s-a tipizat recunoştinţa, tovarăşi


Odată, cândva, a trebuit să scriu o recomandare pentru o colegă care pleacă spre alte ţări. Am scris una faină, din suflet, cu un adevăr jucăuş şi flexibil înşirat pe două pagini A4 atent scrijelite pe tastatură. Am căutat în minte tot ce am apreciat (sau nu) la colegă doi ani (la munca ei, desigur) şi am scris frumos, cu bucurie. Că ştiu scrie frumos când îmi vine. Fără să mint.

„E bună da’ mai trebuie una oficială. Aia contează.” mi se zice. „Avem un formular pentru ea.” „Bine, trimiteţi.” Am deschis e-mailul şi am văzut limitarea, închistarea, limba de lemn şi şablonul întinse pe şase pagini. Recomandare tip, cu categorii (munca în echipă, aptitudini de conducere, iniţiativă, atitudine) mură-n gură, tu numa’ să BIFEZI care din ele consideri că se potriveşte cu persoana în cauză. Să bifezi şi să-i treci numele fostei colege în nişte căsuţe gri, goale ca puii de avicola după jumulire. Restul textului era deja acolo.

Cea mai şi cea mai tare rubrică însă era ultima. „Formule de mulţumire”. Adică: „Noi, organizaţia X, vrem să-i mulţumim lui …. (spaţii gri pt. nume, prenume) pentru contribuţia deosebită în timpul etc. etc.).” Sau „Noi etc. considerăm că …..(gri- gri) a făcut o treabă minunată în postul pe care l-a ocupat cu succes etc. etc.”.

Spaţii de improvizaţii, creaţii proprii, texte lacrimogene? Ioc. Toate formulările erau pozitive; totuşi, pentru că era (aproape) imposibil să le bifezi pe toate (că nu concurăm pentru panoul de onoare), tot spuneai ceva „negativ” despre persoană, prin omisiune.

Concluzia mea a fost că autorii cred că managerii sunt atât de îngrămădiţi, ori relaţiile inter-umane atât de sărăcuţe, încât au vrut să dea o pară (mălăiaţă) de ajutor. Ş-apoi şefii şi şefuţii sunt ocupaţi cu a-şi face de lucru, nu au timp să-şi aprecieze colegii când pleacă. Ce dă mai bine la CV decât o scrisoare – recomandare tipizată, pe care supervisorul tău a mâzgălit cu mausul nişte x-uri ? (vă amintiţi de vederile de la mare…”Mama, te anunţ că sunt…1)bine, 2)falit, 3)mahmur, 4)îndrăgostit”, cu căsuţe de bifat pentru cei cărora le e lene să scrie? Ei bine, documentul ăsta era un fel de teză de doctorat pornind de la acelaşi stil literar).

Mai cred ca toate formularele astea TIPIZATE se duc undeva într-un subsol, unde nişte tanti şi neni le introduc în baza de date şi analizează cifre şi virgule despre prestaţia unor oameni a căror frumuseţe sistemul e prea automatizat să o perceapă. Cifre şi virgule necesare pentru măsurarea eficienţei cheltuirii banilor şi resurselor vizavi de productivitatea pe cap de angajat plătit.

Şi sunt convins că uni-formularul ăsta e o scornire a oamenilor care lucrează ei înşişi într-un birou tipizat, nu prea interacţionează cu alţi oameni ci cu maldărele de plastic şi metal din faţa lor şi nu (mai) văd că şi-au tocit sufletele în forma rotiţelor de angrenaj, pentru a se potrivi la locurile în care au fost fixaţi.

Am avut de ales între a bifa căsuţele şi a şterge e-mailul aducător de formular. Ce am făcut eu, întrebaţi? Am bifat, din varii motive. Data viitoare când cineva va trimite un astfel de e-mail, eu nu voi fi acolo să-l primesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: