4 din 7


Nu e o nouă variantă de joc de noroc, ci numărul de zile lucrătoare într-o săptămână în care ar fi suficient să acceptăm să lucrăm pentru bani. Maxim patru zile ar trebui să fie de ajuns pentru ca fiecare dintre noi să aibă minimul asigurat. Cei care vor să lucreze mai mult, de plăcere şi pentru că e alegerea lor, să aibă posibilitatea asta, desigur. Dar nu ca normă.

Reţineţi că e o părere personală, bazată pe experienţă şi nu pe date statistice. Revoluţia industrială/tehnologică a fost promovată ca o mare oportunitate pentru umanitate: reducerea volumului de muncă pentru muncitori şi creşterea calităţii prin automoatizarea proceselor. Adică standardizarea produselor şi creşterea timpului liber. Liber de munca plătită, liber pentru a fi organizat în orice altă formă la alegerea „purtătorului”: pasiuni non-comerciale, somn, plimbare, artă, citit, dezvoltare spirituală, columbofilie sau orice altceva. Stimularea creativităţii, evitarea monotoniei şi chiar statul „degeaba”, răutăcios numit de unii „lene” (un construct cultural demn de pierdut pe drum).

Practic lucrurile stau exact pe dos: lumea noastră bazată pe profit şi acumulare nu vrea să lase garda jos. Sistemele economice dominante sunt construite pe paradigma „mai mult e mai bine”, contrar legii nescrise care spune că orice surplus este transferat în circuitul planetei. Animalele şi plantele nu acumulează mai mult decât strictul necesar, viaţa e fluidă şi planeta ca sistem unitar are nevoie ca elementele ei să fie lăsate să circule liber. Sistemul nostru economic ignoră această interdependenţă şi noi acumulăm din ce în ce mai abitir. Ce? Cam tot ce putem la nivel material: bani (adică hârtie, metal şi plastic), mâncare, produse electro-casnice, maşini, case, terenuri, haine, încălţăminte etc. De cele mai multe dintre ele nu avem nevoie cu adevărat şi obiceiul de a ne îngropa morţii cu obiectele favorite sau utile pentru viaţa de după s-a cam pierdut.

Toată spirala asta nebună a cauzat supraproducţia (iar pentru că materiile prime sunt cvasi-finite nu vom putea continua în ritmul ăsta la nesfâşit) şi distribuţia inegală a acumulării (pentru că mai puţin de 20% din oameni acumulează mai mult decât tot restul). Mai mult, paradigma acumulării este răspândită ca fiind unica şansă de „dezvoltare” şi „progres” la nivelul planetei; umanitarele conferinţe împotriva sărăciei pornesc de la premisa că toţi oamenii trebuie să atingă acelaşi standard de viaţă: cel vestic (deşi participanţii recunosc că nici vorbă ca aşa ceva să fie vreodată posibil).

Acumulările fără noimă şi alţi factori au adus aşa numita criză financiar-bancară din ultimii ani, care îi afectează cel mai puternic desigur pe cei de la baza piramidei: muncitorii. Cei care îşi închiriază calităţile, experienţa şi cunoştinţele cu ora, ziua sau luna unei companii, organizaţii sau instituţii. În plină criză ni s-a spus că salariile vor fi tăiate dar că vom munci mai mult sau cel puţin la fel de mult, pentru că producţia nu poate fi oprită. Trebuie să continuăm să alimentăm sistemul (nefuncţional şi „too big to fail”) pentru a putea ieşi din criza auto-indusă. Muncim – să producem pentru a acoperi „găurile” – care cresc şi ne obligă – să muncim şi mai mult.

Ce fel de logică o fi şi asta? Adică după ce ai transformat toată lumea „civilizată” în datori la bănci, trăitori pe credit, „beneficiari” ai unui salariu din care văd prea puţin, le ceri să strângă cureaua pentru a ieşi la liman? Civilizaţia noastră se bazează pe sclavie voluntară, pe acceptarea unui sistem în care eşti o simplă rotiţă, cu un grad de libertate egal cu jocul piuliţei care te strânge pe ax. Sistemul modelează societatea şi nu invers; eşti întrebat de mic ce vrei să te faci când vei fi mare, fără să ţi se spună că de fapt opţiunile sunt limitate (depinde de meseriile la modă şi de ce nişe sunt libere în sistem). Aşa creştem ca oameni care nu sunt în stare să-şi recunoască şi aleagă libertatea, care sunt îndoctrinaţi într-un sistem politico-economic, care se dezvoltă nearmonios  cu accentul pe cariera, profesie, subzistenţă; aşa trece viaţa pe lângă noi în timp ce suntem pre(a)ocupaţi cu a face/a avea şi prea puţin cu a fi.

Notaţi că generalizările şi simplificările sunt intenţionate pentru a putea sugera dimensiunile tabloului într-un spaţiu restrâns. Nu demonizez sistemul actual, nu sunt suporter al nici unei ideologii din cele considerate clasice în politică. Observaţia mea simplă e că avem nevoie (şi) de o schimbare a felului în care privim munca şi scopul ei, dacă vrem să ducem societatea în care trăim în altă direcţie decât cea actuală şi să ne bucurăm mai mult de viaţă. Scriu textul acum pentru că sunt pregătit să fac pasul ăsta eu însumi alături de alţii. Pentru că 4/7 zile lucrătoare şi/sau reducerea numărului de ore de lucru pe zi şi/sau trei luni de vacanţă/concediu pe an poate fi media decentă la care putem ajunge. E nevoie de un efort uriaş de a ieşi din cutia pe care ne-am construit-o cu migală atâta timp, dar gândiţi-vă pentru o secundă la efecte posibile în viaţa noastră de fiecare zi.

Câteva semne că oamenii încep să întemeieze sub-culturi alternative:

–          O firmă de design din SUA care dă liber tuturor angajaţilor pentru un an, odată la şapte ani, într-o practică menită să sporească atât succesul şi creativitatea firmei, cât şi să sprijine dezvoltarea personală armonioasă: http://www.ted.com/talks/lang/eng/stefan_sagmeister_the_power_of_time_off.html

Am mai scris despre Patagonia ca alt exemplu aici http://think.hotnews.ro/incalcand-regulile-–-profit-si-protectia-mediului-intr-un-sistem-capitalist-in-boxa-„acuzatilor”-„patagonia”.html

–          Comunitatea Los Horcones, Mexic, cu munca în funcţie de priorităţile punctuale ale comunităţii şi capacitatea de a se adapta rapid la schimbarea acestora http://loshorcones.org/index_eng.html

–          Conceptul de downshifting într-un interviu cu Aurora Liiceanu http://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/t154473.html

–          Economia bazată pe timp în loc de bani http://www.culturemagic.org/TimeBasedEconomics.html

P.S. sunt încurajat de ce am găsit în România în domeniu în ultimul an!

Anunțuri
3 comentarii
  1. Gab a spus:

    După mine și 1 din 7 este mult prea mult. Susțin abolirea muncii și înlocuirea ei cu joaca.

    Și când spun joacă, mă refer la ceva cel puțin la fel de util ca munca, doar că lipsită de vreo constrângere.

  2. Sab-Ina a spus:

    stiu ce spui si practic asta (munca=joaca) cu oarecare succes de cand am fost recrutat in ‘campul muncii’. articolul e scris pentru hotnews, unde am vazut ca ‘out of the box’ e cateodata prea creativ…deci sa incepem cu idei de bun simt 🙂

  3. pai mei a spus:

    1 din 10.CIA world factbook, vedeti procentele fortei de lucru (nu populatie) in Germania, Franta, USA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: