Moartea dinainte de Moarte (sau Hologramele)


Povesteam cu Răzăşu într-o seară despre una-alta. Am ajuns la întâlnirile de 10, 20 de ani cu colegii de clasă din liceu. Am găsit un numitor comun: poveştile oamenilor care mor înainte să moară:

„Bună ziua tuturor. În ultimii 10 (20 etc.) de ani am terminat Facultatea X (şi un master/doctorat), m-am căsătorit şi am un copil. Sunt profesor/inginer/medic etc. şi tocmai mi-am luat un credit pentru casă şi altul pentru maşină. Sper ca anul viitor să reuşesc din nou să fac concediul în Grecia/Canare/Croaţia etc. ” Ăsta ar fi tiparul. Repetat de 29 de ori (atâţia am fost în clasă). Asta e ce avem de spus după atâta timp.

Ce era în urmă cu zece ani? Aveam vise, combăteam idei şi argumentam din filozofi, citeam nopţi întregi pentru a ne susţine părerile în discuţii aprinse despre libertate, condiţia umană sau ultimul hit al formaţiei favorite. Căutam să ieşim din tipare, să fim spontani (chiar teribilişti), să (ne) impresionăm. Trăiam, care va să zică. Aveam zvâc, vlagă, ritm, vigoare.

Acum ne încolonăm la fel de frumos doi câte doi şi urcăm treptele liceului. Se strigă catalogul, suntem în aceleaşi bănci. După ora de dirigenţie nu urmează meciul de fotbal cu profii, nici concursul de tricouri ude, nici grătarul la iarbă verde pe malul lacului unde trăgeam cele mai tari chefuri acum zece ani. Nu. Am ales ca acest eveniment unic şi important să se petreacă la restaurant, într-un cadru festiv, aşezat, unde noi vom sta la masă şi un DJ va pune muzica pe care vom dansa (nouă, care eram cei mai buni DJ ai liceului!”) – între felurile de mâncare servite, ca la nuntă. Suntem oameni „serioşi” de acum.

Holograme. Să nu confundăm. Nu suntem „noi”  ci ne trimitem hologramele. La întâlnirea de -ci de ani, la birou, la bancă (să cerem credit sau să plătim dările), la şedinţele cu părinţii, în concediu. Hologramele nu zâmbesc.  În autobuz, în maşină, la ghişee, la cozi, la televizor. Hologramele sunt triste cu o grimasă care aminteşte durerea viselor sin-ucise. Hologramele sunt goale, întunecate. Lipsite de esenţa lor, lumina. Te uiţi prin ele şi vezi doar o formă nedefinită, nesigură, neclară.  Sufletele sunt undeva – altundeva. Spiritele se adună într-un loc de unde privesc hologramele cum se plimbă pe străziile cenuşii ca nişte entităţi fără telecomandă, fără panou de control. Creaturi din ultima generaţie tehnologică din a căror viziune a fost extirpat albastrul cerului, din al căror auz lipseşte frecvenţa cântecului privighetorii şi foşnetul frunzelor de toamnă.

Am murit înainte de moarte. Şi în fiecare an de Paşte ne punem speranţa Învierii într-un singur om.

Anunțuri
3 comentarii
  1. Laurentiu "Razashu" Matei a spus:

    Excelent de cutremurator. Citesti si te apuca rasu-plansu recunoscandu-ti/nerecunoscandu-ti pritenii din celel mai frumosase si terebiliste momente ale vietii. Te uiti la ei, prin ei, dincolo de ei si speri; pentru ca fiecare moarte inseamna o noua inviere la urma urmei, asa ca da-ne Doamne mintea cea de pe urma si puterea de-a fi la fel de nemuritori si teribil ca atunci cand eram oameni …
    TE VAD! TU?

  2. Gab a spus:

    Mă gândesc la popoarele indigene…

    Nu ştiu dacă e neapărat o problemă cu rutina. Cred că e o problemă, în schimb, dacă rutina asta e neplăcută.

  3. Sab-Ina a spus:

    Da. Respiratul e o rutină şi nu e una neplăcută. O soluţie cred că e de a face rutina în mod conştient, de a fi prezent în fiecare moment pe care îl trăim. Unii numesc asta autenticitate, alţii onestitate, alţii meditaţie (activă sau pasivă), detaşare de trecut şi viitor etc….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: