Oamenii sunt de regula atrasi sa lucreze intr-o echipa / firma de calitatea interactiunii cu viitorii colegi sau supervizori. Ei aleg sa ramana sau sa plece in firma in mare masura datorita chimiei cu colectivul in care lucreaza. Oamenii relationeaza cu oameni inainte de fluturasul de salariu.
 
V-ati pierdut vreun angajat, coleg sau client pentru ca nu ati stiut sa va exprimati, sa-l ascultati si pentru ca s-a ajuns la un conflict tensionat? Aveti des dificultati in a gasi solutii constructive, empatice, calme in orice moment, in orice discutie, la orice problema? Aveti conflicte din familie care va influenteaza concentrarea la munca si chiar stabilesc unele din tiparele voastre comportamentale atunci cand sunteti in mijlocul unui conflict? Cu ce costuri financiare, de timp, de energie?
 
Toata lumea trece prin asta. Diferenta dintre o afacere sau o relatie de munca de succes si una chinuita o face insa modul in care raspundeti la conflictele inerente pe care vi le scoate viata in cale sau pe care le provocati. Tine de calitatea raspunsului, de modul in care intelegeti ce se intampla in interiorul vostru si al celorlati, de unde au aparut conflictele, care sunt cauzele, care e legatura dintre ele, cine ar putea dezamorsza situatia, cum aplanati tensiunea si priviti momentul ca pe o oportunitate de a invata ceva nou. Viata aduce cu sine schimbare permanenta, schimbarea aduce atasamentul de propriile pareri, trairi si pozitii, atasamentul aduce conflict – de multe ori exprimat agresiv si tensionat. Mai ales intr-o firma care e sub presiunea rezultatelor, cifrelor, concurentei. Ce se poate face?
 
In cazul in care credeti numai in solutii de compromis, ‘zero-sum’ sau in managementul conflictului, doar in abordari de forta si control, ar trebui sa va opriti din citit aici. Restul articolului e pentru cei care simt ca in fiecare conflict exista un potential urias pentru a creste in interior si in relatiile cu ceilalti. Scriu mai departe pentru cei care vor sa invete cum sa-si transforme conflictele interioare si pe cele cu colegii in relatii armonioase. Randurile de mai jos sunt pentru cei care cred ca solutiile la propriile conflicte vin din explorarea interioara si a relatiilor cu cei din jur, nu din regulamente si ordine, certuri si confruntari agresive.
 
Invitatie la exercitiu:
Alegeti un conflict recent nerezolvat pe care l-ati avut cu unul dintre colegi. Desenati un patrat cu patru cadrane egale, unde pe o axa aveti ‘Trecut / Viitor’ si pe alta ‘pozitiv/negativ’. Incepeti sa urmati pasii de mai jos (ar fi ideal sa faceti exercitiul chiar cu colegul cu care sunteti in conflict, posibil cu ajutorul unui alt coleg care sa va ghideze cu intrebarile):
 
1. Cum va imaginati pozitiv, in viitor, relatia cu colegul cu care sunteti in conflict? 
2. Care au fost evenimentele negative din trecut care v-au adus in situatia de fata? 
3. Care sunt aspectele pozitive ale relatiei voastre din trecut? Tot timpul ati relationat ca acum?
4. Daca se va continuat dinamica actuala, unde veti ajunge in viitor, care va fi impactul negativ asupra voastra, asupra firmei, asupra colegilor?
 
Si inapoi la punctul 1. Luati o singura idee odata si treceti prin cei 4 pasi ca printr-o bucla continua, pana cand incep sa apara solutiile. 
 
Aveti aici un instrument simplu si eficient pe care-l puteti folosi in orice tip de conflict cu oamenii cu care lucrati. Productivitatea, prosperitatea si eficienta sunt consecinte naturale ale relatiilor armonioase dintre angajatii unei organizatii.
 
Pentru alte idei, solutii concrete, traininguri si facilitari de procese – ne gasiti la www.conflicte.wordpress.com.

Am încercat să explic la „Trezeşte România” / Realitatea TV ce înseamnă lucrul pentru pace şi munca pe care o fac. În afară de „mediator” şi „peacemaker” mi se pare că a ieşit un material decent.

* din punct de vedere tehnic medierea e unul din multele instrumente sau strategii (intervenţie nonviolentă, negociere, arbitraj, adjudecare, transformare paşnică etc.) care se aplică în cazul conflictelor

** tot tehnic: „peaceworker” e ceea ce consider ce fac pentru că asta poate include „peacemaker” (şi „peacekeeper”), pentru cei pasionaţi de aspectele semnatico-funcţionale ale domeniului

Duminică 22 aprilie voi fi la un seminar fain despre comunităţi urbane în tranziţie, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi relaţiilor interumane în Oradea. Cetate, Sala Roşie, 10-16. La final vom savura mâncărurile aduse de participanţi şi vom şi cânta puţin.

Unul din exerciţiile mele preferate în autobuz sau când aştept la vreun rând e să-mi imaginez cum arătau oamenii din jurul meu atunci când erau copii. Îmi imaginez feţele lor la 9-10 ani cu pistrui şi codiţe şi dintr-odată reuşesc să văd lumea prin ochii lor de atunci. Cu problemele şi bucuriile aferente, cu candoarea şi inocenţa anilor. Imaginea asta funcţionează mai ales dacă atmosfera la coadă la poştă e puţin tensionată, sau am avut o zi stresantă. Zâmbesc instantaneu şi mă relaxez. E o altă lume.

Probabil că băieţelul din mine se conectează la băieţeii şi fetiţele din jur şi întrând în mintea-de-joacă nu mai poate lua conflictele în serios. Îmi caut tovarăşi de joacă. Cred că jocul face parte din esenţa fiinţelor noastre şi alegem să venim în vieţile astea tocmai pentru a ne putea juca. Uităm mai târziu lucrul ăsta – prea uşor – şi luăm viaţa prea în serios. „Eşti băiat mare deja, nu mai poţi face asta!”, „Fii cuminte, nu vezi că toată lumea e serioasă?”, „Nu fii caraghios!”

Jocul de dragul jocului e o componentă necesară a maturităţii sufleteşti şi fizice. Mulţi adulţi pe care-i cunosc îmbătrânesc fără să se maturizeze şi pentru că le lipseşte jucăuşenia din viaţă. Societăţile în care trăim sunt la fel. Jocul e controlat, organizat, competitiv până la absurd şi practicat de eliite de jucători, te naşti să devii campion. Ceilalţi suntem privitori, adulatori, plătitori, şi jucăm prin reprezentanţi. Rolul nostru în societate e să fim serioşi şi reponsabili, nu să ne ţinem de prostii. Devenim colectori de depresii şi feţe triste, înghiţim cu aceeaşi graţie hapuri de medicamente şi regimuri politice acre.

Propun cursuri de râs în şcoli şi facultăţi. Academii de jocuri şi ghiduşii, instituţii de descreţit frunţile. Aş trimite delegaţii în Bhutan să studieze calitatea fericirii. Aş da poporului trei ore de televizor in fiecare seară numai cu seriale de terapie prin râs. În plus aş alege funcţionari publici şi politicieni în funcţie de capacitatea lor de a se juca şi a râde. Spaţii publice de jocuri pentru copii şi adulţi, ateliere de muzică, teatru, dans şi desen în parcuri. Votaţi Partidul Ludic al Veseliei Contagioase!

„Şi? E cuminte?”, mă întreabă vecina. E a suta oară când aud întrebarea, indiferent că persoana care-i dă drumul mă cunoaşte sau nu. Cu toţii se referă la fetiţa mea de şase luni, de unde realizezez că aşteptarea generală e că micuţii sunt nişte diavoli malefici care-ţi storc nervii până la ultima picătură. Mici răutăţi cu chip de înger, care îţi zâmbesc duios şi când ai lăsat garda jos aruncă un ţipăt care-ţi pătrunde până-n cel mai ascuns cotlon al creierului tău sensibil la decibeli de bebeluş. Asta e norma.

Copiii cuminţi… ei bine, ei sunt o raritate. Prin urmare fiecare întreabă-n stânga şi-n dreapta, da’ dacă găsesc oaia cu lâna de aur – pruncul care e cuminte! Adică nu plânge chiar dacă ar avea un motiv (scutec, foame, dureri, somn), nu se zbate, stă acolo unde-l pui. În plus copilul cuminte nu urlă neîntrebat, nu trage lucruri de pe mese şi dulapuri, nu bagă nimic în gură de pe jos, nu se bagă în bălţi şi nu-şi murdăreşte nici în ruptul capului hăinuţele. Trebuie să recunoaşteţi că mai rar aşa un pitic; legenda spune că a trăit unu’ acu mulţi ani, da’ a crescut mare între timp.

Părinţii (care potrivit prezumţiei de nevinovăţie sunt desigur) cuminţi îi împart deci din start pe copii în răi şi cuminţi (tabere opuse care vor face mai târziu munca psihiatrilor şi psihologilor mai uşoară „A fost un copil aşa de rău când era mic!”). Da’  pe ei cine îi desparte în categorii? A auzit cineva dialoguri între bebeluşi de genul:

„- Ai tăi cum sunt?

– Răi tare! Mă pun să dorm în altă cameră, nu mă iau în braţe dacă plâng, îmi dau doar lapte praf şi mă îmbracă numai în roz!”

Astfel de dialoguri nu există pentru că pruncii noştri cred pentru mulţi ani că părinţii lor sunt perfecţi şi cele mai bune modele de urmat. Cine de la cine are de învăţat?

 

PUG şi PUZ au fost anulate definitiv şi irevocabil de instanţele româneşti. Adică marele proiect RMGC nu mai are bază, nici măcar pe hârtie. Guvernul poate să răsufle uşurat, nu mai trebuie să mimeze că analizează proiectul pentru a-i da avizul de mediu. Deocamdată.

Una din instituţiile statului a decis că PUG şi PUZ sunt ilegale. Pe bună dreptate. Acelaşi stat e şi partener – acţionar în afacerea RMGC şi interesat ca proiectul să înceapă. Tot el e arbitru pentru mediu, patrimoniu şi cultură, economie şi dezvoltare în zona Roşiei Montane, dezinteresat de data asta. Onor statul e şi (ne)reprezentant al cetăţenilor roşieni. O entitate cu personalităţi multiple şi tulburări de comportament oscilant, bună de trimis pe canapeaua psihologului, statul ăsta. Nu-i de mirare că e niţel confuz, anemic, ameţit, în toată povestea cu Roşia Montană.

Statul român e încă doar un proiect. Fantoma lui prezentă e o înşiruire de instituţii ciobite, înşirate cu fundu-n sus ca oalele pe gard: nici frumoase, nici utile. Oamenii sunt cei care ţin munţii la un loc la Roşia Montană.

Mama: „Comportă-te civilizat! Dacă nu te comporţi, nu te mai iau cu mine să mă faci de ruşine!”

Copilul de patru ani, urcat cu cizmele pe băncuţa din holul clinicii: „…”. Fără replică, a continuat să-şi bălăngăne picioarele, aşa cum îi stă bine în pielea lui de copil de patru ani…

Mi se pare numai mie sau la părinţii se activează exagerat gena „civilizaţiei”, „comportamentului adecvat” atunci când ies în public cu pruncii lor? Cum fac copiii ceva „scandalos” (se dau pe bara de la casa unui hypermarket, merg şi iau din mâncarea altui copil etc.), cum e activată lesa invizibilă, tonul vocii se-năspreşte, buzele şi sprâncenele se ascut, umerii părinţilor se strâng în poziţie de atac corecţional. Să nu cumva să-i facă de ruşine. Părinţii dulci, soarele copiilor mici când sunt acasă, se transformă în zmei justiţiari, adevăraţi gardieni ai moralei publice în ce priveşte ce ar trebui şi n-ar trebui să facă pruncii. Ferească Sfântu’ să le ieşi din vorbă că apar smuciturile, îmbrâncelile, urechelile, palmele peste cap, gură şi faţă în cele mai dure cazuri. Sau credeţi că astea au dispărut?

Cum se face că spaţiile publice sunt atât de neprietenoase şi neatractive pentru copiii mici? Că sunt foarte puţine locuri unde părinţii cu copiii mici pot socializa fără zgomot, fum şi alte agresiuni? Că în locuri unde aşteaptă mulţi copii şi părinţi (spitale, clinici) pereţii sunt albi, culoarele sunt întunecoase, personalul e acru, nu există jucării? Să fie asta o „răsplată” pentru toţi mucoşii aştia de doi şi trei ani care sunt nişte mici profitori şi manipulatori, ne învârt pe degete cum vor ei, maleficii?

Şi cum se face că le cerem copiilor să se poarte ca oamenii maturi, echilibraţi, înţelepţi, în timp ce oamenii adulţi se poartă ca nişte copii frustraţi? Ce ţară mai e şi asta? Or fi plecat milioane de români la muncă în alte ţări, da’ să te ţii când milioane de bebeluşi, sugari şi prunci îşi vor lua scutecele şi-şi vor căuta o ţară şi nişte părinţi mai prietenoşi!

(Observ că toate traumele din copilărie, felul în care am fost crescuţi, modelele disfuncţionale pe care le-am copiat şi absenţa riturilor sănătoase de trecere între vârste sunt cauzele principale ale personalităţii dizarmonioase a multor adulţi. În plus stau la baza conflictelor pe care le declanşează sau în care sunt implicaţi).

Grupul de iniţiativă „Zâmbet” şi Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii (PATRIR) te invită să descoperim împreună

„Vindecarea conflictelor din relaţia copil – părinte”

atelier introductiv

Ai avut vreodată momente în care te-ai simţit blocat/ă într-un conflict în familia ta, în care ai simţit că explodezi, nu eşti înţeles şi nici nu mai înţelegi cu adevărat ce se întâmplă? Reacţionezi agresiv şi impulsiv faţă de părinţii sau copiii tăi sau din contră preferi să te retragi dacă eşti atras într-un conflict? Crezi că un conflict implică neaparat violenţă şi agresiune? Există în viaţa ta tipare de comportament pe care le-ai preluat de la părinţi şi pe care ai dori să nu le transmiţi mai departe copiilor tăi?

Îţi propunem să descoperim împreună frumuseţea şi potenţialul din spatele unui astfel de conflict. Să vedem cum putem vindeca şi găsi soluţii pentru conflicte vechi cu părinţii noştri şi pentru neînţelegerile zilnice cu copiii; cum putem avea relaţii armonioase cu cei dragi. Să începem să înţelegem de unde se nasc conflictele şi ce ne spun ele despre noi înşine şi despre ceilalţi. Să creăm un grup de practică în care să ne sprijinim reciproc în a aplica metode nonviolente, creative şi empatice în viaţa de zi cu zi.

Vom discuta despre: cauzele şi elementele conflictelor etape, dinamici şi tiparele unui conflict tipuri de soluţii, metoda TRANSCEND şi alte metode practice comunicare empatică şi relaţii armonioase cum ne creştem copiii şi părinţii

Atelierul de lucru va îmbina părţile teoretice cu sesiuni interactive bazate pe exemple reale din viaţa participanţilor. Vor fi explicate noţiuni şi instrumente de lucru ce vor fi ulterior practicate de grup. Programul se va derula în Oradea sâmbătă 24 martie de la ora 10 la 18 (cu pauza de prânz inclusă) şi duminică 25 martie între orele 10 şi 14. Prezenţa participanţilor e de dorit să fie integrală. Taxa de participare (pentru acoperirea costurilor administrative şi de facilitare) va consta în donaţii voluntare la discreţia fiecărei persoane.

Facilitatorii atelierului sunt Ina Curic şi Sabin Mureşan. Ei lucrează în domeniul păcii şi conflictelor din 2001 ca formatori şi manageri de programe. Specializare Inei este abordarea relaţiilor de gen din societate din perspectiva conflictelor, lucrând în Europa, Africa şi America Centrală. Sabin a lucrat în special în proiecte care au promovat noviolenţa activă, prevenirea violenţei şi construirea de structuri care promovează pacea în comunităţi aflate în conflict în Europa, Africa şi Asia de Sud-Est. Dacă eşti interesat/ă te rugăm să trimiţi un mesaj la sabin.muresan at gmail.com. Participarea e posibilă în limita locurilor disponibile.

De curând am facilitat un atelier (o zi jumate) de introducere în conflicte în Oradea. Un grup fain de participanţi, o locaţie super (casa unuia dintre ei), atmosferă numai bună de a vorbi despre:

– conflictele care ne compun şi ne descompun; elemente, tipuri, tipare, dinamici, conflict vs. violenta, metoda TRANSCEND, vârste ale conflictelor; soluţii şi abordări, metode şi instrumente practice.

Am lucrat o jumătate de zi pe „disecarea” şi încercarea de transformare paşnică a două conflicte alese din viaţa reală a participanţilor. Am cântat şi desenat, ne-am jucat – ca metode de lucru. Am schimbat „reţete de succes” pentru o viaţă cu cât mai puţină agresivitate şi violenţă – şi am rămas cu multe întrebări deschise la final.

A fost un experiment reuşit atât ca structură şi conţinut, cât şi ca parte adminstrativă. Fructele, ceaiul şi cafeaua au fost asigurate de o parte din grup; fiecare a donat la final suma pe care a considerat-o relevantă şi posibilă pentru eforturile de facilitare şi costurile administrative. A fost o alternativă la taxa clasică de participare.

Atelierul e urmat de un grup de practică ce se întâlneşte o dată la două săptămâni pentru exerciţii cu diferite instrumente de abordare conflictelor (comunicare, relaţii personale şi sociale, nonviolenţă, creativitate şi empatie, terapie etc.).

Organizăm programe similare la cerere şi în alte oraşe.

P.S. am lansat de curând un blog pentru proiectul meu muzical, care are si pagina pe Facebook. Concertele continuă în Oradea şi alte oraşe.