bărbaţi să coboare

– a intra primele intr-un restaurant, pentru a-i feri pe ei de privirile hulpave ale unor deja instalate la mese-consumatoare

-a ceda locul pe scaun domnilor de lângă noi sau

-a fluiera adolescenţi pe stradă

Suntem egale la serviciu dar acasă sau când mergem la restaurant sau în diverse alte locaţii este dezirabil ca bărbatul să fie stăpânul iar femeia delicata/lipsita de apărare/fragila sau mai puţin blând spus – dar in fond prin antonime pentru termenul de stăpân propus de autoare – servitoarea/slujitoarea/inferioara.

E discutabil în ce măsură comportamentele sociale descrise mai sus sunt cele mai elocvente pentru dezbaterea inegalităţii dintre bărbaţi şi femei, deşi cu siguranţă ne pot da câteva idei. Primele trei comportamente fac aluzie la inegalităţile care „ne convin” şi flatează (sau ar trebui să o facă), la domeniile in care îi vrem pe bărbaţi „stăpâni”.  Chiar dacă asemenea comportamente sunt in esenţă întemeiate pe prezumţia slăbiciunii femeilor, a incapacităţii acestora, a fragilităţii şi a nevoii permanente de a fi apărate, aceste idei sunt in general ignorate păstrându-se doar aparenţa de galanterie. Pe de altă parte, cu siguranţă multe dintre noi am facut exact ceea ce pare extrem de bărbătesc in primele trei exemple in situaţii de viaţă mai mult sau mai puţin obişnuite: poate era vorba de fratele mai mic, de bunicul în vârstă, de vreun domn invalid etc, etc. In ce priveşte a patra idee- fluieratul pe strada-, chiar daca este apanajul bărbaţilor, cu siguranţa cei mai mulţi nu practica fluieratul după adolescente, asociabil mai curând cu prostul gust decât cu bărbăţia.

Inegalitatea dintre bărbaţi şi femei nu se reduce însă doar la galanterii şi comportamente de prost gust. Ea este în esenţă o inegalitate de putere care se manifestă în nenumărate moduri. Această inegalitate persistă in minţile multora dintre noi într-o măsura atât de mare încât conceptul în sine de putere devine sinonim cu „bărbat/ bărbătesc”. Dacă la ora de literatură ar fi vorba de Vitor Lipan s-ar putea spune simplu că era un bărbat puternic. Pentru că e vorba de Vitoria Lipan este mai greu de recunoscut în ea femeia puternică –  considerând această o trăsătură de personalitate dezirabilă pentru indivizi sănătoşi, atât bărbaţi cât şi femei– astfel încât această incapacitate mentală produce perle şcolăreşti şi nu numai de genul „femeii bărbăteşti” ridicând îngrijorarea celor care se împotrivesc din start „extremelor” pe care mişcarea pentru egalitate de gen le conţine fără a acorda spaţiu pentru ca această egalitate să devină reală.

Inegalitatea se manifestă şi prin violenţa împotriva femeilor, plată inegală pentru muncă egală, limitarea accesului la luarea deciziilor,  povara dublă pentru femei în sensul responsabilităţilor unui loc de muncă adăugate celor ce ţin de gospodărie şi creşterea copiilor, dezumanizarea şi folosirea corpului ei ca obiect  pentru a face reclamă la diferite produse, perpetuarea unei relaţii de proprietate în care femeia este obiectul exercitării puterii bărbaţilor, reproducerea prejudecăţilor conform cărora femeia este incapabilă să gândească raţional, să aibă funcţii de conducere sau este preocupată doar de nimicuri precum aspectul fizic. Tiparele inegalităţii de gen sunt extrem de rezistente la schimbare şi cele mai multe persistă de secole, multe dintre concepţiile care au alimentat de-a lungul timpul inferiorizarea femeii fiind mai subtile în contemporaneitate fără să fi dispărut însă din viaţa socială. Dacă numeroasele femei care s-au mobilizat de-a lungul timpului pentru a cere drepturi egale ar fi aşteptat pur şi simplu ca bărbaţii şi societăţile patriarhale să recunoască capacităţile şi meritele noastre, nobleţea si sprijinul nostru, am fi încă în situaţia în  care nu am avea dreptul la educaţie, nu am avea drept de vot sau de muncă, singura calitate care ne-ar face necesare ca fiinţe fiind reproducerea speciei.

Depinde ce alegem din ideea egalităţii dintre femei şi bărbaţi şi dacă vrem să depăşim nivelul superficial al îngrijorărilor nefondate pentru a lucra la eliminarea formelor  de manifestare grave ale acestei inegalităţi. Nu trebuie deloc ca primele să preia toate năravurile celor din urmă şi să se masculinizeze pentru a nu mai putea deosebi apoi femeia de bărbat şi bărbatul de femeie. Egalitate de gen nu înseamnă renunţarea la răsfăţ, alint, romanţă şi tandreţe. După toate probabilităţile cuplurile care au relaţii echitabile, partenerii situându-se pe poziţii de putere egale în care ambii discută şi iau decizii, ambii sunt tandri şi îşi arată afecţiunea, ambii se implică în treburi de gospodărie şi creşterea copiilor, ambii au libertatea de a-şi urmări visele în materie de profesie sunt mult mai sănătoase din punct de vedere social şi mai fericite în interior decât cuplurile care au relaţii abuzive, în care unul porunceşte şi altul execută, unul ia decizii în timp ce al doilea se supune, unul ridică pumnul şi celalalt îl primeşte, unul se întoarce de la serviciu pentru a se odihni şi citi ziarul iar celălalt continuă să muncească pregătind masa, curăţând casa şi îngrijind  familia, sau unul are libertatea de a lucra în timp ce al doilea e cantonat în munca de îngrijire a gospodăriei. A fi egală cu bărbatul nu înseamnă nici a căra singură sacul de cartofi aşa cum par să creadă unele vedete TV în România ci a nu fi considerată incapabilă şi inferioară din punct de vedere social pentru că forţa ta fizică este mai mică.

Egalitatea se referă în primul rând la drepturi şi oportunităţi nu la forţa fizică şi la puterea pumnului. Problema nu constă în diferenţele biologice dintre femei şi bărbaţi caracteristice speciei umane ci in diferenţele construite social care ataşează valori diferite indivizilor în funcţie de sex şi care sunt dependente de anumit spaţiu cultural şi temporal ceea ce înseamnă şi că pot fi schimbate.

Poate ar fi o idee bună să lăsăm pentru moment formele fără fond ale româncei care e egală cu românul si să lucrăm la egalitatea reală dintre bărbaţi si femei.

Am putea:

– crea spaţii de dialog in care atât femeile cât şi bărbaţii să poată discuta provocările zilnice din perspectiva relaţiei inegale de putere care există intre sexe

– lucra la identificarea modurilor de manifestare concretă a inegalităţilor de gen in România si a concepţiilor care le alimentează

– încuraja introducerea educaţiei sensibile la gen in şcoli

– propune introducerea problemei diferentelor si inegalităţilor de gen pe agenda partidelor politice

– implica organizaţii, instituţii de stat, mas media in campanii pentru conştientizarea si eliminarea discriminărilor pe considerente de sex

– colecta propuneri concrete despre ce se poate face pentru a construi relaţii egale între bărbaţi si femei la toate nivelele

– pregăti specialişti care să scrie si vorbească despre inegalităţi de gen reale fără să rămână la nivelul superficial al opiniilor personale si analizelor trunchiate

Cu siguranţă am avea mai multe idei pentru discuţie!

––––

FEMEIA DE NISA – Rodica Nicolae in Revista Cariere , no 10

Exista cu siguranţa locuri in lume si situaţii in viata in care se impune lupta acerba pentru recunoasterea egalitatii in drepturi si a rolului esential al femeii in societate. Sunt de acord cu aceste eforturi si simpatizez cu miscarile de emancipare a femeilor. In contextul in care trăim, noi cei din România de astăzi, europeni (chiar daca fara acte, inca), nu avem motive sa vedem lucrurile atat de tragic. Cel puţin formal, românca este egala romanului.

Imi vine in minte una dintre perlele scoase la iveala de ultima sesiune de capacitate, la limba si literatura romana: „Vitoria Lipan era o femeie bărbăteasca.“ Si nu mă pot abţine, doamnelor, sa va semnalez un risc ce ne paste: daca vom mai bate multa moneda pe tema egalităţii noastre in drepturi cu bărbaţii, ne vom putea aştepta la surprize. Si nu ştiu cum ne-ar plăcea sau cum ne-am vedea puse in situaţia de a ne da primele jos din maşina pentru a ne ajuta semenii-bărbaţi sa coboare sau cum ne-ar sta sa intram primele intr-un restaurant, pentru a-i feri pe ei de privirile hulpave ale unor deja instalate la mese-consumatoare sau cum ne-ar sta fluierând adolescenţi pe strada sau cedându-le locul pe scaun domnilor de lângă noi. Scenariu SF? Cosmar? Nu cred ca asta este ceea ce visam. Să nu mă înţelegeţi greşit. Cred cu toata fiinţa in egalitatea profesionala dintre femei si barbati, cred in geniul femeii, cred in potenţialul nostru intelectual, in intuiţia noastră, in capacitatea noastră de a construi, in menirea noastră unică de a perpetua specia.

Dar mai cred si ca daca ne dorim sa salvam ceva din desuetul pentru aceste vremi, etern feminin, din inefabila noastră aura, din misterul dulce ce ne înconjoară uneori, ar trebui sa ne disociem clar de domeniul unde ii vrem stăpâni.

In termeni de marketing, ar trebui sa ne definim mai clar nisa, segmentul pe care ni-l asumam, strategia de piaţă. Pentru ca nu putem fi si pe toata piaţa si doar acolo unde place, la răsfăţ, alint, romanţă si tandreţe. Există in lupta noastră de afirmare, de recunoaştere a valorii noastre, o notă dramatică, stridenta care nu ne face nici un serviciu. Poate ca trebuie sa-i lăsăm să constate singuri cat de grozave suntem, sa descopere ca au in noi un sprijin de nădejde, indiferent cât de ambiţios si periculos ar fi proiectul, sa se trezească surprinşi ca au rămas ultimii in bloc-start, ca nu avem mereu nevoie de ei, ca le place să se poată baza pe noi… E ca nobleţea care nu trebuie dovedita cu acte: se vede, se simte, se impune.

Sa avem eleganta de a le da şansa sa ne considere egalele lor doar atunci când ne convine, când ne sta bine sa fim o femeie si un bărbat, nu doi bărbaţi sau doua fiinţe asexuate. Pentru ca altfel, am eu o presimţire, in scurta vreme, perla de la capacitate va fi pe buzele tuturor bărbaţilor, ca un loc comun: am o soţie bărbăteasca, am o colega bărbătească sau iubesc o bărbătească de fată!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: