consum conflict şi dans deopotrivă


Lucrez pentru pace. Munca mea e să intru în conflictele altora şi să caut să creez interacţiuni pozitive. Să transform energiile distructive în unele constructive. Câteodată e ca un vals în care îţi priveşti partenera/partenerul în ochi, te mişti în armonie, muzica, paşii, totul vibrează pe aceeaşi lungime de undă. Alteori e ca zbănţuiala în mijlocul unui club „beton” în care „bubuie” Prodigy în difuzoare. Alternez confuzia şi haosul cu armonia şi dialogul paşilor şi al ritmurilor.

Uneori pierd firul şi nu ştiu ce înseamnă pacea pentru care lucrez…ringul de dans e atât de haotic încât nu mai înţeleg ce se întâmplă. Ritmurile sunt atât de diferite şi nu există comunicare, încât mă pierd şi nu-mi găsesc direcţia. Apare frica de necunoscut şi nesiguranţa viitorului. Limbile ceasului se îndoaie aproape să se rupă atunci când timpul e curbat de visele dansatorilor. Îmi scot instrumentele şi analizez nevoi, direcţii, tipare, actori, niveluri, dinamici şi soluţii. Mai ales soluţii, pentru a crea un impact pozitiv. Încer să explic. Scriu analize, fac planuri, evaluez şi propun strategii. Pentru transformarea conflictului, desigur.

Ca la dans, de câte ori încerc să controlez prea mult, mişcarea devine prea rigidă, sacadată. Conflictul mă prinde în vârtej şi mă învârte ca pe o cergă pusă la spălat într-un pârâu din Maramureş, vara. Mă învaţă că nu pot controla mare lucru. Pot sprijini viaţa într-o direcţie sau alta, pot influenţa, dar nu pot controla. Dansul curge, conflictul curge.

(Aici apare din nou frica…oare ce se întâmplă dacă nu am controlul?  Îi zâmbesc şi ştiu că va fi mereu acolo, în alte forme, aşa că (încerc să) nu îi dau prea mare importanţă. Câteodată revine, mai puternică. Alte ori nu o simt decât când a ronţăit deja o bună bucată din mine.)

Aleg să lucrez pentru viaţă. Aleg să încerc să reduc cât de mult violenţa şi să protejez viaţa. Mă trezesc dimineaţă într-un paradox în care încerc să trăiesc o viaţă „normală” într-un scenariu absurd în care 2 milioane de oameni au fost omorâţi în ultimii 30 de ani. Absurd care continuă împletind traume cu speranţe, fericire cu disperare, suferinţă cu dragoste, „viaţă” cu „moarte”. Sunt încă în faza în care înţeleg ritmul dansului în care tocmai am intrat, ceilalţi dansatori şi locul în care pot să mă desfăşor.

Dansul meu favorit învaţă să fie liber. Mă întreb dacă e în regulă să caut conflicte în care să intru pentru a contribui la o soluţie constructivă, care să protejeze viaţa celor implicaţi. Învăţ să dansez cu sufletul într-o lume în care rigoarea şi structura îmi ştanţează fiecare zi la birou. Cred cu tărie că primul „beneficiar” al muncii mele este sufletul. Al meu, al nostru…diferenţa e de semantică. Forget about ” target groups”, „beneficiari”, „rezultate”, „impact” etc. Dacă dansul meu rezonează cu muzica universului, mi-am atins „targetul” pe azi. „Eu”, cel mai important rezultat al muncii mele, pot fi promovat cu un plus la salariu, atât de şefii mei din organizaţie cât şi de Cel-Cea Care Dansează peste Tot.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: