arhivă

Arhiva etichetelor: naştere nemedicalizată

Prima sarcina si prima nastere acasa au fost doua procese si experiente superbe, in familie.
Dupa ce am lucrat cu fricile personale si colective in prima sarcina vizavi de nastere acasa,cea de -a doua sarcina a fost mult mai linistita din punctul de vedere al intrebarilor, nelamuririlor, temerilor. Aveam incredere in corpul meu, ca stie ce face, si in bebe care, la fel, vine cu un plan. Apoi mai este universul si multe alte variabile pe care nu le controlam deloc. De fapt, intreg procesul a fost unul de abandon progresiv, de centrare in linistea inimii, de ascultare a semnalelor fiintei ce ni se alatura, de non-gandire si planificare, pur si simplu de traire a sarcinii si vietii de fiecare zi.
Am folosit ca pretext faptul ca am petrecut cea mai mare parte a verii la munte, la cort, cu 2 vizite in oras in 5 luni, pentru a nu ma apropia de nici un doctor. Ma simteam bine, faceam miscare, aveam un precedent de sarcina sanatoasa, nu aveam nevoie de confirmari in legatura cu sexul copilului (de ce sa stricam surpriza?), prin urmare nu mi lipsea nimic din ce un doctor putea sa imi dea.
Nu imi propusesem sa nu merg deloc la control, si poate pentru unii este o inconstienta sa nu te vada nici un doctor. Dar pur si simplu nu venea natural. Ma simteam bine in pozitia de expert al propriului meu corp, in loc sa merg la analize seci  si aparate reci care sa imi dea incredintari expeditive ca „totul e bine”. In luna a 8 am facut totusi o analiza de sange care nu mi-a confirmat decat ce intuiam, o usoara lipsa de calciu. In rest, liniste si pace, cu bebele care crestea pe zi ce trece.
Cu aceasi doula la la prima nastere pregatita sa ne asiste, pe care n-as fi dat-o pe 10 doctori, am hotarat ca nu e necesar sa avem si o moasa pregatita. Mama, tata, bebele si doula – simteam ca e suficient. Bebele va avea o alta parere, insa:o)
Abia dupa nastere, mi-am dat seama ca aceasta liniste in care am stat si linistea cu care am nascut doar cu tati erau de fapt dorinta si ghidajul bebelui care se pare ca stia ce vrea.
La inceputul lunii a noua, cand mai numaram minim 3 saptamani pe calendar pana la saptamana 40, au inceput intr-o seara pe la ora 8 mici intepaturi despre care nu imi venea sa cred ca sunt inceputul contractiilor.
Sabin era pe drum spre casa de La Gugu, ultima vizita pe teren. Nu as fi avut nici o sansa sa il contactez daca ar mai fi ramas o noapte pentru ca acolo suntem incantati sa nu avem semnal telefonic decat in anumite locatii pe teren.
Amanasem complet ecograful de control pentru ultima luna, nu aveam nici cea mai mica idee cat de pregatit e bebele pentru nastere. La recomandarea doulei, am mers la un control de urgenta la maternitate pentru a vedea daca bebele e pregatit pentru o nastere acasa, dat fiind ca venea atat de repede dupa calculele noastre.
Controlul scurt (singurul ecograf la care am expus copilul) a confirmat ca bebele arata gata de nastere, cu aspectul si greutatea unui bebe la termen, iar contractiile usoare care continuau semnalau clar inceputul travaliul. Am refuzat internarea si din fericire nu a trebuit sa argumentez prea multe la sectia de urgenta, cu toate ca mersesem pregatita sa mi apar pentru dreptul de a decide ce e mai bine pentru mine si copil. Mersesem pregatita cu o prietena destoinica sa ma rapeasca inapoi acasa.
Noaptea abia incepea, la 22.45 m-am intors de la urgenta, era clar ca aveam dilatatie si procesul incepuse.  Doula urma sa ia trenul la miezul noptii spre noi si sa ajunga in jur de 2 dimineata. Mira dormea.
Am avut tentative de chemat cate o prietena, doua, trei, pe rand, sa fie prezente in caz de urgenta, in caz ca se trezea Mira. Nu s-a materializat nimic.Sabin insista sa chemam pe cineva, eu simteam ca ce trebuie sa fie va fi si eram foarte linistita.
Dupa miezul noptii a devenit clar ca asta avea sa fie formula de nastere. Doula noastra, foarte conectata la ea si la  fiinta care avea sa vina la noi ca multi alti bebelusi inainte, nu se putuse urca in tren. Un rau fizic coplesitor care nu s-a incheiat decat cand a returnat biletul de tren. Destul de evident semnul si claritatea ca suntem in formula completa.
Spre deosebire de primul travaliu intens, extatic si dureros, acum semnele erau aceleasi dar mult mai putina intensitate. Am pregatit baia, renuntand la piscina de nascut din motive practice, alegand cada mult mai usor de umplut.
Am avut timp de pus muzica, aprins lumanari, facut fotografii pe mingea de nascut, relaxat, glumit, si mai ales  ras. Unul de celalalt. Cum totul e ok, suntem singuri pentru ca asa trebuie sa fie.
Orele au trecut foarte repede fara sa simt intensitate crescanda in contractii, la momentul potrivit – dupa semne- am intrat in apa din baie si orele au continuat sa treaca, eu fiind dincolo de timp.
Pe la ora 4, Sabin reflecta ingrijorat ca e tarziu, inca nu am nascut. Venea dimineata, urma sa se trezeasca Mira. Asta chiar nu era ceva in legatura cu care puteam face ceva, usor amuzata fiind.
Intre 4 si 5 contractiile au devenit mai intense, stiam la ce sa ma astept, era clar ca se angajase pe canalul nasterii. Ora a fost de gratie absoluta. Ma tineam puternic de gatul lui Sabin sa imi pot pastra partea de jos relaxata in ciuda intensitatii, si absolut toate cuvintele devenisera de prisos.
Vorbareata din mine nu mai voia sa auda nici un cuvant. Chiar si incurajarile lui „esti grozava”, „te iubesc”, erau usor stridente pentru linistea din care se intampla nasterea. Chiar l-am rugat sa taca si doar sa fie acolo. Mama, tata si bebe devenisera una cu intreg Universul, respiram si simteam cu totii ca o singura fiinta (ce eram).
Cand bebele era pe canal, ii simteam pielea capului si mai era nevoie de o contractie, doua sa vina afara, mi-am dat seama brusc ca nici macar nu sunt eu cea care naste.  Cuvintele care au iesit au fost „il scoate mama afara” si mama era mama tuturor mamelor.
Cand a iesit minunea mica si am pus-o pe piept,  invelita rapid, ne-am reamintit ce superba e gratia de dupa nastere, cand bebele e bine, la piept, cautandu-si locul preferat. Dupa vreo 15 minute am indraznit sa o intoarcem, sa vedem ca e  fetita si sa iesim afara din apa.  Plansul ei a fost desteptatorul pentru Mira care ni s-a alaturat  in patul mare, unde dormim in continuare toti 4.
Daria si-a ales numele, pe care – desi destul de intalnit – noi nu il auzisem inainte de ea.
In mod clar si-a ales contextul nasterii care sa ne ajute pe noi sa ne abandonam inca un strat din credinta ca noi alegem si controlam asemenea procese de viata subtile.
O experienta superba si sacra, cum am trait si cu Mira, de care ne-am bucurat in totalitate acasa, in liniste si dragoste.
Bun venit, minune mica!

post apărut şi pe firdepir.ro

Societatea noastră mecanizat-industrială-mercantilă a involuat enorm în ce priveşte naşterile. Într-un sistem automatizat în care totul trebuie să fie cuantificabil, copiii sunt trataţi ca nişte coduri de bare potenţial evoluânde în unităţi de producţie (de alte „coduri de bare” şi bunuri de consum). O bandă rulantă care nu înţelege mai nimic (sau se preface) din sacralitatea actului de trecere dintre lumi. Procesul naşterii e integrat într-un sistem în care miracolul vieţii e subordonat raţiunii umane (greşite). Ne este anesteziată intuiţia care ar şti să ne spună cât de importantă e naşterea!

Sistemul medical tratează corpul fizic ca şi cum el ar fi separat de corpul energetic – spiritual al copilului. Ignoră legătura puternică dintre mamă şi făt şi este aproape în totalitate ignorant în legătură cu ce se întâmplă în săptămânile 40-42 de sarcină. De asta femeile sunt programate la cezariană încă din săptămâna 38. Mama nu e informată şi nu are timp să se pregătească de un act cu adevărat miraculos şi cedează de multe ori sfaturilor „specialiştilor”, optând pentru anestezie, epidurale şi alte chimicale. Naşterea se petrece într-un spaţiu de stress fizic şi psihic traumatizant. Mulţi dintre noi pierd startul din prima secundă.

Traumele suferite de micuţii şi mamele care sunt agresaţi în sălile de naştere au urmări adeseori toată viaţa. Străzile sunt pline de indivizi care arată ca oameni normali doar pentru că funcţionează aparent corect în societate. Care sunt atunci traumele emoţionale, afective de la naştere? O mare parte din toată agresiunea şi violenţa pe care o simţim în fiecare zi în jurul nostru vine de acolo. Calitatea scăzută a relaţiilor inter-umane şi a relaţiilor omului cu natura fizică şi spirituală din care facem parte e un indiciu. Altul e lipsa armoniei într-o lume pe care ne-o construim din ce în ce mai disonantă şi îndepărtată de legile Universului. Traume parţial ignorate, parţial neconştientizate, în cea mai mare parte ne-tratate.

Dacă vrem un alt tip de societate poate e timpul să căutăm mai departe de schimbările superficiale politice, economice etc. Un proces extrem de important e să vindecăm traumele pe care le avem de la naştere. La nivel individual şi colectiv…cu meditaţii, rugăciuni, grupuri de terapie, tehnici de respiraţie-meditaţie (rebirthing) şi altele, în funcţie de preferinţe şi compatibilitate. Procese care ne pot ajuta să retrăim şi să vindecă momentele traumatizante.

Viitorilor părinţi le recomand cu căldură naşterile naturale (în apă sau nu), în spaţii prietenoase (acasă sau în centre de naştere speciale), nemedicalizate. Contact minim cu sistemul medical şi maxim cu intuiţia şi dragostea de mamă, cu natura profundă de femeie şi expresie perfectă a energiei Universului. Există moaşe, terapeuţi, dula, medici care pot să vă îndrume către asta şi în România. Şi puteţi cere sfatul familiilor care au trecut deja prin asta – numărul lor e în creştere. Se pare că 90% din femei sunt destul de sănătoase pentru a naşte nemedicalizat..

Cărţi de referinţă:

The Continuum Concept

Sacred Birthing

Active Birth

„Există două tipuri de medici în maternităţi: cei care nu intervin decât atunci când e strict nevoie de asta şi cei care intervin peste tot în procesul naşterii.” medic ginecolog

Societatea noastră subestimează multe lucruri importante. Printre ele – naşterea copiilor. Felul în care se realizează trecerea dintre lumi pentru un copil influenţează multe din aspectele vieţii ulterioare. E important ca naşterea să fie una blândă, cu dragoste, într-un mediu care poate să asigure o experienţă deosebită mamei, tatălui şi copilului. Din păcate sistemul medical a dezvoltat practici de rutină care încarcă de regulă naşterile cu frică, stres şi suferinţă.

Mă întreb:

– de ce 50% din naşterile din unele maternităţi din România (şi SUA) sunt prin cezariană, când 90% din femei pot naşte natural, nemedicalizat?

– de ce femeile aleg dinainte data naşterii prin cezariană, schimbând toată informaţia astrală cu care copilul alege să vină pe pământ?

– de ce tatăl copilului nu este lăsat să participe la naştere? de ce copilul e dat părinţilor doar după zeci de minute sau chiar ore/zile după naştere, când contactul fizic imediat e extrem de important pentru a crea legătură între părinţi şi nou-născut – părinţii sunt singurii pe care copilul îi cunoaşte la nivel energetic şi cu care trebuie să se obişnuiască cât mai repede?

– de ce e spălat copilul atât de repede după naştere şi cordonul ombilical e tăiat înainte de a se opri din pulsat?

– de ce copilul e vaccinat de multe ori fără ştiinţa părinţilor în spital, cu toate că în primele luni nu e necesar nici un vaccin iar după aceea pot fi alese atent în funcţie de sistemul imunitar şi mediul în care creşte?

– de ce poziţia de naştere e pe orizontală, când gravitaţia lucrează împotriva procesului? de ce nu se practică naşterile sau măcar travaliul în apă?

– de ce tot sistemul medical intervine atât de mult în toate fazele naşterii, când procesul e extrem de intim şi aparţine doar părinţilor şi copiilor, iar copii ar trebui să fie atinşi cât se poate de puţin sau deloc de alte persoane decât părinţii lor?

– de ce naşterea acasă nu e reglementată şi sprijinită de stat, moaşele şi doula nu pot practica în afara spitalelor, medicii şi asistentele riscă enorm dacă ajută pe cineva să nască acasă? Statul olandez ştie că e mai ieftin ca femeile să nască acasă şi susţine serios opţiunea asta. Travaliul şi expulzia se fac mult mai uşor într-un mediu familiar şi comfortabil, în care sunt prezenţi doar cei care e nevoie să fie acolo. Stresul şi frica mamei blochează procesul fiziologic.

– de ce multe din sfaturile şi pregătirile medicale din timpul sarcinii conduc mama în situaţia în care are nevoie de intervenţie medicală, când corpul ei ar putea rezolva totul pe cale naturală?

– de ce i se strigă femeii să împingă fătul afară, când ea trebuie doar să-şi lase corpul să realizeze contracţiile necesare şi împinsul este exact opusul a ce trebuie făcut?

– de ce se grăbeşte naşterea şi travaliul cu injecţii (sau apăsat pe burtă!), când fiecare femeie are ritmul ei şi nu e un caz de intervenţie medicală?

– de ce nu există discuţii publice despre întrebările de mai sus, o parte din personalul medical din maternităţi nu e conştient de problemele astea şi nu are habar de altenative şi o parte din practicile medicale sunt împotriva cursului naturii?

– de ce există atâta lipsă de conectare umană în maternităţi, lipseşte respectul faţă de sacralitatea vieţii şi plăteşti atât de scump pentru un mediu impropriu şi deseori violent în care să naşti?