În vizită la gorilele de munte (Bwindi, Uganda)


Ne apropiem de pădure….ghidul ne opreşte şi ne spune în şoaptă: „le vedeţi, acolo, în faţă?”. Sunt la coada şirului aşa că îmi lungesc gâtul să văd şi eu. La vreo două sute de metri prima gorilă din dimineaţa aia trece printre două tufişuri, vizibilă pentru câteva secunde.

Simt cum pulsul creşte uşor…ne pregătim aparatele foto, lăsăm rucsacii pe iarbă şi ne grăbim încet spre locul respectiv. După câţiva paşi le vedem pe primele două femele din grup. Ne privesc lipsite de interes, ocupate cu micul dejun proaspăt: frunze şi crenguţe. Sunt, ca tot grupul de 19 gorile, obişnuite cu vizitatori. Condiţia e să nu ne apropiem mai mult de şapte metri, să vorbim în şoaptă şi să nu facem mişcări bruşte.

Unul din însoţitorii parcului taie lianele cu maceta şi ne cheamă după el. Puţin mai încolo dăm de trei gorile tinere care se joacă în soarele blând. Alunecă în sus şi jos pe copaci cu o dexteritate care mă fac invidios…şi la un moment dat se adună toate pe o cracă plină de frunziş. Previzibil pentru noi, privitorii, copacul cedează şi cei trei copii se trezesc aterizând printre tufişurile micuţe în care un mascul tânăr mânca tacticos şi pe îndelete.

Ghidul nostru încremeneşte cu privirile într-o direcţie din care se aude un foşnet puternic: „The Sliverback is here!”. Adică masculul Alfa, singura gorilă din grup care are pe spate o dungă lată albă. Liderul. Cel care protejează grupul (doar liderii unui grup se luptă pentru teritoriu şi acces la femelele şi membrii altui grup) şi îl ghidează (uneori şi femelele indică direcţia de deplasare). Amuţim. Aparatele foto declanşează la foc automat, deşi nu îl vedem prea bine din cauza frunzelor. El ştie că suntem acolo…se opreşte pentru câteva secunde, apoi se ridică scurt pe picioarele din spate şi se bate rapid şi foarte sonor peste piept, într-o declaraţie de identitate! Pulsul e de acum şi mai rapid…noroc că gorila nu vrea mai mult de la noi şi pleacă în altă direcţie. Impresionant moment!

O urmărim paralel pentru zece metri şi ieşim în acelaşi timp într-un luminiş. Silverback mănâncă liniştit şi ne mai aruncă o privire din când în când. „Pozează”, spune ghidul, suntem norocoşi tare. Stăm aşa vreo zece minute lungi, în care Silver ia la sfârşit o postură precum „Gânditorul din Hamangia”. O faţă atât de expresivă, o atitudine atât de blândă a uriaşului!

Ora noastră de vizită (pe ceas!) s-a terminat…plecăm şi le lăsăm aşa cum le-am găsit. E fascinant să poţi vedea animalele atât de aproape…eu, omul, obişnuit să controlez lumina, căldura, apa, curentul…dintr-un buton…obişnuit să supun sau extermin orice mişcă pe pământ…sunt oaspete în „sufrageria” din junglă a unui grup de gorile de munte. Învăţ regulile lor şi accept că nu le pot controla, mă simt onorat să le fiu oaspete (mai există doar 460 de gorile de munte în libertate, in Uganda, Ruanda şi Congo) şi fericit că (încă) împart Pământul cu astfel de fiinţe minunate. Că eu, Omul, (încă) nu sunt singur şi în afara mediului pe care mi-l construiesc (în oraşe mai ales), sunt o parte a sistemului viu interdependent, la fel de vulnerabil ca oricare altă fiinţă vie.

Am pus cele mai reuşite poze aici. Dacă vă interesează detalii administrativ-organizatorice pentru vizita în parc, întrebaţi.

Anunțuri
2 comentarii
  1. Gab a spus:

    With man gone will there be hope for gorilla? 🙂

  2. Sab-Ina a spus:

    with man on Earth, will there be hope for man/gorilla/ants/birds/flowers etc.? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: