arhivă

viata curge

Fiecare dintre noi se naste daruit. Unii au harul cantecului, altii pe cel al vorbei dulci; altii isi arata iubirea tuturor sau sunt dibaci la mestesugit si inventat. Altora le vine usor sa aiba grija de copii, sa exploreze, sa picteze, sa scrie despre magia lumii. Mai sunt apoi si cei carora le plac cifrele, misterele pesterilor sau ale oceanelor, arta origami, impletitul panusilor si al firelor de in. Langa ei se aseaza cei care isi vindeca semenii, cei care iubesc si cultiva plantele, inginerii si cei care ii slujesc pe toti facand curat dupa toata lumea si spaland vasele.

Ne nastem fiecare intr-un loc in care ceilalti au nevoie de darul/darurile noastre. Mereu e cineva a carui viata ar fi mai frumoasa daca ne intalneste pentru o clipa. Ii facem pe ceilalti sa zambeasca si sa sporeasca atunci cand ne traim darul. La fel, crestem si ne vindecam pe noi insine, intr-o relatie minunata de interdependenta, atunci cand oferim celorlalti neconditionat ce avem mai bun.

Nu toata lumea stie care ii e darul. Nu toti il traiesc in fiecare zi, iar asta ii face nefericiti. Un serviciu pe care il faci altuia pentru bani, pentru o ‘cariera’, pentru orgoliu – si care are putin in comun cu harul tau – ii va face pe toti nefericiti. ‘Munca’, ‘scarbiciul’, orice faci impotriva darului tau, te seaca de energie. Iti ucide frumusetea, iti stranguleaza sufletul. Vei incerca mereu sa scapi, sa amani, sa eviti, sa bati pasul pe loc, sa ramai intr-un loc confortabil. Te vei simti sleit de puteri chiar si dupa 2-3 spatamani de concediu, pentru ca 11 luni pe an trebuie sa-ti ignori, suprimi si chiar sa-ti uiti darul. Nu e de mirare ca esti atat de obosit. Traim intr-o societate chinuita pentru ca oamenii nu isi pot potrivi darurile in sabloanele conformismului.

Munca devine joaca atunci cand iti urmezi harul. Tot ce faci si ce spui devine arta pentru ca de fapt creezi o capodopera. Lasi Universul sa-si exprime frumusetea prin tine, nefacand nimic deosebit decat…ceea ce-ti place. Ceea ce te deosebeste de ceilalti. Calitatea sau calitatile pentru care te apreciaza cei din jur cu adevarat. O faci fara efort (cu toate ca lucrezi uneori din greu), cu placere, in joaca, cu forta, cu pasiune.

Imi reinoiesc azi promisiunea de a-mi trai darul in fiecare zi. O parte din el este sa-i ajut pe ceilalti sa si-l traiasca pe al lor.

„N-am cu cine vota”; e plin Internetul de propozitia asta. Si nici n-o sa ai. In cel mai bun caz o sa votezi impotriva cuiva. Pierdere de timp: mersul la vot daca nu ai incredere in persoana pe care o sa pui stampila. Pentru ca gestul asta simplu ii da putere unui concetatean de-ai tai (x cinci sute si ceva) sa decida lucruri majore pentru viata ta in urmatorii patru ani. E o miza prea importanta pentru a continua sa ne lamentam.

Doua posibile solutii (care deschid drumul altor zeci):

1. Nu mergi la vot. De ce ai merge sa sustii un sistem politic care si-a atins limita de functionalitate si care, combinat cu cultura profunda a locului unde traim, da rateuri? De ce sa incerci sa resuscitezi gura la gura un sistem care nu mai poate crea nimic nou, care nu tine pasul cu transformarile rapide? De ce sa votezi aceleasi triburi si clanuri care aduleaza puterea si banii si care se joaca de-a stapanii tarii? Sa sustii un sistem pe care vrem sa-l importam prea tarziu din Vest, acolo unde incepe sa colapseze din ce in ce mai evident (financiar, social, economic)?

Nu cred ca se prabuseste pentru ca e un sistem rau. Cred ca pur si simplu s-a incheiat un alt ciclu istoric. Umanitatea a evoluat complex pana in momentul asta: au fost ani de glorie (discutabila) a democratiei capitaliste si, ca orice sistem isi creaza propriul echilibru, propriul raspuns. Raspuns care poate fi transformarea in altceva. Urmatorul nivel. Democratia 2.0, Unitatea Planetara. Nu stiu cum ii va spune, ne vom da seama pe parcurs. Va fi altceva, in orice caz. Mi-e clar ca problemele pe care le avem nu pot fi rezolvate de nici un partid, de nici un lider central, de nici un sistem piramidal bazat pe delegarea/acapararea puterii, pe competitie, pe minciuna, coruptie, spaga, pe confruntare. La nici un nivel: local, national, global. Asta pentru ca sistemul actual nu are capacitatea, limbajul, de a intelege cu adevarat, la nivel subtil, problemele pe care le-a cauzat. Si care nu pot fi nicidecum reparate cu aceleasi retete, aceleasi paradigme.

2. Prin urmare de ce ai merge la vot? Nu mai bine te gandesti ce altceva sa faci cu energia ta? Nu iti iei mai bine bunastarea si fericirea in primire si te ocupi de ele DIRECT? Fara sa imputernicesti pe nimeni altcineva pentru sensul vietii tale.

Ce-ai zice de o societate alcatuita din retele de comunitati autonome, bazate pe consens, colaborare, adevar si participarea tuturor la treburile importante? O societate in care fiecare este liderul propriei vieti si nu astepta ca altcineva sa faca ceva sau sa ofere in locul ei/lui?

De fapt –  in loc sa mergi la vot, ce-ar fi sa iei un creion si sa scrii/desenezi pe o foaie de hartie cum ar arata comunitatea / societatea in care ai vrea sa traiesti? Sa iei rand pe rand problemele grave pe care le avem si sa-ti imaginezi solutii pentru oricare dintre ele. Apoi sa alegi una, cea mai importanta si sa scrii ce vrei / poti tu sa faci pentru a schimba situatia; sa cauti pe altii in jurul tau care vor acelasi lucru; si sa treci la treaba. (Orice actiune pe care alegi sa o faci pentru visul tau va avea alt impact decat un vot negativ aplicat in scarba, sau un vot utopic crezand ca gestul tau poate schimba ceva cu adevarat in directia pe care o doresti.)

Suna utopic? Nu mai putin utopic probabil decat pareau ideile despre democratie atunci cand eram in comunism. Sau cele socialiste atunci cand eram in evul mediu. Fiecare etapa istorica are un ciclu, fiecare sfarsit de ciclu e inceputul altuia. Noi tocmai avem oportunitatea de a trai un astfel de moment de cumpana, manifestat pe foarte multe niveluri. Regimurile politice si sociale au evoluat pana acum de la totalitarism, despotism pana la democratie si inapoi. Avem marea sansa sa traim ASTAZI, cand putem inventa un nou mod de a ne organiza comunitatile. Dispunem de toate resursele si cunostintele necesare.

Ce vei alege sa faci?

Votul il dai o data la patru ani: alegerea de a trai viata pe care o visezi trebuie sa o faci zilnic.

…cand nu vom mai fi copii. Chiar asta cred ca se va intampla luna viitoare, sfarsit de minunat an 2012: vom primi un sut in fund face un pas saltat spre maturitate. Vom avansa la un alt nivel al constiintei, cel al unui sine superior. Nu toti, doar cei care vor sa faca asta. Ni se vor clarifica unitatea dintre materie si spirit, legatura dintre intentie si materializare. Ne vom vindeca de rani si vom rani mai putin. Ne vom aminti mai mult despre cine suntem si de ce am ales sa venim aici. Cred ca procesul a inceput deja, se va accelera din decembrie (asa cum au mai fost momente de accelerare anul trecut) si va continua cativa ani. Si de acolo, mai departe, pana….cine stie pana cand?!

Sigur ca ceea ce gandesc si cred despre „sfarsitul lumii” e influentat de ce am citit si auzit. Dar mai ales de ceea ce am trait in ultimii ani. Cine are alte experiente si teorii – e ok. Nu imi pierd timpul sa incerc sa conving pe nimeni, nu-mi pasa sa am dreptate. Stiu ca fiecare traieste experimentele pe care si le atrage in viata si ca fiecare dintre noi e in mod deosebit o fiinta speciala. Asa ca-mi folosesc timpul fiind fericit cu viata pe care o traiesc. Fiecare va trai momentele urmatoare dupa cum si le pregateste si le doreste.

Deci: ce scriu aici e ceea ce proiectez in infinitatea de posiblitati: fiinte umane mature, echilibrate, care traiesc in armonie, bucurie si pace intre ele si cu toate celelalte fiinte co-existente. Daca asta inseamna sa asistam la ‘sfarsitul’ unei lumi, eu mi-am rezervat deja bilet. Pentru mine cealalta lume a ‘inceput’ deja, intr-un univers in care nu exista nici inceput, nici sfarsit.

Cat despre „sfarsitUL lumii”…n-avem noi norocul asta 🙂

Duminică 22 aprilie voi fi la un seminar fain despre comunităţi urbane în tranziţie, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi relaţiilor interumane în Oradea. Cetate, Sala Roşie, 10-16. La final vom savura mâncărurile aduse de participanţi şi vom şi cânta puţin.

PUG şi PUZ au fost anulate definitiv şi irevocabil de instanţele româneşti. Adică marele proiect RMGC nu mai are bază, nici măcar pe hârtie. Guvernul poate să răsufle uşurat, nu mai trebuie să mimeze că analizează proiectul pentru a-i da avizul de mediu. Deocamdată.

Una din instituţiile statului a decis că PUG şi PUZ sunt ilegale. Pe bună dreptate. Acelaşi stat e şi partener – acţionar în afacerea RMGC şi interesat ca proiectul să înceapă. Tot el e arbitru pentru mediu, patrimoniu şi cultură, economie şi dezvoltare în zona Roşiei Montane, dezinteresat de data asta. Onor statul e şi (ne)reprezentant al cetăţenilor roşieni. O entitate cu personalităţi multiple şi tulburări de comportament oscilant, bună de trimis pe canapeaua psihologului, statul ăsta. Nu-i de mirare că e niţel confuz, anemic, ameţit, în toată povestea cu Roşia Montană.

Statul român e încă doar un proiect. Fantoma lui prezentă e o înşiruire de instituţii ciobite, înşirate cu fundu-n sus ca oalele pe gard: nici frumoase, nici utile. Oamenii sunt cei care ţin munţii la un loc la Roşia Montană.

Un prieten drag şi înţelept spune că toate întrebările se reduc la una singură: „Cine sunt eu?”. Aşa cum toate fricile se reduc la frica de moarte.

Alegem să venim în lumea asta duală pentru a o experimenta şi a regăsi unitatea. Dintre dualităţile pe care le trăim aici una de bază este sine – întreg/divinitate/Univers/Dumnezeu/sursă. Sinele cu toate manifestările sale ne ajută să experimentăm lumea duală, să trăim lecţiile de care avem nevoie pentru: a ne cunoaşte, a ne accepta, a ne iubi, a vindeca răni din vieţi trecute şi a ne exprima.

Centrul societăţii în care trăim e tot atât de aproape de găsirea sinelui ca distanţa Iaşi – Timişoara făcută de un student sărac cu trenul „foamei”. Valorile mondene sunt tot atât de utile căutării sinelui ca un frigider eschimoşilor. Poate trebuie să fii ex-centric pentru a te putea căuta continuu. Pentru a accepta ce găseşti în adâncul tău şi pentru a iubi ceea ce accepţi. De acolo vin acţiunile corecte ca exprimare cotidiană. De acolo vine natural nevoia şi practica vindecării reziduurilor şi traumelor din alte vieţi. Eforturi care curăţă cele ne-necesare şi ne apropie de ceea-ce-contează.

În momentul în care ne găsim sinele îl putem abandona în iluminare, în trezire. Până atunci trăim iluzia vieţii şi depinde de noi dacă o trăim senin sau în suferinţă. Odată iluminaţi, dualitatea nu-şi mai are sensul şi noi putem părăsi lumea asta. Dacă o părăsim fără să îl găsim (sinele) e probabil că ne vom întoarce, cu o altă şansă să îl vindecăm .

Maestrul Vasile Mureşan spunea recent la Tg-Mureş: „Îmi ceri Doamne să mă lepăd de sine pentru a te găsi pe tine….cum să mă lepăd când eu încă nu l-am găsit?!”.

am mai scris notiţe despre vindecarea trecutului – strămoşii şi vindecarea trecutului – naşterea

Tu cum te raportezi la strămoşii tăi?

În viaţă suntem influenţaţi (potrivit lui Thich Nhat Hanhi) de trei tipuri de strămoşi: de sânge/familie, spirituali şi ai locului în care suntem într-un anumit moment dat. Unii explică influenţa asta prin pachetul genetic moştenit, alţii vorbesc de karma (cauză-efect). Aşteptările noastre la naştere sunt prin excelenţă modelate în prealabil de acţiunile precursorilor noştri. Creştem într-o lume care e conturată de ei şi abia puţin mai târziu putem contribui conştient şi consistent la construirea lumii pe care o dorim.

Odată cu trezirea conştiinţei cred că vine momentul să recunoaştem „moştenirile” strămoşilor care ne influenţează pozitiv şi să le îndepărtăm/transformăm treptat pe celelalte. Cred că o şansă pe care o avem în viaţă şi o capacitate cu care venim pe lume e să vindecăm traumele trecutului, cele care ne sunt „pasate” în mod direct la naştere. Fiecare familie are o poveste, cele mai multe pe care le cunosc sunt presărate de multe momente traumatizante (şi de momente vesele deopotrivă). Fiecare societate, cultură, grup – are o poveste. Poveştile culturale din ultimele câteva mii de ani, cele care determină felul în care trăim, sunt dominate de agresiune, violenţă şi dis-armonie. Încă un motiv să acţionăm, fiecare pe feliuţa lui.

Din practica mea, un mod armonios de a face vindecarea trecutului mi se pare:

– Aprecierea prin fapte, gânduri, meditaţie, rugăciune etc. a aspectelor constructive preluate de la strămoşi (Five Guided Prostrations a lui Tich Nhat Hanh mi se pare superbă). O identificare mai clară a lucrurilor pozitive care ne alcătuiesc şi celebrarea lor. Cei ne-religioşi pot încerca şi versiuni muzicale gen Jason Mraz 🙂

– Iertarea strămoşilor care ne-au greşit în trecut (inclusiv cu blesteme de familie care sunt gânduri puternice cu efecte pe mai multe generaţii) şi cererea de iertare pentru greşelile noastre (strămoşii – fie ei prezenţi sau absenţi în planul ăsta material). Ne scăldăm în ură privată şi publică, în caţă, în bârfă şi resentimente. Toate astea ne atârnă de suflete ca nişte pietre de moară şi nu ne lasă să ne mişcăm spre bucurie, dacă nu le vindecăm.

– Eliberarea strămoşilor captivi între lumi, a sufletelor care nu au reuşit să facă trecerea spre „naştere” sau spre „moarte” (avorturi, sinucideri, suflete rătăcite sau care nu-şi mai amintesc misiunea pe pământ). O activitate mai de „nişă” pentru că vorbim de ne-material; există însă modalităţi de abordare, cu ajutorul persoanelor clarvăzătoare, cu meditaţie, rugăciune (inclusiv în practica ortodoxă).

Toate astea pentru a curăţa viaţa proprie de balast şi a ne putea concentra pe propriile acţiuni de co-creaţie.

seria posturilor despre vindecare va continua

post apărut şi pe firdepir.ro

Societatea noastră mecanizat-industrială-mercantilă a involuat enorm în ce priveşte naşterile. Într-un sistem automatizat în care totul trebuie să fie cuantificabil, copiii sunt trataţi ca nişte coduri de bare potenţial evoluânde în unităţi de producţie (de alte „coduri de bare” şi bunuri de consum). O bandă rulantă care nu înţelege mai nimic (sau se preface) din sacralitatea actului de trecere dintre lumi. Procesul naşterii e integrat într-un sistem în care miracolul vieţii e subordonat raţiunii umane (greşite). Ne este anesteziată intuiţia care ar şti să ne spună cât de importantă e naşterea!

Sistemul medical tratează corpul fizic ca şi cum el ar fi separat de corpul energetic – spiritual al copilului. Ignoră legătura puternică dintre mamă şi făt şi este aproape în totalitate ignorant în legătură cu ce se întâmplă în săptămânile 40-42 de sarcină. De asta femeile sunt programate la cezariană încă din săptămâna 38. Mama nu e informată şi nu are timp să se pregătească de un act cu adevărat miraculos şi cedează de multe ori sfaturilor „specialiştilor”, optând pentru anestezie, epidurale şi alte chimicale. Naşterea se petrece într-un spaţiu de stress fizic şi psihic traumatizant. Mulţi dintre noi pierd startul din prima secundă.

Traumele suferite de micuţii şi mamele care sunt agresaţi în sălile de naştere au urmări adeseori toată viaţa. Străzile sunt pline de indivizi care arată ca oameni normali doar pentru că funcţionează aparent corect în societate. Care sunt atunci traumele emoţionale, afective de la naştere? O mare parte din toată agresiunea şi violenţa pe care o simţim în fiecare zi în jurul nostru vine de acolo. Calitatea scăzută a relaţiilor inter-umane şi a relaţiilor omului cu natura fizică şi spirituală din care facem parte e un indiciu. Altul e lipsa armoniei într-o lume pe care ne-o construim din ce în ce mai disonantă şi îndepărtată de legile Universului. Traume parţial ignorate, parţial neconştientizate, în cea mai mare parte ne-tratate.

Dacă vrem un alt tip de societate poate e timpul să căutăm mai departe de schimbările superficiale politice, economice etc. Un proces extrem de important e să vindecăm traumele pe care le avem de la naştere. La nivel individual şi colectiv…cu meditaţii, rugăciuni, grupuri de terapie, tehnici de respiraţie-meditaţie (rebirthing) şi altele, în funcţie de preferinţe şi compatibilitate. Procese care ne pot ajuta să retrăim şi să vindecă momentele traumatizante.

Viitorilor părinţi le recomand cu căldură naşterile naturale (în apă sau nu), în spaţii prietenoase (acasă sau în centre de naştere speciale), nemedicalizate. Contact minim cu sistemul medical şi maxim cu intuiţia şi dragostea de mamă, cu natura profundă de femeie şi expresie perfectă a energiei Universului. Există moaşe, terapeuţi, dula, medici care pot să vă îndrume către asta şi în România. Şi puteţi cere sfatul familiilor care au trecut deja prin asta – numărul lor e în creştere. Se pare că 90% din femei sunt destul de sănătoase pentru a naşte nemedicalizat..

Cărţi de referinţă:

The Continuum Concept

Sacred Birthing

Active Birth

Reîntors de câteva luni în ţară, după ce am trăit câţiva ani mai mult în Africa şi Asia, observ câteva procese interesante:

– În România sunt „asaltat” din toate părţile de multe informaţii de care nu am nevoie. Vânzătorii mă „vânează” agresiv, oraşele devin centre de pelerinaj unde zeii centrali de adulaţie sunt molurile şi supermarketurile. Spaţiul public e sufocat de multă informaţie inutilă, neprietenoasă, goală de substanţă, derulată în plină viteză. Fast food, fast thought, fast life. Viaţa nu îşi atinge maturitatea şi profunzimea, ci arde degeaba.

– Atenţia e concentrată în dimensiunea materială, încă suntem într-un fel de ev mediu consumerist în care alergăm după cele mai noi produse, reduceri, promoţii, satisfacţii. Casele noastre se umplu de obiecte care ne iau timp consistent pentru curăţenia şi întreţinerea lor. Suntem atraşi de strălucire şi spoială.

– Frică, adormire, apatie, letargie, neimplicare. Simţurile nu sunt alerte ci atrofiate. Instinctele tocite prin educaţie, tipare si practici sociale si economice, discurs public. Oamenii sunt absenţi din viaţa proprie.

– Asta mă face să mă simt inconfortabil, agitat, stresat, deconectat de la esenţa vieţii. Sunt curios cu cât a crescut rata depresiilor la români.

Africa a avut meritul de a-mi oferi o altă dimensiune a timpului, în care am savurat lipsa confortului material european (cu mici momente în care mi-a şi lipsit). Mintea era mai clară, spiritul liber. O experienţă care mă ajută să îmi creez locul aici, acasă, construit cât mai atent în jurul a două principii:

1. A fi cine sunt, dincolo de „a face” şi „a avea”. Proces complex si mereu în derulare 🙂 Cât mai multă intuiţie, prezenţă, compasiune, autenticitate, practică de dragoste. Armonizat cu schimbările planetare profunde.

2. Protecţie faţă de dis-armonia din jur. N-am luat asta foarte în serios până acum. Simt însă crescând invazia spaţiului meu fizic, emoţional şi energetic şi pun mai mult accent pe protecţia lui.

Altfel, îi fain să trăieşti pe pământurile astea. Chiar fain.

Îl găsim în cele mai multe case moderne ca o dovadă a civilizaţiei, a evoluţiei. Ba chiar în fiecare cameră, bucătărie şi uneori şi în baie. În maşini şi avioane. Ochiul lui e variabil mai mic, mai mare, mai lucios sau mat, dar invariabil deschis, revărsându-şi conţinutul înşelător în spaţiul tău intim. Pozează în monstruleţ inofensiv, pasiv, se presupune că tu îl controlezi din priviri. De cum îi prinzi privirea însă, ochiul lui, singurul, cu o putere studiată, te fixează într-o capcană invizibilă. Înainte să-ţi dai seama, eşti pierdută între ocheadele colorate ale monstrului, ca la prima cină intimă cu viitorul tău soţ. Te-ai înmuiat.

Îţi spui că îl vei putea controla cu puţin exerciţiu – asta dacă îţi dai seama că eşti iremediabil pierdută. Că puterea voinţei tale nu are cum să dea greş. Poate ai dreptate. Pentru a înţelege însă crimele în masă produse cu sânge rece de armatele de monştri cu un singur ochi, trebuie doar să vezi de sus o ţară de telespectatori împietrită faţă în faţă cu dihania la ora fixă de difuzare a ultimei telenovele. Sau o lume întreagă îngheţată din mers în faţa tele-jurnalelor de ştiri din prime-time. Lupta e aprigă şi armele tale sunt tocite de marketing şi publicitate.

Cum altfel ai accepta să cauţi din ce în ce mai des un monstru propriu, nou nouţ, în faţa căruia să zaci cât mai comfortabil şi abandonându-ţi ultimele resurse de raţiune, să-ţi expui sufletul vibraţiilor extrem de joase cu care ciudăţenia te bombardează? Draga mea, instinctele tale sunt bonte, judecata pierdută în ceaţa deasă şi urât mirositoare degajată de furnalele Ştirilor de la ora 5. Oră la care hoarde de monştri îşi unesc ochii într-un carnagiu al omuleţilor privitori, un ospăţ vampiresc în care energia noastră vitală, timpul, viaţa şi sufletul sunt răpite către destinaţii obscure.

Mişcarea de rezistenţă e deci imperios necesară. Primul pas: aruncarea monstrului la groapa de reciclat (a istoriei). Al doilea: declară-ţi casa zonă liberă de astfel de dihănii. Trei: vezi să nu-ţi transferi dependenţa mintală de un obiect – proces către Internet şi calculator 🙂 Patru: crează-ţi tipare benefice care să umple timpul pe care ţi-l fura televizorul (citeşte, fă sport, meditează, fă dragoste, practică-ţi hobby-urile). Eu asta fac în ultimii zece ani – la punctul trei mai am puţin de lucru 🙂 – şi ştiu că nu sunt singurul.

Provocare:

Problema practică pe care o am acum e că negociez cu RDS să mi instaleze Internet FĂRĂ TV, FĂRĂ telefon, ceea ce tehnic e foarte dificil. Cel puţin asta spun ei.Idei?