no country for young children


Mama: „Comportă-te civilizat! Dacă nu te comporţi, nu te mai iau cu mine să mă faci de ruşine!”

Copilul de patru ani, urcat cu cizmele pe băncuţa din holul clinicii: „…”. Fără replică, a continuat să-şi bălăngăne picioarele, aşa cum îi stă bine în pielea lui de copil de patru ani…

Mi se pare numai mie sau la părinţii se activează exagerat gena „civilizaţiei”, „comportamentului adecvat” atunci când ies în public cu pruncii lor? Cum fac copiii ceva „scandalos” (se dau pe bara de la casa unui hypermarket, merg şi iau din mâncarea altui copil etc.), cum e activată lesa invizibilă, tonul vocii se-năspreşte, buzele şi sprâncenele se ascut, umerii părinţilor se strâng în poziţie de atac corecţional. Să nu cumva să-i facă de ruşine. Părinţii dulci, soarele copiilor mici când sunt acasă, se transformă în zmei justiţiari, adevăraţi gardieni ai moralei publice în ce priveşte ce ar trebui şi n-ar trebui să facă pruncii. Ferească Sfântu’ să le ieşi din vorbă că apar smuciturile, îmbrâncelile, urechelile, palmele peste cap, gură şi faţă în cele mai dure cazuri. Sau credeţi că astea au dispărut?

Cum se face că spaţiile publice sunt atât de neprietenoase şi neatractive pentru copiii mici? Că sunt foarte puţine locuri unde părinţii cu copiii mici pot socializa fără zgomot, fum şi alte agresiuni? Că în locuri unde aşteaptă mulţi copii şi părinţi (spitale, clinici) pereţii sunt albi, culoarele sunt întunecoase, personalul e acru, nu există jucării? Să fie asta o „răsplată” pentru toţi mucoşii aştia de doi şi trei ani care sunt nişte mici profitori şi manipulatori, ne învârt pe degete cum vor ei, maleficii?

Şi cum se face că le cerem copiilor să se poarte ca oamenii maturi, echilibraţi, înţelepţi, în timp ce oamenii adulţi se poartă ca nişte copii frustraţi? Ce ţară mai e şi asta? Or fi plecat milioane de români la muncă în alte ţări, da’ să te ţii când milioane de bebeluşi, sugari şi prunci îşi vor lua scutecele şi-şi vor căuta o ţară şi nişte părinţi mai prietenoşi!

(Observ că toate traumele din copilărie, felul în care am fost crescuţi, modelele disfuncţionale pe care le-am copiat şi absenţa riturilor sănătoase de trecere între vârste sunt cauzele principale ale personalităţii dizarmonioase a multor adulţi. În plus stau la baza conflictelor pe care le declanşează sau în care sunt implicaţi).

Anunțuri
2 comentarii
  1. Felicitari pentru articol! Ar trebui dat tuturor parantilor imediat dupa nastere!

  2. Bine spus! Dar nu prea inteleg ce „gena a civilizatiei” au adultii… caci din pacate nu e zi sa nu aud ceva urat din partea unui adult.
    Zilele trecute… trecand in drumul meu spre casa, pe langa o scoala… o mamica de fetita si o alta mamica de baietel… nu pareau mai mari de 8 anisori… mamica fetitei ii spunea suparata celeilalte mamici cum ca fetita ei i-a povestit ca prezentul baietel i-ar fi spus ca taticul lui i-a spus sa o bata pe fetita, cu palmele peste fata. Intentionat, am rarit pasul, sa aud ce isi spuneau mamicile, fiind socata de ce auzisem. Biata femeie repeta, cum poate doamna sa faca asa ceva sotul dumneavoastra… la care mamica baietelului, il intreba daca e asa cum spune doamna…
    Nu stiu ce si cum a ramas mai pe urma… poate baietelul a mintit… poate nu…

    O alta poveste: doi copii de gradinita, fetita si baietel, de data aceasta frati… se jucau in fata blocului… la un moment data fetita striga la frate-sau: te fac una cu pamantul, stii cum? uite-asa – agitand mainile. Oare din basmele cu zane o fi aflat asa ceva?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: