arhivă

viata curge

Fiecare dintre noi se naste daruit. Unii au harul cantecului, altii pe cel al vorbei dulci; altii isi arata iubirea tuturor sau sunt dibaci la mestesugit si inventat. Altora le vine usor sa aiba grija de copii, sa exploreze, sa picteze, sa scrie despre magia lumii. Mai sunt apoi si cei carora le plac cifrele, misterele pesterilor sau ale oceanelor, arta origami, impletitul panusilor si al firelor de in. Langa ei se aseaza cei care isi vindeca semenii, cei care iubesc si cultiva plantele, inginerii si cei care ii slujesc pe toti facand curat dupa toata lumea si spaland vasele.

Ne nastem fiecare intr-un loc in care ceilalti au nevoie de darul/darurile noastre. Mereu e cineva a carui viata ar fi mai frumoasa daca ne intalneste pentru o clipa. Ii facem pe ceilalti sa zambeasca si sa sporeasca atunci cand ne traim darul. La fel, crestem si ne vindecam pe noi insine, intr-o relatie minunata de interdependenta, atunci cand oferim celorlalti neconditionat ce avem mai bun.

Nu toata lumea stie care ii e darul. Nu toti il traiesc in fiecare zi, iar asta ii face nefericiti. Un serviciu pe care il faci altuia pentru bani, pentru o ‘cariera’, pentru orgoliu – si care are putin in comun cu harul tau – ii va face pe toti nefericiti. ‘Munca’, ‘scarbiciul’, orice faci impotriva darului tau, te seaca de energie. Iti ucide frumusetea, iti stranguleaza sufletul. Vei incerca mereu sa scapi, sa amani, sa eviti, sa bati pasul pe loc, sa ramai intr-un loc confortabil. Te vei simti sleit de puteri chiar si dupa 2-3 spatamani de concediu, pentru ca 11 luni pe an trebuie sa-ti ignori, suprimi si chiar sa-ti uiti darul. Nu e de mirare ca esti atat de obosit. Traim intr-o societate chinuita pentru ca oamenii nu isi pot potrivi darurile in sabloanele conformismului.

Munca devine joaca atunci cand iti urmezi harul. Tot ce faci si ce spui devine arta pentru ca de fapt creezi o capodopera. Lasi Universul sa-si exprime frumusetea prin tine, nefacand nimic deosebit decat…ceea ce-ti place. Ceea ce te deosebeste de ceilalti. Calitatea sau calitatile pentru care te apreciaza cei din jur cu adevarat. O faci fara efort (cu toate ca lucrezi uneori din greu), cu placere, in joaca, cu forta, cu pasiune.

Imi reinoiesc azi promisiunea de a-mi trai darul in fiecare zi. O parte din el este sa-i ajut pe ceilalti sa si-l traiasca pe al lor.

Anunțuri

„N-am cu cine vota”; e plin Internetul de propozitia asta. Si nici n-o sa ai. In cel mai bun caz o sa votezi impotriva cuiva. Pierdere de timp: mersul la vot daca nu ai incredere in persoana pe care o sa pui stampila. Pentru ca gestul asta simplu ii da putere unui concetatean de-ai tai (x cinci sute si ceva) sa decida lucruri majore pentru viata ta in urmatorii patru ani. E o miza prea importanta pentru a continua sa ne lamentam.

Doua posibile solutii (care deschid drumul altor zeci):

1. Nu mergi la vot. De ce ai merge sa sustii un sistem politic care si-a atins limita de functionalitate si care, combinat cu cultura profunda a locului unde traim, da rateuri? De ce sa incerci sa resuscitezi gura la gura un sistem care nu mai poate crea nimic nou, care nu tine pasul cu transformarile rapide? De ce sa votezi aceleasi triburi si clanuri care aduleaza puterea si banii si care se joaca de-a stapanii tarii? Sa sustii un sistem pe care vrem sa-l importam prea tarziu din Vest, acolo unde incepe sa colapseze din ce in ce mai evident (financiar, social, economic)?

Nu cred ca se prabuseste pentru ca e un sistem rau. Cred ca pur si simplu s-a incheiat un alt ciclu istoric. Umanitatea a evoluat complex pana in momentul asta: au fost ani de glorie (discutabila) a democratiei capitaliste si, ca orice sistem isi creaza propriul echilibru, propriul raspuns. Raspuns care poate fi transformarea in altceva. Urmatorul nivel. Democratia 2.0, Unitatea Planetara. Nu stiu cum ii va spune, ne vom da seama pe parcurs. Va fi altceva, in orice caz. Mi-e clar ca problemele pe care le avem nu pot fi rezolvate de nici un partid, de nici un lider central, de nici un sistem piramidal bazat pe delegarea/acapararea puterii, pe competitie, pe minciuna, coruptie, spaga, pe confruntare. La nici un nivel: local, national, global. Asta pentru ca sistemul actual nu are capacitatea, limbajul, de a intelege cu adevarat, la nivel subtil, problemele pe care le-a cauzat. Si care nu pot fi nicidecum reparate cu aceleasi retete, aceleasi paradigme.

2. Prin urmare de ce ai merge la vot? Nu mai bine te gandesti ce altceva sa faci cu energia ta? Nu iti iei mai bine bunastarea si fericirea in primire si te ocupi de ele DIRECT? Fara sa imputernicesti pe nimeni altcineva pentru sensul vietii tale.

Ce-ai zice de o societate alcatuita din retele de comunitati autonome, bazate pe consens, colaborare, adevar si participarea tuturor la treburile importante? O societate in care fiecare este liderul propriei vieti si nu astepta ca altcineva sa faca ceva sau sa ofere in locul ei/lui?

De fapt –  in loc sa mergi la vot, ce-ar fi sa iei un creion si sa scrii/desenezi pe o foaie de hartie cum ar arata comunitatea / societatea in care ai vrea sa traiesti? Sa iei rand pe rand problemele grave pe care le avem si sa-ti imaginezi solutii pentru oricare dintre ele. Apoi sa alegi una, cea mai importanta si sa scrii ce vrei / poti tu sa faci pentru a schimba situatia; sa cauti pe altii in jurul tau care vor acelasi lucru; si sa treci la treaba. (Orice actiune pe care alegi sa o faci pentru visul tau va avea alt impact decat un vot negativ aplicat in scarba, sau un vot utopic crezand ca gestul tau poate schimba ceva cu adevarat in directia pe care o doresti.)

Suna utopic? Nu mai putin utopic probabil decat pareau ideile despre democratie atunci cand eram in comunism. Sau cele socialiste atunci cand eram in evul mediu. Fiecare etapa istorica are un ciclu, fiecare sfarsit de ciclu e inceputul altuia. Noi tocmai avem oportunitatea de a trai un astfel de moment de cumpana, manifestat pe foarte multe niveluri. Regimurile politice si sociale au evoluat pana acum de la totalitarism, despotism pana la democratie si inapoi. Avem marea sansa sa traim ASTAZI, cand putem inventa un nou mod de a ne organiza comunitatile. Dispunem de toate resursele si cunostintele necesare.

Ce vei alege sa faci?

Votul il dai o data la patru ani: alegerea de a trai viata pe care o visezi trebuie sa o faci zilnic.

…cand nu vom mai fi copii. Chiar asta cred ca se va intampla luna viitoare, sfarsit de minunat an 2012: vom primi un sut in fund face un pas saltat spre maturitate. Vom avansa la un alt nivel al constiintei, cel al unui sine superior. Nu toti, doar cei care vor sa faca asta. Ni se vor clarifica unitatea dintre materie si spirit, legatura dintre intentie si materializare. Ne vom vindeca de rani si vom rani mai putin. Ne vom aminti mai mult despre cine suntem si de ce am ales sa venim aici. Cred ca procesul a inceput deja, se va accelera din decembrie (asa cum au mai fost momente de accelerare anul trecut) si va continua cativa ani. Si de acolo, mai departe, pana….cine stie pana cand?!

Sigur ca ceea ce gandesc si cred despre „sfarsitul lumii” e influentat de ce am citit si auzit. Dar mai ales de ceea ce am trait in ultimii ani. Cine are alte experiente si teorii – e ok. Nu imi pierd timpul sa incerc sa conving pe nimeni, nu-mi pasa sa am dreptate. Stiu ca fiecare traieste experimentele pe care si le atrage in viata si ca fiecare dintre noi e in mod deosebit o fiinta speciala. Asa ca-mi folosesc timpul fiind fericit cu viata pe care o traiesc. Fiecare va trai momentele urmatoare dupa cum si le pregateste si le doreste.

Deci: ce scriu aici e ceea ce proiectez in infinitatea de posiblitati: fiinte umane mature, echilibrate, care traiesc in armonie, bucurie si pace intre ele si cu toate celelalte fiinte co-existente. Daca asta inseamna sa asistam la ‘sfarsitul’ unei lumi, eu mi-am rezervat deja bilet. Pentru mine cealalta lume a ‘inceput’ deja, intr-un univers in care nu exista nici inceput, nici sfarsit.

Cat despre „sfarsitUL lumii”…n-avem noi norocul asta 🙂

Duminică 22 aprilie voi fi la un seminar fain despre comunităţi urbane în tranziţie, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi relaţiilor interumane în Oradea. Cetate, Sala Roşie, 10-16. La final vom savura mâncărurile aduse de participanţi şi vom şi cânta puţin.

PUG şi PUZ au fost anulate definitiv şi irevocabil de instanţele româneşti. Adică marele proiect RMGC nu mai are bază, nici măcar pe hârtie. Guvernul poate să răsufle uşurat, nu mai trebuie să mimeze că analizează proiectul pentru a-i da avizul de mediu. Deocamdată.

Una din instituţiile statului a decis că PUG şi PUZ sunt ilegale. Pe bună dreptate. Acelaşi stat e şi partener – acţionar în afacerea RMGC şi interesat ca proiectul să înceapă. Tot el e arbitru pentru mediu, patrimoniu şi cultură, economie şi dezvoltare în zona Roşiei Montane, dezinteresat de data asta. Onor statul e şi (ne)reprezentant al cetăţenilor roşieni. O entitate cu personalităţi multiple şi tulburări de comportament oscilant, bună de trimis pe canapeaua psihologului, statul ăsta. Nu-i de mirare că e niţel confuz, anemic, ameţit, în toată povestea cu Roşia Montană.

Statul român e încă doar un proiect. Fantoma lui prezentă e o înşiruire de instituţii ciobite, înşirate cu fundu-n sus ca oalele pe gard: nici frumoase, nici utile. Oamenii sunt cei care ţin munţii la un loc la Roşia Montană.

Un prieten drag şi înţelept spune că toate întrebările se reduc la una singură: „Cine sunt eu?”. Aşa cum toate fricile se reduc la frica de moarte.

Alegem să venim în lumea asta duală pentru a o experimenta şi a regăsi unitatea. Dintre dualităţile pe care le trăim aici una de bază este sine – întreg/divinitate/Univers/Dumnezeu/sursă. Sinele cu toate manifestările sale ne ajută să experimentăm lumea duală, să trăim lecţiile de care avem nevoie pentru: a ne cunoaşte, a ne accepta, a ne iubi, a vindeca răni din vieţi trecute şi a ne exprima.

Centrul societăţii în care trăim e tot atât de aproape de găsirea sinelui ca distanţa Iaşi – Timişoara făcută de un student sărac cu trenul „foamei”. Valorile mondene sunt tot atât de utile căutării sinelui ca un frigider eschimoşilor. Poate trebuie să fii ex-centric pentru a te putea căuta continuu. Pentru a accepta ce găseşti în adâncul tău şi pentru a iubi ceea ce accepţi. De acolo vin acţiunile corecte ca exprimare cotidiană. De acolo vine natural nevoia şi practica vindecării reziduurilor şi traumelor din alte vieţi. Eforturi care curăţă cele ne-necesare şi ne apropie de ceea-ce-contează.

În momentul în care ne găsim sinele îl putem abandona în iluminare, în trezire. Până atunci trăim iluzia vieţii şi depinde de noi dacă o trăim senin sau în suferinţă. Odată iluminaţi, dualitatea nu-şi mai are sensul şi noi putem părăsi lumea asta. Dacă o părăsim fără să îl găsim (sinele) e probabil că ne vom întoarce, cu o altă şansă să îl vindecăm .

Maestrul Vasile Mureşan spunea recent la Tg-Mureş: „Îmi ceri Doamne să mă lepăd de sine pentru a te găsi pe tine….cum să mă lepăd când eu încă nu l-am găsit?!”.

am mai scris notiţe despre vindecarea trecutului – strămoşii şi vindecarea trecutului – naşterea

Tu cum te raportezi la strămoşii tăi?

În viaţă suntem influenţaţi (potrivit lui Thich Nhat Hanhi) de trei tipuri de strămoşi: de sânge/familie, spirituali şi ai locului în care suntem într-un anumit moment dat. Unii explică influenţa asta prin pachetul genetic moştenit, alţii vorbesc de karma (cauză-efect). Aşteptările noastre la naştere sunt prin excelenţă modelate în prealabil de acţiunile precursorilor noştri. Creştem într-o lume care e conturată de ei şi abia puţin mai târziu putem contribui conştient şi consistent la construirea lumii pe care o dorim.

Odată cu trezirea conştiinţei cred că vine momentul să recunoaştem „moştenirile” strămoşilor care ne influenţează pozitiv şi să le îndepărtăm/transformăm treptat pe celelalte. Cred că o şansă pe care o avem în viaţă şi o capacitate cu care venim pe lume e să vindecăm traumele trecutului, cele care ne sunt „pasate” în mod direct la naştere. Fiecare familie are o poveste, cele mai multe pe care le cunosc sunt presărate de multe momente traumatizante (şi de momente vesele deopotrivă). Fiecare societate, cultură, grup – are o poveste. Poveştile culturale din ultimele câteva mii de ani, cele care determină felul în care trăim, sunt dominate de agresiune, violenţă şi dis-armonie. Încă un motiv să acţionăm, fiecare pe feliuţa lui.

Din practica mea, un mod armonios de a face vindecarea trecutului mi se pare:

– Aprecierea prin fapte, gânduri, meditaţie, rugăciune etc. a aspectelor constructive preluate de la strămoşi (Five Guided Prostrations a lui Tich Nhat Hanh mi se pare superbă). O identificare mai clară a lucrurilor pozitive care ne alcătuiesc şi celebrarea lor. Cei ne-religioşi pot încerca şi versiuni muzicale gen Jason Mraz 🙂

– Iertarea strămoşilor care ne-au greşit în trecut (inclusiv cu blesteme de familie care sunt gânduri puternice cu efecte pe mai multe generaţii) şi cererea de iertare pentru greşelile noastre (strămoşii – fie ei prezenţi sau absenţi în planul ăsta material). Ne scăldăm în ură privată şi publică, în caţă, în bârfă şi resentimente. Toate astea ne atârnă de suflete ca nişte pietre de moară şi nu ne lasă să ne mişcăm spre bucurie, dacă nu le vindecăm.

– Eliberarea strămoşilor captivi între lumi, a sufletelor care nu au reuşit să facă trecerea spre „naştere” sau spre „moarte” (avorturi, sinucideri, suflete rătăcite sau care nu-şi mai amintesc misiunea pe pământ). O activitate mai de „nişă” pentru că vorbim de ne-material; există însă modalităţi de abordare, cu ajutorul persoanelor clarvăzătoare, cu meditaţie, rugăciune (inclusiv în practica ortodoxă).

Toate astea pentru a curăţa viaţa proprie de balast şi a ne putea concentra pe propriile acţiuni de co-creaţie.

seria posturilor despre vindecare va continua