ura si iertare


Unul din darurile cu care m-am nascut e sa nu pot uri. Adica sa pot ierta usor, sa nu tin suparare si ranchiuna. Poate de asta am fost atras sa lucrez cu diferite conflicte: mi se pare foarte simplu si natural sa lasi supararea sa zboare mai departe. Chiar daca pentru multi oameni e exact opusul.

Mi se pare de-a dreptul comica inversunarea cu care oamenii lupta pentru a „poseda” ceva. Pamant, de exemplu. Sunt in stare sa-si dea in cap reciproc pentru cativa ari de pamant. Pasune, fanata, teren agricol – pamant sa fie. In plina lupta mintea-control se ataseaza de „obiectiv” si orice/oricine sta in cale e privit ca un afront personal. De inlaturat, nedorit, ne-frumos…urat adica. Poate ura e atunci un semn sa stai deoparte de ceva ce iti displace atat de mult?

De ce sa duci o viata in care cari in spate cu chinuri considerabile o povara de ranchiuna, ura si resentimente, pe care le imparti inevitabil cu ceilalti? In loc sa arunci bagajul asta inutil cat colo si sa-ti usurezi sufletul, mintea si corpul. De ce alegem sa ne incarcam memoria proprie si cea colectiva cu atatea sentimente negative? De ce cultivam ura si surorile ei printr-o sumedenie de elemente culturale? Unele intamplari trebuie uitate.

Sunt vecini, familii sau triburi care se dusmanesc si nu isi mai amintesc exact de la ce a pornit totul. Se duc razboaie peste generatii pornind de la ura. Ne atasam de senzatia se suferinta si/sau bucurie pe care o asociem cu ura si o repetam de cate ori vrem sa avem din nou on senzatie familiara?

Sa zicem ca am venit aici si sa experimentam ura si iertarea. Nu trebuie totusi sa uram toata viata ca sa stim cum e. Odata ajunge, zic eu. E mai fain sa ierti, vibratiile gandului sunt poate mai inalte. Lasi lucrurile sa treaca mai departe. Simti cum nodul din plex s-a dizolvat. Parca nu-ti mai trebuie atata crema de fata sa-ti maschezi ridurile de incruntare 🙂

Zic si eu, care nu sunt capabil nici macar sa urasc 🙂
Am observat ca pentru multi e foarte greu sa se ierte si iubeasca pe sine…

Anunțuri
1 comentariu
  1. Asa cum spui in introducere, asta e un dar, cu exceptia faptului ca nu ti l-a oferit nimnei :). Dar la fel cum petru tine e natural sa ierti, pentru altii e natural sa urasa si tipul nostru de societate ajuta la dezvoltarea acesti „abnilitati de a uri”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: