despre supravieţuirea (mea) urbană


Reîntors de câteva luni în ţară, după ce am trăit câţiva ani mai mult în Africa şi Asia, observ câteva procese interesante:

– În România sunt „asaltat” din toate părţile de multe informaţii de care nu am nevoie. Vânzătorii mă „vânează” agresiv, oraşele devin centre de pelerinaj unde zeii centrali de adulaţie sunt molurile şi supermarketurile. Spaţiul public e sufocat de multă informaţie inutilă, neprietenoasă, goală de substanţă, derulată în plină viteză. Fast food, fast thought, fast life. Viaţa nu îşi atinge maturitatea şi profunzimea, ci arde degeaba.

– Atenţia e concentrată în dimensiunea materială, încă suntem într-un fel de ev mediu consumerist în care alergăm după cele mai noi produse, reduceri, promoţii, satisfacţii. Casele noastre se umplu de obiecte care ne iau timp consistent pentru curăţenia şi întreţinerea lor. Suntem atraşi de strălucire şi spoială.

– Frică, adormire, apatie, letargie, neimplicare. Simţurile nu sunt alerte ci atrofiate. Instinctele tocite prin educaţie, tipare si practici sociale si economice, discurs public. Oamenii sunt absenţi din viaţa proprie.

– Asta mă face să mă simt inconfortabil, agitat, stresat, deconectat de la esenţa vieţii. Sunt curios cu cât a crescut rata depresiilor la români.

Africa a avut meritul de a-mi oferi o altă dimensiune a timpului, în care am savurat lipsa confortului material european (cu mici momente în care mi-a şi lipsit). Mintea era mai clară, spiritul liber. O experienţă care mă ajută să îmi creez locul aici, acasă, construit cât mai atent în jurul a două principii:

1. A fi cine sunt, dincolo de „a face” şi „a avea”. Proces complex si mereu în derulare 🙂 Cât mai multă intuiţie, prezenţă, compasiune, autenticitate, practică de dragoste. Armonizat cu schimbările planetare profunde.

2. Protecţie faţă de dis-armonia din jur. N-am luat asta foarte în serios până acum. Simt însă crescând invazia spaţiului meu fizic, emoţional şi energetic şi pun mai mult accent pe protecţia lui.

Altfel, îi fain să trăieşti pe pământurile astea. Chiar fain.

Anunțuri
2 comentarii
  1. O, da, si eu am trait aceste senzatii la intoarcerea in tara (dupa un timp mai scurt decat cel petrecut de tine in „alte lumi”), a fost un soc, categoric – si inca le mai constientizez, incercand totodata sa-mi mentin „sanatatea interioara” si sa nu cad in dizarmonie. Foarte foarte dificil… trebuie sa recunosc. Uneori am senzatia ca nu prea mai reusesc si ca am nevoie de „o gura de alta viata”. Poate ca asta e provocarea cea mai mare pentru romanii care traiesc in Romania si sint mai constienti de sine decat majoritatea celor a caror viata o descrii mai sus: sa reusesti sa fii tu cu adevarat (adica „tu”, nu o persoana creata de circumstante, reactii, impulsivitate, ego, dorinte si altele, multe…), in mijlocul acestei vieti alienate si agitate, dominata de grijile zilnice tot mai acute…
    Ar mai fi multe de spus, insa eu cred ca asta e un subiect care merita discutat mai pe larg, poate cu mai multe persoane care au trecut prin ce descrii tu, Sabin. Mai cunosc si eu cateva prin zona – poate ne vedem la un moment dat!

  2. TeoB a spus:

    Imi amintesc acum vreo 15 ani cand romanii inca erau ”nedezvoltati” si mai aveau din obiceiurile de dinainte de 89 (e.g. se gandeau bine inainte sa cumpere ceva, inca se mai intalneau uneori sa socializeze in spatii private unde imparteau ce aveau in loc sa cumpere distractie) am vizitat primele sate ecologice in ”Vest” si am fost profund impresionata. Ma gandeam ce avansata spiritual e societatea care a ”produs” oameni care se gandesc la mediu si la dezvoltarea lor personala. Cand am gandit cu voce tare lucrurile astea am primit replica foarte inteleapta ca motivul pentru care unii oameni simt nevoia sa traiasca in comunitati intentionale este de fapt materialismul extrem al societatii mainstream plus modul scandalos in care mediul este distrus prin catre acte simple de rutina ale vietii de zi cu zi. Si pentru ca acea persoana fusese in Romania adeseori mi-a mai spus fara falsa compasiune ca in mica mea tara inca nedezvoltata e de apreciat faptul ca viata sociala si culturala inca exista in forme traditionale iar amprenta asupra mediului a oamenilor obisnuiti e inca redusa (problemele noastre de mediu din acea vreme fiind in foarte mare parte mostenite de la industria socialista).

    Ma uit acum in jur si vad ca am ajuns exact ca vestul european. In Timisoara am aceleasi oportunitati si probleme ca si in Muenchen, Amsterdam sau Lyon, asa cum le-am cunoscut cand am locuit acolo. Nu imi lipseste nimic – pub-uri la moda, dulciuri cu lacritz, grupuri de self-help, oameni indatorati peste masura la banci sau tineri dependenti de etnobotanice. In acelasi timp intalnesc mult mai des oameni care vor altceva. Mult mai multi! Sa ma bucur, sa ma intristez? Viata merge inainte si ma gandesc sa imi accept natura umana, faptul ca evoluam in diverse stadii si invatam cel mai bine doar din excese si greseli…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: