celălalt război


Resping violenţa de când mă ştiu.Am crescut jucându-mă de-a omorâtul cu prietenii mei, urechile-mi ascund încă strigătele de „pac-pac-eşti mort!” cu care tranşam victorios vânătoarea de oameni-mici ( de pici-pitici ce eram atunci). N-am excelat niciodată la jocurile astea, am fost mereu undeva la mijloc. Am crescut însă cu oroare de violenţă de toate felurile şi frică de efectele ei.

O am totuşi în mine, cultivată de atâtea imagini şi întâmplări văzute şi trăite; recurg la ea când trăiesc vreo nedreptate. Dinţii şi pumnii încleştaţi zdrobesc propriile-mi eforturi din zilele paşnice. Învinuiesc tot ce mişcă pentru relele trăite, privesc oamenii ca pe duşmani, mintea mi se acoperă de un zid de ne-judecată, de insensibilitate.

Asta se întâmplă din ce în ce mai rar şi în intensităţi mici. Învăţ să-mi cunosc erupţiile de furie ca pe ale unui vulcan adormit, privesc mânia cum vine şi se duce şi îi fac cu mâna ; aleg zilnic să zâmbesc şi să mă înconjor de oameni şi energii frumoase. Caut peste tot cu ascuţimea ochilor şi profunzimea sufletului, ancora frumosului, seminţele iubirii şi umanităţii. Sunt incapabil de ură şi asta îmi place. Mă supăr greu şi îmi trece repede. Asta mă ajută să trăiesc aşa cum aleg, să muncesc ce muncesc.

E uneori foarte greu în zone în care moartea vine călare pe un glonţ sau obuz de mortier. Unde oamenii se uită la tine cu mâna întinsă spre un ajutor pe care nu li-l poţi da. Unde auzi pocnete sacadate şi ştii că nu sunt de la petardele de Anul Nou. Suferinţa mă prinde de picior ca un şarpe invizibil, pe care-l simţi când te-a încolăcit în îmbrăţişarea lui definitivă. Suferinţa altora devine a mea, mă transform într-un personaj din războiul sau conflictul în care intru. Respir la unison.

Oi fi şi eu un fel de soldat. Iubesc şi eu oamenii, iubesc viaţa şi îmi place să o trăiesc. În fiecare zi mă abandonez ei într-un dans în care primesc cu mirare tot ce provoc să se întâmple. Dacă sunt un soldat atunci armele mele aruncă zâmbete şi înţelegere. Antrenamentele mele  îmi ascut creativitatea, empatia, nonviolenţa. Zilnic îmi şlefuiesc strategiile de a proteja relaţiile cu cei din jur, tacticile de a mă bucura că trăiesc şi de a-i infesta pe ceilalţi cu microbi de veselie. Plănuiesc cu atenţie şi atac prin surprindere rezervele de violenţă din jurul meu.

E felul în care accept să mă joc în „pac-pacul” nebun al foştilor copii, care acum au arme şi gloanţe de fier. E modul meu de a le spune că trişează viaţa şi că, tovarăşi de joacă fiindu-mi, îi iubesc şi nu pot să accept. Trişatul mi-a fost mereu antipatic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: