drumul, calea, procesul…


text scris pentru carneţelul participanţilor la Jamboreea Cercetaşilor României – ROJAM. 11-21 august 2011, Sălişte, 1100 de participanţi, 200 de organizatori! Ne vedem acolo 🙂

Drumul

„Călătorule, nu există un drum. Drumul îl creezi cu fiecare pas.”

 

Tot universul e în mişcare, energia curge liberă în spirale line. Ne mişcăm şi noi mereu în căutarea unei stări de echilibru de unde să plecăm mai departe. Tot ce e viu vibrează de libertate; tot ce stagnează e închistat în graniţe imaginare, împotriva legilor firii. Ne naştem şi murim dar existăm dincolo de viaţă şi moarte, într-un dans infinit de lumină, într-o repetare de momente unice înşirate pe un mănunchi de respiraţii.

 

Drumul e absolut necesar în balansul vieţii; traiectoria dintre momentele de respiro e singurul mod în care ajungem acolo unde am plecat. Sau ne regăsim altundeva? Cine ne dă certitudinea că ajungem acolo unde am vrut? Cât de mult controlăm procesul, cât suntem deschişi la viaţa care ni se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri? Oare frica de a nu da greş şi controlul nu ne umbresc experienţa?

 

Nu există eşec daca acceptăm că tot ce trăim vine să ne înveţe ceva. Nu există frică dacă înţelegem că tot ce ni se întâmplă atragem şi creăm cu mintea şi faptele noastre. Nu există tristeţe dacă îmbrăţişăm fiecare etapă din drum ca pe o consecinţă a paşilor făcuţi. Perspectivele, experienţele se schimbă cu fiecare decizie pe care o luăm. Regretul dispare dacă înţelegem că nu există decizii bune sau greşite, ci doar alegeri pe care le facem şi consecinţe acceptate sau respinse.

 

Nu avem nici o garanţie că ajungem pe vârful muntelui pentru că visăm la un timp care nu există încă. Tot ce avem e momentul prezent, fiecare pas, miracolul fiecărei respiraţii. Reuşita drumului se măsoară în calitatea cu care trăim fiecare moment. Viaţa de succes e rezultatul fiecărei etape în parte. Călătoria, calea, procesul. Fiecare poveste e cea mai frumoasă, fiecare drum cel mai special. Dar nu mai special decât celelalte. Jamboreea e momentul minunat pe care îl creăm acum, o intersecţie uriaşă de drumuri unice, un festival în care împărţim fericirea unii cu ceilalţi pentru zece zile într-o armonie de suflete frumoase. Şi din care dragostea pentru viaţă reiese înmulţită cu numărul participanţilor.

 

„Cauţi şi păşeşti pe drumul tău unic / e doar al tău / cu nimic mai uşor sau mai greu decât al meu / nu există nici o hartă / dar fiecare pas, orice întâmplare / îţi deschide o nouă poartă / ai încredere în tine şi fii sigur / că nu eşti singur / pe drumul către sufletul tău / să ne rătăcim împreună sau măcar / ţine-mă de mână.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: