povestea celor trei mame


A fost odată o casă în care locuiau împreună mama, bunica şi fata. Toate trei se trăgeau dintr-o familie în care femeile au fost mereu puternice şi au dus casa în spate, cum se spune. Femei recunoscute pentru longevitatea lor, spiritul de sacrificiu şi dragostea arătată celor din jur.

Interesant era că, deşi erau pline de empatie cu celelalte persoane din familie şi străinii care le cereau ajutorul, după o vreme de convieţuit cele trei femei au uitat să aprecieze reciproc prezenţa fiecăreia dintre ele în casa comună. Era de parcă o forţă nevăzută le influenţa comportamentul şi le făcea să nu mai observe prezenţa frumoasă a fiecăreia dintre ele în parte. După ceva vreme, pe nesimţite, între cele trei femei se instaură o stare de tensiune, presărată cu acuze, lacrimi şi suferinţă. Nimic şi nimeni nu mai părea să le poată ajuta să trăiască din nou în armonie.

Într-o noapte fata avu un vis. Se făcea că era mică şi se plimba cu bunica ei de mână, pe marginea unei prăpăstii uriaşe. Hăul era atât de adânc încât abia se zărea pe fundul lui un firicel de apă. Văzând cât îi este de frică, bunica a strâns-o în braţe şi i-a spus „Nu-ţi fie frică. Sunt aici să am grijă de tine. Te rog să mă ierţi dacă te-a speriat plimbarea noastră…am vrut să te aduc aici pentru că femeile din familia noastră trebuie să fie puternice şi neînfricate în vremurile grele.” Odată trezită din vis, fata şi-a dat seama că trebuie să o ierte pe bunica ei pentru toate fricile copilăriei pentru ca relaţia dintre ele să fie din nou vindecată.

Visul mamei din aceiaşi noapte i-a adus în faţă un munte uriaş, greu de trecut sau de ocolit. Uitându-se în jurul ei o văzu pe bunica, ce tocmai termina de tricotat un covor fermecat; odată urcate pe covor au zburat în jurul muntelui până au găsit trecătoarea care să le ducă dincolo, împreună. Mama şi-a dat imediat seama că bunica avea puteri fermecate de a face să dispară orice greutate din viaţa ei.

Bunica a avut o noapte fără vise şi s-a trezit cu zâmbetul pe buze. Se simţea obosită de parcă ar fi călătorit pe marginea unei prăpăstii adânci sau de parcă ar fi tricotat un întreg covor fermecat. Cu toată oboseala, ştia ce trebuie să facă.

În clipa în care cele trei femei s-au întâlnit ca de obicei, dimineaţa, s-au uitat una la alta cu ochii în lacrimi şi s-au îmbrăţişat. Se simţeau fericite şi ştiau că au fost vizitate de Iertare şi Iubire, cele două zâne care le-au fost ursite de mici femeilor din familia lor, precum şi de prietena acestora, Amintirea. Visele lor au fost de-ajuns să le facă să se ierte din suflet una pe cealaltă şi să preţuiască din nou fiecare moment, de parcă ar fi o şansă unică de a fi împreună. Au înţeles că ele poartă poveştile a trei generaţii şi sunt cele care le transmit mai departe; iar pentru a putea transmite iubire copiilor lor şi de acolo mai departe, rolul lor în viaţa asta e să ierte tot ce a fost suferinţă şi supărare în trecut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: