Încălcând regulile – profit ŞI protecţia mediului într-un sistem capitalist?


În boxa „acuzaţilor”:, „Patagonia”

Un om şi-a descoperit pasiunea mersului pe munte; în natură trăia bucuria spaţiilor întinse în care elementele primare ale Universului îl obligau să trăiască viaţa simplu, testându-şi limitele. Se simţea minunat dormind învelit cu o foaie de cort sub cerul înstelat. A început să caţere pereţii verticali din Yosemite şi a devenit rapid unul dintre cei mai buni. Apoi s-a bucurat de iernile americane în care avea ocazia să roage crestele de zăpadă şi gheaţă să-l lase să le fie tovarăş. Fire creativă şi întreprinzătoare şi mânat de lipsurile vremii – alpinimul era încă în epoca pionieratului – a început să îşi facă singur uneltele – colţari, pioleţi, carabiniere, pitoane – şi să le vândă apoi şi celorlaţi confraţi întru pasiune, din portbagajul maşinii personale. A cumpărat o fierărie veche şi a învăţat să folosească foalele şi să modeleze fierul. Nemulţumit cu hainele folosite în timpul turelor pe munte şi-a creat propriul atelier de producţie – folosind stofa rezistentă a echipamentelor de rugby la acea vreme.

Sigur, a început toate astea alături de prieteni şi familie. Mereu curios să găsească soluţii practice la echipamentul de care avea nevoie pentru a explora natura din jurul lui. Alţii au început să-i folosească produsele din ce în ce mai mult şi la un moment dat, din cauza volumului de muncă, a trebuit să despartă „fierătăniile” de haine. Aşa s-au născut două din cele mai cunoscute nume pe piaţa echipamentelor de munte: „Black Diamond” şi „Patagonia”.

Patagonia lui iubită, cu pereţii imenşi bătuţi cu furie de curenţii de la capătul lumii, a devenit marcă înregistrată. O companie comercială. Producătoare de echipament sportiv. Poate profitul exista în acelaşi timp cu protecţia mediului şi respectul pentru angajaţi? Poate el – care antipatiza profund modul convenţional de a face afaceri – să devină un manager revoluţionar, care să construiască o afacere durabilă bazată pe principiile lui de viaţă?

Şi au apărut răspunsurile: compania şi-a mărit atât de mult şi de repede cifra de afaceri încât a fost aproape de prăbuşire, nefiind în stare să-şi susţină ritmul creşterii. Au urmat un pas înapoi, o reflecţie colectivă, multe întrebări puse şi rezultatele: firma a apărut pe lista celor mai doriţi 100 de angajatori din SUA, una din primele companii cu grădiniţă pentru copii angajaţilor, o corporaţie a cărei filosofie e „lasă oamenii să meargă la surfing”. Sediul din Ventura, California se află aproape de plajă şi un val bun nu se ratează atunci când apare!  Aceiaşi angajaţi, venind în bermude la serviciu, au luat lecţii de filosofia companiei şi li s-a spus că ei decid şi răspund pentru munca lor. Mână liberă din partea conducerii, care se implica doar în deciziile majore.

„Patagonia” a continuat să crească cu succes, de data asta în mod organic, bazată pe un concept simplu: produsele finite trebuie să fie cât mai simple şi cât mai durabile, fabricate cu impact cât mai redus asupra mediului şi în condiţii cât mai avantajoase pentru muncitori şi angajaţi. Hainele făcute din bumbac crescut organic şi PET-uri reciclate, haine pe care le poţi recicla ulterior în magazinele firmei au fost o urmare logică. Nu din dorinţa de a da bine, de a fi verde sau ecologist, ci din observaţia că resursele naturale sunt finite şi cu cât se consumă mai puţin în procesul de producţie şi vânzare (eliminarea ambalajelor individuale la produse, de exemplu), cu atât compania are şanse crescute de durabilitate.

„1% pentru Planetă”. Cel puţin atât contribuie „Patagonia” (din 1985) din cifra anuală de vânzări la bugetul unei fundaţii iniţiate de ei, care sprijină proiecte de conservare a mediului şi dezvoltare comunitară. Pe lângă asta au cumpărat suprafeţe enorme de teren pe ambele continente americane pe care le-au transformat în rezervaţii. Au inspirat şi alte companii (peste 1300) să se alăture pentru a putea finanţa peste 2000 de organizaţii de mediu din lume.

Pe om îl cheamă Yvon Chouinard, o legendă vie. Un om de afaceri autodidact înebunit după natură, un montaniard, surfer şi pescar care şi-a transformat pasiunea într-o afacere profitabilă. Un model a cărui carte ar trebui să fie atât în curicula facultăţilor de management respectabile, cât şi pe rafturile ecologiştilor cu pretenţii. Sau a oricărei persoane interesate cum e posibil să-ţi dedici o viaţă de om pentru a încerca să îmbini profitul şi protecţia mediului cu succes. Umorul povestirii vine ca bonus.

Sala de lectură:

„Let My People Go Surfing: The Education of a Reluctant Business Man”

şi un extras relevant din carte

P.S. Paul, mulţumesc!

Anunțuri
1 comentariu
  1. Gab a spus:

    Frumoasă povestea. Posibil să mai fie și altele similare, dar eu cred că e prea puțin, prea târziu. Nimic nu mai poate să împiedice colapsul economic mondial.

    Puneți-vă centurile de siguranță 🙂 vin vremuri interesante și nu neapărat neplăcute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: