împuşcături în Germania – cum am simţit reculul


„Nepoate, în fiecare din noi se luptă doi lupi. Unul lacom, plin de ură, invidie şi mânie, altul blând, iubitor şi plin de compasiune.” „Şi care dintre ei câştigă, bunicule?.” „Cel pe care îl hrăneşti tu mai mult.”

Mă mânâcă degetele să scriu ceva despre tânărul care a omorât 15 persoane în Germania şi reacţiile la caz. Foarte tragic şi trist. În acelaşi timp, oarecum de aşteptat. De ce:

– paradigma dominantă în lumea contemporană e că forţa primează şi e legitimă pentru a fi folosită în rezolvarea conflictelor (deşi doar state au voie legal să o folosească). Fizic şi metafizic împărţim lumea în „bine” şi „rău” şi luptăm cu toate forţele împotriva răului (cu toate că suntem confuzi de multe ori şi nu ne e clar ce e rău şi ce e bine). Cu speranţa că „binele” câştigă la final.

– mentalitatea, pornirile şi atitudinile noastre „respiră” (printre altele) de mult ori „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, care se activează în cazuri de furie, frustrare etc.

– noi toţi avem în noi ambele tipuri de seminţe şi pe cele ale violenţei şi pe cele ale armoniei, pe care le exprimăm prin fapte, vorbe, gânduri. Indivizi şi colective – le „udăm” pe ambele astfel încât ambele rodesc. Cu cât le „hrănim” mai mult prin educaţie, imagini, cultură, valori, produse – pe cele care promovează violenţa, cu atât creşte potenţialul de a multiplica actele violente şi „recolta” va arăta ca atare. Includ aici accesul liber la arme de foc, jocurile video în care te relaxezi „omorând” oameni, violenţa verbală şi de atitudine din spaţiile publice, din şcoli, din familie, armată, firme etc.

– cu alte cuvinte împletim două lumi pe aceiaşi piloni – acţiuni – structuri – culturi – relaţii (primul capitol). Asta e realitatea vieţii. Una din ele e caracterizată de dragoste, respect pentru viaţă şi promovarea ei, alta de distrugere, ură şi anihilarea vieţii.

Am aprins o lumânare pentru cei plecaţi. Nu e destul, ştiu, la nivel macro. Nu ajută nici dacă:

– căutăm vinovaţii incidentului pentru a-i pedepsi (tatăl deja şi-a pierdut fiul şi va trăi toată viaţa cu trauma responsabilităţii, băiatul e mort, comunitatea e traumatizată)

– pretindem că nu trebuie să schimbăm (mai) nimic din felul în care vedem lumea

Câteva abordări care ar „uda” seminţele care protejează viaţa şi ne-ar face societăţile mai paşnice, sigure, armonioase:

– dacă scrii un comentariu la o ştire de genul ăsta, scrie-l cu empatie. Pune-te în pielea făptaşului şi a celor care suferă. Nu-i demoniza nici pe unii nici pe alţii. Spune ceva doar dacă poate să ajute la îmbunătăţirea situaţiei.

– încearcă să înţelegi toate nivelurile care au influenţat actul violent. Băiatul nu a trăit într-un acvariu ci a fost produsul acţiunilor lui şi al tuturor celorlalţi cu care el şi strămoşii lui au intrat în contact!

– găseşte idei care pot schimba prezentul şi viitorul: nonviolente, creative, empatice.

– fii conştient de urmările acţiunilor şi gândurilor tale. Fiecare gând, cuvânt, faptă violente ale tale cresc şansa ca pe viitor un alt tânăr să repete gestul masacrului.

– educă-te şi informează-te despre metode paşnice de a răspunde la conflicte. Studiile de pace şi conflicte se dezvoltă rapid în ultimii 50 de ani, există deja foarte multe instrumente şi tehnici care sunt aplicate peste tot în lume. Evident, e nevoie de mai multă înţelegere şi practică. Reîntoarcere la înţelecpiunea înţelegerii Universului ca o reţea de inter-existenţe, în care depindem unii de ceilalţi.

Intenţia nu e să elimini total violenţa din tine; viaţa e posibilă prin combinaţia dintre mai multe tipuri de energie, eliminearea uneia e poate imposibilă. Paşii mici sunt mai eficienţi. Începe prin a o conştientiza, a ştii că e acolo ori de câte ori apare. Continuă prin a observa efectele pe care violenţa din tine le are în jur. E destul pentru început.  Conşiinţa îţi va spune ce să faci mai departe.

Aşa avem şanse să reducem violenţa atât la nivel individual cât şi în şcoli, politică, la volan, în economie, cultură, familie, grupuri sociale etc.

Nu vă mint şi nu pretind că scriu arogant de pe poziţia atotştiutorului; mă includ în grupul nostru, al celor care au sentimente, trăiri şi experienţe de ambele feluri, violente şi paşnice. Ştiind asta, aleg să lucrez în fiecare zi pentru „fructe” care să promoveze  non-violenţa. Uneori e foarte greu, alteori mai uşor. Aleg să respect viaţa şi încerc în fiecare zi să-mi reduc capacitatea de a răspunde violent la conflictele în care „dansez” cu alţii. Şi să-mi cresc potenţialul de a proteja viaţa în toate formele ei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: