Prea-judecati


de Razashu

Este intelept sa te judeci si sa judeci?

Intrebarea este mai mult decat retorica si oarecum fara sens. Mai toate religiile oficiale ale lumii condamna faptul de a judeca iar in acelasi timp fac ceea ce fac si eu acum si anume isi asuma o judecata. Exista chiar si o justificare a judecatii si anume ca atata timp cat nu afecteaza nu este chiar atat de grava. Acest “chiar atat de grav” nu face dacat sa accepte partea negative a acestei actiuni si sa ne indemne la o profunda judecata a posibilitatilor si alternativelor.

Incerc sa gandesc ceva dincolo de judecata si-mi dau seama ca aceasta ne inconjoara, ne dicteaza modul de a fi si de a exista. Nu incerc sa gasesc o scuza a judecatii dar in acelasi timp incerc sa inteleg daca viata noastra poate fi dincolo de judecata sau daca nu exista nimic fara judecata?!

Intr-una din fericiri se spune ca: “Fericiti cei insetati de dreptate …”. Dar in esenta putem vorbi de dreptate fara a vorbi de judecata care da valoare dreptatii?

Se poate vorbi de ceva drept sau nedrept fara a judeca faptele cuiva?

Eu cred ca nu. Insasi definirea dreptatii nu se poate face fara a implica judecarea cuiva.

Dar despre dreptatea divina ce putem spune este ea sau nu libera de judecata?

Insa-si esenta crestina a divinatiei implica o judecata de apoi, in care faptele umanului sunt puse in balanta si atent cantarite dand astfel putere implicita dreptatii sau nedreptatii. Este foarte convenabil de a spune ca divinitatea nu greseste si ca judecta acesteia este fara de cusur si deci dincolo de puterea noastra de a intelege. Dar oare exemplele natural cotidiene in care traim nu demonstreaza tocmai contrariul? Uitati-va in jur si o sa vedeti ca tot ceeea ce este creat este pe intelelsul oamenilor si ca nimic din ceea ce ne inconjoara sau traim nu este dincolo de puterea noastra de a intelege.

Deci bunul simt ne indeamna sa intelegem ca tot ceea ce ne implica este pe intelesul nostru pentru ca ne este implicit creat; deci si acesta judecata de apoi este tot pe intelesul  nostru pentru ca ne este adresata. In acest moment al discutiei nu mai ramane de inteles decat ca judecata este atat de comuna vietii noastre incat chiar nu putem sa o negam fara a ne nega insasi existenta.

Oare chiar asa sa fie?

Dar daca am privi totul din alta perspectiva? Cea mai convenabila perspective din punct de vedere logic ar fi ceea a neexistentei dualitatii. Acesta perspectiva este foarte convenabila si foarte greu de demonstrat asa ca in continuarea discursului o sa folosesc argumente mai mult intime decat logice.

Exista sau nu dualitatea? Privind in jurul nostru am spune repede si fara putinta de tagada ca da, exista. Si  mai mult decat atat nimic nu exista nimic dinclo de aceasta dualitate, pentru ca totul ce ne inconjoara este alb sau negru, cald sau rece, lumina sau intuneric etc. Dar acesta nu este oare inca un exemplu de cat de fericiti suntem in ingnoranta? De ce oare reducem la jumatate existenta noastra? De ce nu traim intregul? Oare nu este mai bine sa spunem si sa traim alb si negru, cald si rece, lumina si intuneric. Nu spun ca trebuie sa le traim in acelasi timp sau separat sau alternativ. Ceea ce spun este doar sa le traim fara a astepta ca dupa alb sa traim negru, putem trai si gri, chiar in diferit de multe nuante, dupa frig putem trai si o temperatura tocmai placuta care sa nu implice doar cald. Dar acceptand toate cele nu doar jumatate trabuie sa redefinim noi trairi si fenomene care ne inconjoara si pe care noi le ignoram multumiti cu jumatatea pe care ne-am ales-o.

Cand ne vom asuma intregul cred ca judecarea va dispare ca fenomen pentru ca va dispare “balanta bine-rau” si toate vor fi traite la certa valoare si egala intensitate. Atunci divinul indem la “a nu judeca” isi va gasi locul in explicabilul si intelesul uman si va fi trait la certa valoare. In aceeasi masura cred ca asumarea acestei trairi nu implica un efort deosebit; dar aceasta doar dupa ce facem infimul efort de a fi liberi si lipsiti de prejudecati sau mai bine spus de “prea-judecati”…

Anunțuri
2 comentarii
  1. Gab a spus:

    Pe wiki spune „Judgment is the evaluation of evidence in the making of a decision.” Acuma în sensul ăsta larg, nu pare a exista nici o problemă.

    Dar când vine vorba de dihotomii gen bine/rău sau corect/greşit… pot să spun că nici mie nu-mi plac în mod deosebit.

    Şi în general, aş spune că aceia care găsesc siguranţă în astfel de concepte absolute, tind să fie mai nesiguri pe ei din punct de vedere intelectual.

    Oricine gândeşte ceva mai departe îşi dă seama că nu există bine şi rău absolut.

  2. doinas a spus:

    „Oare nu este mai bine sa spunem si sa traim alb si negru, cald si rece, lumina si intuneric”

    0 grade din Bucuresti fata de 0 grade in Vladivostok sunt probabil diferenta dintre inghet si …canicula.

    Eu, cea de acum, sunt cea de acum 5 ani, si cea de alaltaieri si totusi alta, nu-i asa?

    Orice evaluare difera in functie de sistemul de referinta.

    Nu exista absolut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: